A fost o duminica asa frumoasa, o zi din aceea cu toate ingredientele pentru a te simti fericita. O zi numai buna de petrecut afara, cu soare suficient cat sa ramai in costum de baie si sa lenevesti pe sezlong, in timp ce te mai colorezi putin… in aprilie, deci total neasteptat. Si-a mai fost o zi cu friptura delicioasa la gratar. O zi cu salata de rosii, castraveti si ceapa multa in care sa-ti moi pofticios bucatile de paine. O zi cu cartofi si morcovi la cuptor, facuti cu usturoi si ulei de masline. Si apoi o zi cu ciocolata la discretie… pentru mine doar, mancata pe ascuns, sa nu-i dau idei lui Albert.
A. mare l-a hranit pe cel mic: i-a carat in gurita bucati de piept de pui, de cartofi, fasole verde si morcovi si, la final, i-a oferit sticluta cu apa. El nu prea s-a omorat cu mancarea, ca de obicei. Special pusesem foarte putina sare in ce s-a regasit pe masa , din aceea roz, de Hymalaia, si gatisem in asa fel incat sa putem manca cu totii, de la mic la mare, acelasi lucru.
Atat s-au mai jucat ambii copii si-au profitat de soare si de minge, de iarba lor verde, de insectele numai bune de urmarit (la un moment dat, a aparut si o soparla in peisaj, strecurata pe sub gard), de casuta din plastic, de masinute, de sticle, cutii si de orice altceva s-a putut transforma in jucarie. Abia pe la sase i-am bagat in casa, unul la dus si la somn, celalalt la lectii, ca le lasase pe ultimul moment si azi il astepta prima autodictare din viata lui. Cel mic n-a vrut sa inchida un ochi, cel mare si-a invatat rapid poezia si a terminat fisele restante si, cum afara era inca lumina si placut tare, am iesit la o noua portie de joaca.
Minunata zi, sa mai tot fie din astea! Iar spun ca ai nevoie de asa putin sa te simti fericit: ii vad pe ei ca rad si se joaca frumos, avem mancare sanatoasa si buna si imi permit cateva momente de stat pur si simplu si de relaxat. Cu cat creste Aris, se mai simplifica lucrurile si eu am tot mai des clipe de respiro. Acum sa depasim perioada asta in care baga in gura tot, de la pietre si nisip pana la firicele de iarba, si deja ne vad lenevind mai des, si pe mine si pe M (cata nevoie avem de asa ceva), cat baietii se joaca impreuna (isi gasesc ce sa faca, vad ca are Albert o sumedenie de idei si asta mic il urmeaza imediat).