In decembrie anul trecut, lui Aris i-au aparut cateva bubite rosii pe burtica. Initial nu le-am dat mare importanta, insa in momentul in care am vazut ca se extind, am renuntat la gelul de dus si crema pe care le foloseam in mod obisnuit si am ales din farmacie niste produse speciale pentru pielea predispusa la atopie. Din pacate, problemele au continuat. Dupa vacanta de Craciun, avea deja bubite rosii si pe brate, pe spate, picioruse si mai ales in obraji. Asta desi fuseseram foarte atenti cu ingrijirea pielii lui.
Am mers la medic si m-am simtit teribil de vinovata ca amanasem timp de doua saptamani aceasta vizita. Doar ca Aris nu avusese din frageda bebelusie niciun fel de probleme cu pielea, de aceea nu ne-am alarmat din start. Stiam ca pielea lui nu e nici uscata, nici sensibila, cand brusc s-a schimbat totul.
Intr-o seara, pur si simplu nu ne-a mai lasat sa il atingem dupa baie. Era plin de pete rosii, explodasera rapid pe trupusorul lui pufos. Se vedea ca il ustura si cand am insistat sa il cremuim, a izbucnit in plans. Mi s-a rupt sufletul. Apoi am aflat ca gresisem folosind o crema hidratanta, cand el avea nevoie de o crema cicatrizanta la momentul respectiv, care sa ii calmeze pielea.
Direct la alergolog am ajuns cu copilul a doua zi. A fost suficienta o singura privire la obrajorii lui rosii ca focul sa isi dea seama ca e vorba despre dermatita atopica.
Ni s-a recomandat un test performant de sange pentru diagnosticarea alergiilor. L-am facut, am vrut sa fim siguri ca eliminam problemele mai grave si ca puiul primeste diagnosticul si tratamentul corect.
Totul a iesit negativ. Asta era un lucru minunat, dar in continuare nu stiam ce ii produce eruptiile acelea pe piele. Nici astazi nu stim. Tot ce putem face este sa le tinem sub control si sa ii ingrijim pielea foarte bine cu produse adecvate. Cele pe care le alesesem initial nu i se potriveau, de aceea problema s-a agravat.
La sfatul medicului, in tratamentul lui Aris am folosit Cicaplast, balsam reparator calmant de la La Roche Posay. I-l aplicam pe intreg corpul pentru o buna hidratare, iar dupa ce iritatiile s-au mai calmat, am inceput sa i-l aplic doar pe fata sau la incheieturi. Noua ni s-a potrivit. Si a dat rezultate foarte bune pe pielea puiului, in combinatie cu restul tratamentelor recomandate pentru afectiunea lui.
Bubitele i-au trecut cu totul in vreo doua saptamani, dar usturimea mult mai repede, din fericire. Din decembrie-ianuarie, nu a mai avut episoade asa severe de dermatita. Au mai fost momente cand i-au aparut bubite din loc in loc, dar au trecut imediat.
Tinem lucrurile sub control cum putem. Nu ii mai fac baie toata ziua buna ziua, ca inainte il sapuneam de nu se vedea, pe tot corpul, si de doua-trei ori pe zi. Acum il spal cu precadere pe anumite zone (pe manute si la fundulet) cu un gel special pentru problema lui, recomandat de medic. In rest, apa simpla pe tot corpul, nu prea calda, si il scot rapid din dus. Hidratarea e cheia. Nu e zi sa nu il cremuiesc din cap pana in picioare, printr-o tehnica de care va povestesc imediat. Si vad ca aspectul pielii lui s-a imbunatatit semnificativ.
Sigur ca si la dieta avem mare grija. Am fost mereu atenta sa ii ofer lucruri sanatoase lui Aris, insa s-a intamplat sa mai scape la inghetata din care lingea cu pofta frate-su mare. Foarte rar si numai dupa 18 luni, dar ne-am gandit sa fim mai atenti si din punctul asta de vedere. I-am scos si crevetii din alimentatie (din care mai musca ocazional). In principiu, numai lucruri facute in casa mananca, din ingrediente naturale, fara conservanti, coloranti sau alte nebunii.
Dermatita atopica
Zilele trecute, am participat la un seminar dedicat pielii sensibile a bebelusului, la invitatia La Roche Posay. Numai bine s-a nimerit. Ma bucur ca am putut completa lucrurile pe care deja le stiam despre dermatita atopica cu altele noi si utile. Am detaliat totul mai jos, pentru ca stiu cat m-ar fi ajutat si pe mine sa fi putut gasi toate aceste informatii la un loc, frumos structurate, in urma cu trei luni, cand i-a debutat dermatita puiului.
Deci iata care sunt cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le stim despre dermatita atopica.
Ce este dermatita atopica
Atopia este o predispozitie ereditara a sistemului imunitar de a dezvolta reactii de hipersensibilitate.
Dermatita atopica este o dermatita cronica inflamatorie, foarte comuna la copii: 15 – 20% dintre copiii cu varsta de pana la 7 ani sufera de aceasta afectiune. Prevalenta s-a triplat in ultimii 30 de ani.
Dermatita atopica apare cel mai frecvent la sugari, iar in 80% dintre cazuri se vindecă spontan (50% inaintea varstei de 5 ani). Cu cat dermatita debuteaza mai repede, cu atat trece mai repede.
Simptomele dermatitei atopice
Simptomele dermatitei atopice se dezvolta cel mai adesea la aproximativ trei luni si constau in:
• eczema: pete rosii ce apar preponderent pe cutele pielii si conturul fetei;
• Prurit;
• Xeroza;
• Tulburari de somn.
Dermatita atopica este deseori asociata cu alergiile alimentare, rinite si crize de astm. Aris, de exemplu, in lunile premergatoare diagnosticarii cu dermatita atopica, numai cu mucisori pe la nas a stat.
Tratament
Atunci cand vorbim de tratamentul dermatitei atopice, obiectivul este acela de a reduce inflamatia si pruritul, pentru a oferi alinare pacientului si pentru a evita o infectie secundara.
Tratamentul are loc în 2 etape:
1. tratamentul eruptiilor
2. hidratarea
Tratamentul eruptiilor
Corticosteroizii dermatologici reprezinta tratamentul standard (clasa II) pentru fata, cute si zonele genitale.
• 1 aplicare pe zi este suficienta, de preferat, in timpul noptii;
• Aplicarea se va opri după disparitia leziunilor si va fi inlocuita cu un emolient.
In cazul in care corticosteroizii dermatologici nu au succes, se apeleaza la acrolimus (inhibitor de calcineurina):
• 2 aplicari pe zi;
• Nu expuneti la soare zona tratata;
• Tratamentul se opreste daca nu prezinta rezultate dupa 2 saptamani.
Hidratarea
Rolul emolientului este de a reface functia de bariera a pielii si a reduce pierderile de apa din piele. Hidratarea se face in primele 5 minute dupa dus.
Obiceiuri de urmat:
• Emolientul se aplica o data sau de doua ori, conform nevoilor individuale;
• Adaptati aplicarea (localizata sau pe zone) in functie de dimensiunea leziunilor;
• Regula de aur: monitorizati pentru a observa imbunatatirile!
• Masajul nu e recomandat in atopie, poate declansa un episod de scarpinat excesiv;
• Iarna se foloseste un balsam de corp, iar pentru vara este recomandat ceva mai fluid, un lapte;
• Pielea cu atopie in puseu nu suporta crema hidratanta, deci folosim cremele cicatrizante (calmam pielea, apoi venim cu hidratare).
Modalitatea corecta de aplicare a cremei hidratante
Crema se incalzeste in maini, apoi se aplica in bulinute pe tot corpul. Din doua miscari se aplica tot: o data ridici, apoi dai inapoi. NU se freaca pielea in toate directiile!
Ce sa faci/ nu faci in dermatita atopica
- Apa trebuie sa aiba maximum 37 de grade.
- Optati pentru dusuri (care e bine sa nu fie zilnice, de 2-3 ori pe saptamana sunt suficiente).
- Calmati pielea cu apa termala.
- Aplicati emolienti.
- Alegeti un produs si nu il schimbati.
- Folositi un produs de curatare foarte delicat de tip Syndet.
- Nu folositi un sapun „de baza”.
- Nu aplicati in straturi.
- Nu aplicati produs in exces.
- Nu faceti bai fierbinti!
- Evitati apa dura, pentru ca usuca pielea si accelereaza pierderile de apa transepidermala.
- LIMITATI numarul de produse.
- HIDRATATI pielea.
- PURTATI imbracaminte din bumbac.
- FOLOSITI un umidificator.
- Nu MANUSI DE BAIE.
- Nu prea multe produse de ingrijire a pielii.
- Nu lana sau haine din materiale iritante.
- Nu CAMERE SUPRAINCALZITE.
Recomandarile La Roche Posay
Printre solutiile propuse de La Roche Posay pentru ingrijirea pielii predispuse la atopie se numara LIPIKAR SYNDET AP+, crema-gel de curatare pentru corp anti-iritatii. Nu contine sapun, parfum sau parabeni si indeparteaza impuritatile delicat. In acelasi timp, restabileste cele doua bariere constituente ale pielii predispuse la atopie: pelicula hidrolipidica si microbiomul.
LIPIKAR BALSAM AP+ este un balsam anti-iritatii si anti-prurit, fara parfum sau parabeni. Acesta este un produs emblematic La Roche Posay pentru ingrijirea pielii predispuse la atopie. Calmeaza pruritul, repara bariera cutanata si restabileste microbiomul pielii.
De CICLAPAST BALSAM B5 v-am spus deja, noi l-am testat cu succes. Are ingrediente active cu efect calmant, reparator si hranitor, combinate cu agenti anti-bacterieni cu rol de protectie.
Si cum vine vara, nu strica sa aveti o lotiune cu factor de protictie solara ridicat. La Roche Posay propune ANTHELIOS DERMO-PEDIATRICS LOTIUNE PENTRU BEBELUSI SPF 50+. Este testat pe pielea predispusa la atopie. Mai multe despre produsele La Roche Posay pentru protectie solara aici.
Pentru curatarea zilnica exista LIPIKAR GEL LAVANT imbogatit cu apa termala. Neutralizeaza efectul apei dure, calmeaza pielea si ajuta la restabilirea barierei cutanate. Pentru hidratare avem LIPIKAR FLUIDE, un fluid calmant, hidratant si protector, cu unt de Shea si Niacinamida.
Iar baza ingrijirii pielii ramane apa termala La Roche Posay, buna in mai toate problemele, de la arsuri solare sau iritatii, pana la curatarea zilnica a tenului mamei si a obrajorilor puiului.
Informatii utile despre atopie si produsele La Roche Posay aflati si daca accesati acest link.
De asemenea, mai multe despre ingrijirea pielii bebelusului poti gasi in sesiunea dedicata.
foto: laroche-posay.ro

