Vacanta in patru, cu gandul la escapada in doi

Ruxandra Luca, Vacanta in patru, cu gandul la escapada in doi

Am mers cateva zile la munte, intr-unul din locurile noastre preferate. Copiii au fost nelipsiti, ca in toate vacantele din ultimii doi ani, adica de cand suntem patru in familie.

Stiti povestea, cat Aris era mic de tot, nemergator si cu gandul doar la supt, n-aveam treaba cu plecatul de acasa. Cum insa a luat-o din loc, s-a dus pe Apa Sambetei linistea noastra din vacante. Explica-i tu unui copil de 1 an ca e ora de stat cuminte, e ora de somn. Nu, e ora de facut ce vrea el. Acum, la doi ani si aproape 2 luni, vad ca sta si locului, mai asculta, mai intelege.

Vacantele in familie nu mai inseamna o alergatura continua dupa un pui de om teleghidat. Acum ai vreme sa vezi si peisajul, mai faci o poza, mai respiri putin. Ma rog, omuletul tot atomic e, dar in niste limite. Poate sa stea cinci-zece minute la masa (in iarna n-ar fi facut-o nici in ruptul capului), a inteles ca exista viata dincolo de plimbarile cu liftul sus-jos si alergatura prin holurile hotelului. A inteles si ca in piscina nu te arunci ca bolovanul si nici nu faci ca toate cele daca mama incearca sa iti explice pericolul cu ultimul strop de rabdare. Suntem pe drumul cel bun.

Simplu tot nu e, dar am avut multe momente frumoase care ne-au facut sa realizam cum vor sta lucrurile intr-un an, doi. O sa ne incumetam la atatea cu ei. Visez la un road trip ca in filmele americane, cu cantece de drum (unul n-are voce in familia noastra) si cu opriri dese pentru vizitat tot ce ne iese in cale.

Ei, dar pana acolo, visez si la altceva: la o escapada in doi, care e musai sa fie, cumva, in viitorul apropiat. Am mai batut apropouri cu treaba asta, dar n-am fost niciodata asa sigura ca acum.

Ca sa intelegeti, laitmotivul vacantelor noastre e urmatorul: cand copiii sunt mai obositi, mai maraiti si mai datatori cu fundul de pamant, pam! apar un el si o ea mana-n mana. Se plimba linistiti, zambesc larg si-apoi se pupacesc de n-au aer. Ma uit cu jind vreo trei secunde, inainte sa ma smuceasca Albert intr-o directie si Aris in cealalta. M. e in clipele alea cocosat de jucarii, gustarele, sticlute de apa, haine de schimb si alte 100 de lucruri pe care le caram dupa noi in caz de ceva. Unde sa mai indese si romatismul intre toate astea? Bonus, avem la urechi simfonie de voci obosite si infometate de copii ai nostri.

Chiar ieri am avut un moment de uitat cu jind la oameni fara copii la purtator. NOI, miorlaiti de astia mici pana ne-au trecut toate transpiratiile, intre o vizita la pestera si alta la cetate, ii vedem pe EI: veseli, relaxati, se plimbau la brat. Mi i-am mai si inchipuit cum si-au mancat in tihna micul dejun si pranzul, cand noi numai cu ghionturi si pe fuga ne inghitisem mesele toata vacanta. M-am intors atunci catre M. si i-am spus fix asa:

-Ii vezi? In viitorul apropiat, asa vom fi si noi. Uita-te la mine.

Se uita, dar nu intelegea:

-Ce-i asa de greu? Vom avea un weekend in doi si gata. Cumva, candva, vom evada doua nopti de acasa. Si o sa ne tihneasca! Intelegi ce spun?

Parea mai degraba speriat decat multumit de perspectiva pe care i-o ofer.

-Acum hai sa comandam ceva de mancare copiilor si sa-i bagam la dus.

Partea asta a inteles-o mai bine.

Nu, serios, vacantele cu copiii nostri sunt minunate (dincolo de haosul inevitabil), dar e musai sa avem parte si de momente in doi, cu lipsit de acasa minumum o noapte. Sa vezi cum ne creste dupa aceea Zen-ul. Sper sa se concretizeze, ca nu se bat oamenii la usa noastra sa ramana cu astia mici cat suntem ocupati sa reinviem romantismul.  Eu visez la mancat, dormit, plimbat si uitat la filme in tihna mai mult decat la orice in vacanta asta ipotetica in doi. E clar ca fanteziile mele nu mai sunt ce-au fost odata.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.