Ce te-as…

Ruxandra Luca, Ce te-as...

Ieri, ma grabeam spre masina. Tocmai le cumparasem copiilor niste creme de corp si abia asteptam sa ajung acasa la ei, dupa o zi plina. M-au trezit din gandurile mele niste comentarii de doi bani din partea unor barbati pe langa care tocmai treceam: “Ah, ce buna esti!” Ca sa fie tacamul complet, au inceput sa isi dea coate si sa rada cu pofta. M-am simtit ca naiba si, in timp ce continuam sa merg, m-am gandit de ce a trebuit sa inghit mizeria asta?

Episodul mi-a amintit de un altul, mai grav, petrecut in urma cu trei ani. O luasem de la aeroport pe D.,  prietena mea  buna, si ne indreptam amandoua spre gradinita lui Albert. Ne-am dat seama ca am fi ajuns prea devreme, asa ca am oprit la un magazin de bricolaj din apropierea gradinitei. Voiam sa ma uit dupa niste flori pentru gradina, dar n-am gasit nimic pe placul meu.

Inainte sa plecam, ne-am oprit la baie. Pe holul dintre toaleta barbatilor si cea a femeilor erau cativa angajati de la curatenie. Cum ne spalam pe maini, vedem ca unul dintre ei ne priveste lung din tocul usii. Foarte stanjenitoare treaba.

D. a iesit prima din toaleta, apoi eu. Si il aud pe barbat spunand in urma mea, fara nicio jena: “Ce te-as…” Ma rog, el a zis-o pana la capat, mie nu-mi vine s-o scriu. Ceilalti colegi ai lui au inceput sa rada si sa comenteze diverse. N-am deslusit ce spun. M-am inrosit ca racul, nu-mi venea sa cred ce tocmai se intamplase.

Am zis ca merg direct la masina, apoi m-am oprit brusc si i-am spus prietenei mele:

“Eu nu pot lasa lucrurile asa. Ma duc sa reclam mizeria asta.”

D. m-a incurajat. Am sunat la gradinita sa spun ca intarzii putin dupa Albert si am mers la doamna de la biroul de informatii sa ii spun ce tocmai patisem. Femeia a ramas masca. Mi-a inmanat un formular si m-a rugat sa il completez, apoi sa povestesc pe scurt in josul paginii ce tocmai patisem. Numai de scris porcaria traita nu aveam chef, dar era musai.

Intre timp, a aparut unul dintre manageri, o persoana cu care eu si barbata-miu ne stiam, fiind clienti vechi ai magazinului. M-a intrebat ce am patit, i-am spus in doua vorbe. Am omis detalii, ca mi-era jena. Tot mie.

Si-au cerut scuze si mi-au promis ca vor lua masuri. Mi s-a explicat apoi ca ei colaboreaza cu o firma de curatenie, iar respectivele pesoane nu sunt angajatii lor, ci ai firmei in cauza. De parca asta conta. A urmat lovitura de gratie:

“Daca nu v-as fi cunoscut, poate n-as fi crezut toata treaba”, a continuat managerul. “Dar asa, il stiu si pe sotu’, nu am dubii.”

Cu alte cuvinte, noroc de barbata-miu, altfel nici nu ma bagau in seama. Doar misuna peste tot nebune care reclama abuzuri din partea angajatilor de la curatenie, petrecute la toaleta femeilor.

A doua, zi m-a sunat managerul sa mergem sa ne intalnim cu proprietarii firmei de curatenie. M-a insotit si M, desigur, ca nu ma simteam in stare sa merg singura si nici nu era cazul.

Mai mult intre barbati s-a purtat discutia. Am incercat sa intervin si eu pe alocuri, dar nu prea am avut loc de reprezentatii firmei de curatenie. Probabil li se parea ca fac din tantar armasar si nu voiau sa imi dea apa la moara. Nu m-au privit o secunda in ochi. Barbata-miu era revoltat, ei incercau sa o dreaga.

Ne-au spus ca ii desfac contractul de munca respectivului angajat, ca vor exista sanctiuni si pentru colegii lui si ca situatia nu se va mai repeta. Nu voiam ca omul sa isi poarda jobul, dar nici ca o alta femeie sa mai treaca prin ce trecusem eu.

La final, m-am trezit cu un ghiveci de orhidee in brate din partea managerului general al magazinului si cu o strangere de mana. Luni bune n-am mai calcat pe acolo.

Privind in urma, ma bucur ca in ziua respectiva, in loc sa merg inainte, asa cum am facut de atatea ori in trecut, si sa pretind ca nimic nu s-a intamplat, am ales sa iau atitudine. Fusese si prea de tot, adica erau angajati in timpul programului de lucru, eu eram o clienta. Reactia omului de la curatenie ar fi fost inadmisibila indiferent, cu atat mai mult in situatia data.

Ma gandeam ca femeile inghit o multime de mizerii de genul asta din partea anumitor barbati. In fiecare zi. Sunt abordate in cele mai penibile moduri, fluierate, transformate in tinta unor glume si chiar injurate daca au “tupeul” sa riposteze. Pana la urma, ce or spera acei barbati sa obtina? Cred ca vreo femeie intreaga la minte s-ar simti flatata de “avansurile” lor si le-ar da eventual si numarul de telefon?

Intr-un astfel de context, te simti calcata in picioare si atat. Ramai cu un sentiment oribil ca niste straini nu dau doi bani pe tine. Te intrebi cum de si-au permis sa iti vorbeasca asa. Incepi sa te gandesti unde ai gresit: poate li s-a parut ca le zambesti, poate exagerasei cu decolteul. De fapt, nu gresisei cu nimic, doar avusesei ghinionul sa dai peste niste barbati prea putin barbati.

Voi, fetelor, cum reactionati in astfel de situatii?

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.