Știm un restaurant în parc, la care mai mergem când au copiii poftă de pizza. Ne place că au un loc de joacă micuț, unde ăștia mici pot țopăi pe trambulină, până le vine mâncarea.
Ieri însă, când am ajuns acolo, am avut o surpriză neplăcută: plasa din jurul trambulinei era sfâșiată toată, iar o doamnă micuță, responsabilă de curățenia restaurantului, încerca să repare situatia cu un ac, ață și niste fire din plastic. Le-a explicat copiilor mei că mai au de așteptat până să poată țopăi. La cât de ruptă era plasa, mi-am dat seama că era o chestiune de ore.
–Aoleu, dar ce s-a întamplat aici? întreb, uimită de amploarea dezastrului.
-Niște copii, aseară, uitati-vă și dumneavoastră, doamnă, ce au putut să facă. De la 12 muncesc să așez totul la loc. Am rezolvat cu toboganul, măsuțele, scaunele rupte, mai am plasa de cârpit…
Locul de joaca e destinat exclusiv clienților restaurantului și este împrejmuit cu un gard, deci se poate controla ușor cine intră și ce face. Așa ca întreb iar:
-Păi și părinții?
-Părinții mâncau liniștiți la masă. Și când le-am atras atenția de situație, s-au comportat ca și când ar fi cumpărat restaurantul și parcul cu totul. Nu le-au explicat nimic copiilor, nici macar nu s-au ridicat de la masa. Că cică „așa sunt copiii”. Nu-s ăștia mici de vină, doamnă, iertați-mă, dar parinților le lipsește bunul simț.
Habar n-am de ce reprezentanții restaurantului nu i-au poftit afară de când au văzut că situația scapă de sub control. Ori au observat prea târziu, ori n-au îndraznit, în ideea că evită un scandal, ori poate li s-a părut că nota de plată mare va compensa pagubele. Cert este că locul de joacă a rămas distrus în urma lor și că parinții respectivi nu au urnit un deget să își oprească odraselele cu exces de zel.
Mă întreb dacă părinții ar fi fost la fel de relaxati în cazul în care copiii se hotărau să sfâșie canapeaua din sufragerie, să spargă televizorul sau poate să darâme corpurile de mobilă de la ei de acasă. Ori dacă e bunul tău, altfel merg lucrurile?
Vă dați seama că acei copii au înțeles din toată situația că e ok să distrugi ce ai tu chef, atat timp cât nu este lucrul tău. Și că fix la fel vor face, ori de câte ori vor avea ocazia, pentru că asta este educația pe care au primit-o.
Și vă spun că nu e ușor să sfâșii așa plasa aia, le-a trebuit ceva forță, plus determinare și, probabil, niște bețe, creioane, habar n-am, dar s-au descurcat.
„Sunt copii, ce să le faci?”, au spus părinții ocupați cu băutura, mâncarea si voia bună. Să îi înveți de bine, asta poți să le faci, că nu vor fi copii toata viața, iar ceea ce învață acum vor duce cu ei pe mai târziu.
Si copiii ăstia pe care vă doare în cot să îi creșteți decent vor împărți lumea de mâine cu cei pe care ne strofocăm să îi învățăm diferența dintre bine și rau. Și mi-e groază, sincer, mi-e groază de ce vor fi capabili copiii crescuți fără limite și plecați la drum fără valori și fără minima implicare din partea celor care ar trebui să le îndrume pașii.
Episodul de care va spun nu e singular, din pacate. Chiar iarna asta, am vazut cum locul de joaca al hotelului unde eram cazati este distrus efectiv de niste pusti, care nu aveau mai mult de 11-12 ani. Eu si Aris eram singurii de acolo, iar locul de joaca era destinat copiilor pana in 6 ani, deci din start am ramas uimita sa ii vad pe cei mari ca intra val vartej, cu apa si mancare la ei.
Le-am atras atentia cand am vazut ca arunca la intamplare sticlele si ambalajele de la biscuiti, însă degeaba. Curând, au început să lovească măsuțele din plastic și să dea cu picioarele în perete, până au facut gaură în zid. Ajunsese să îmi fie mie, om mare, teamă de ei. Nu au dat doi bani când le-am spus să înceteze, așa ca mi-am luat copilul in brate si am fugit sa anunt la receptie. Pana au inteles situația oamenii de acolo, pana au trimis un agent de paza, puștii fugiseră. Nu înainte de a smulge și mocheta de pe jos. Mi s-a parut ireal, erau niste copii veniti in vacanta cu parintii lor, sa se relaxeze, sa se simta bine, ca noi toti.
La fel mi-i inchipui si pe cei care au devastat locul de joaca din parc, cu aceeasi sete de distrugere in privire, parca intrati intr-o transa din care nu ies inainte de a lasa totul praf in urma. Cu aceeasi lipsa de respect pentru tot si toti din jur.
Am adus copiii aștia pe lume să îi creștem cât de bine putem, e o datorie pe care o avem față de ei, în primul rând. Degeaba îi duci la restaurante și la hoteluri frumoase, degeaba le oferi toti banii din lume. Cei șapte ani de acasă, respectul pentru ceilalți și bunul simț în general nu se cumpără cu bani, se transmit din familie. Cu răbdare, cu implicare din partea parinților, cu timp investit in copii. În caz contrar, se ajunge la situații ca cele de care v-am povestit mai sus.
Mi s-ar parea normal ca in cazul unor astfel de întâmplări, părinții sa plateasca intr-un fel…sa fie trasi la raspundere cumva….Aceste bunuri din locurile publice trebuie să bucure pe toată lumea, iar prejudiciile aduse lor ar trebui acoperite tot de cei care le produc. Nu se poate ca aceste fapte ale copiilor lor sa nu aiba niciun fel de raspundere din partea celor care ar trebui să îi supravegheze corespunzător, daca macar când a fost cazul și momentul nu au fost educați.
Si eu și băiețelul meu am fost martorii unei astfel de scene, când în parcul amplasat langa grădiniță, si-au facut aparitia niște adolescenți care au început să facă diverse însemnări pe peretele grădiniței, scorojind tencuiala acestuia, iar copilul meu, intrigat de comportamentul neadecvat, mi-a semnalat mie ceea ce tocmai văzusem și eu, fapt ptr. care le-am atras atenția „acelor copii”, care au parasit locul, însă nu stiu daca acest lucru va avea ecou și în viitor, si isi vor da seama ca nu trebuie sa mai recurga la astfel de fapte, sau decât a fost cu bătaie scurtă , pe moment…