Copile, poti fi cine vrei tu sa fii!


Albert a vizitat pentru prima data o tara straina acum, la noua ani. Am plecat vineri in Germania si ne-am intors luni, dupa doua zile de distratie la Legoland si alte doua de plimbari prin Munchen. Am mers cu avionul, cu trenul, cu taxiul, dar mai ales am mers pe jos cat ne-au tinut picioarele.

Cum am ajuns in Otopeni, Albert a facut ochii cat cepele si a uitat ca se trezise la cinci dimineata. Ma uitam la el cum e numai un zambet si mi se parea ca eram si eu intaia oara intr-un aeroport, intr-un avion si apoi intr-o tara straina. Legoland e chiar raiul pe pamant pentru orice copil innebunit dupa seturile Lego, cum este al meu. Daca il lasam o saptamana acolo, garantat nu se plictisea. Dar am vrut si altceva pentru el si pentru noi, asa ca in ultimele doua zile am descoperit impreuna Munchenul.

Albert a vazut acolo multi oameni senini si relaxati, carora nu le pasa catusi de putin de capra vecinului. Si a inteles mai repede si mai bine decat i-am explicat eu de n ori ca e ok sa fii diferit. E ok sa arati sau sa te imbraci altfel decat ceilalti, sa canti in plina strada la pian ori la chitara, sa te plimbi cu pancarte deasupra capului pe care scrie “imbratisari gratuite” si chiar sa le oferi doritorilor, ba si sa faci nudism si surfing in parcul din mijlocul orasului.

Nudistii, in special, l-au facut tare curios. La 30 de grade cate erau atunci in Munchen, iti cam vine cheful de bronzat, pe cat posibil uniform, dar aici depinde de fiecare. Asa ca am vazut oameni dezbracati pe jumatate sau complet amestecati printre alti oameni imbracati, toti pe o pajiste imensa din parc. Albert a aruncat o privire, a mustacit putin si am mers mai departe.

In seara respectiva, am avut o discutie interesanta cu el. M-a intrebat daca in Germania chiar poti fi oricine si oricum vrei tu sa fii.

-Oriunde poti asta.

-Da, dar aici nu pare sa ii pese cuiva. Daca nu le pasa lor de oamenii dezbracati din parc… Sigur nu ar rade nimeni de mine daca as fi cine visez eu sa fiu.

Am aflat ca el visa sa fie un Stormtrooper iar o vizita la magazinul Disney si niste zeci de euro mai tarziu, si-a vazut dorinta implinita. Ca sa fie treaba treaba, i-am luat si o arma dintr-aia care completa costumul intr-un mod fericit, lucuri pe care sigur le recunosc oamenii de-s fani Star Wars (eu n-am vazut un episod in viata mea, dar inteleg pasiunea fiecaruia).

Si daca tot devenise Stormtrooper, nu a renuntat la costum sau la arma nici pe drumul cu avionul spre casa.

-Crezi ca in aeroport oamenii sunt altfel decat in oras? m-a intrebat, totusi, inainte sa plecam din hotel. Crezi ca vor rade de mine daca ma vad asa imbracat?

-Cred ca ar trebui sa nu te mai gandesti la asta si sa fii cum vrei tu.

-Adica Stormtrooper?

-Pai daca tot ai uniforma, masnusi si toate cele…

Nu va pot spune cu cata mandrie a defilat prin aeroport in costumul lui cel nou si cu arma pe umar si cum a primit numai zambete, incurajari si priviri blande, care l-au facut sa se simta asa bine in noua si diferita lui piele. Eram sigura ca asa va fi.

Cea mai tare faza a fost ca doamna careia i-am predat bagajele a venit dupa noi cand ne-am urcat in avion, numai  sa il mai dragaleasca putin pe Albert. Ne era teama sa nu fie probleme cu arma lui de jucarie la punctul de control, dar nici gand. I s-a spus ca e cool, a primit chiar si imbratisari de la personalul din aeroport si pur si simplu a avut parte de un val de energie pozitiva.

Dupa ce am aterizat in tara, el imbracat tot in Stormtrooper, e ciudat ca nu i-a mai zambit nimeni prin aeroport. Doamna care i-a verificat documentul de calatorie i-a spus aspru sa isi ridice privirea spre ea, moment in care Albert m-a intrebat daca gresise cu ceva. L-am linistit si am mers mai departe sa ne luam bagajele si sa plecam spre casa, si spre Aris, in sfarsit, ca ardeam de dor. Or fi fost cu totii obositi, am aterizat si foarte tarziu in Bucuresti si poate de asta nu le mai ardea sa zambeasca.

Indiferent, Albert a ramas cu lectia asta ca e bine sa fii mereu tu insuti, chiar daca asta inseamna sa fii diferit. A capatat multa incredere in el dupa aceasta calatorie si in deciziile pe care le ia si a inteles ca in loc sa se gandeasca mereu ce vor crede ceilalti, mai bine se apleaca spre ceea ce simte el. Azi e fericit sa fie Stormtrooper, maine cine stie ce va fi.

Articole pe aceeasi tema

3 Comments

  • Ioana Banana
    27/04/2018 at 3:31 pm

    Super distractie, trebuie sa fi fost mi-nu-nat la Legoland! Baiatul meu (6 ani) are fix aceleasi pasiuni: tot ce inseamna Lego si Star Wars…dar mama lui e si mai innebunita sa mestereasca piese lego 😀
    Nu stiu, sincer, daca ar fi sa mergem si noi la Legoland, care dintre noi ar fi mai incantat…
    P.S: ma gandesc ca nu ati lasat mentalitatile romanesti sa va “ciupeasca” aceasta bucurie!

    • Ruxandra Luca
      27/04/2018 at 11:07 pm

      Ioana, daaa, a fost minunat!!! Chiar și pt noi, ăștia mari, care nu suntem nici pe departe fani lego. Am sa povestesc totul intr-un articol, e păcat sa țin toate detaliile doar pt mine 🙂

LEAVE A COMMENT