Reversul medaliei


Ies ieri de la sala, cu Albert dupa mine. Ii deschid copilului portiera masinii, pun geanta cu echipamentul de sport in portbagaj si ma pregatesc sa urc si eu. In tot acest timp, vad cu coada ochiului un BMW negru care se invarte prin parcare, apoi incetineste in dreptul meu.

Nu opri, nu opri, nu opri… Opreste… coboara geamul masinii:

“Domnisoara!”

Nu raspund. Iar: “Domnisoara!” . Deja fierb. La al treilea “Domnisoara!”, rabufnesc:

“Ce vrei? Vezi-ti de treaba ta!”

Aoleu, acum il observ mai bine, e un nene cu lanturi de aur la gat, ochelari de soare negri si cateva rotocoale de grasime sub barbie. Imi si inchipui toate relele din lume despre el (uite ca pun si eu etichete, desi trambitez ca nu le suport) si ma pregatesc sa-i mai zic vreo doua, cand omul imi intrerupe sirul gandurilor:

“Pleci? Ca vreau sa PARCHEZ.”

Imi arunc privirea imprejur, niciun loc liber de parcare. Realizez imediat care-i treaba, realizez ca barbatii pot avea si altceva mai bun de facut decat sa se bage in seama cu tantite neprietenoase, imbracate in trening, ravasite dupa sala si cu copilul dupa ele. Uneori, barbatii vor sa parcheze in locul pe care urmeaza sa il eliberezi. Atat.

Imi vine sa intru in pamant de rusine, nu se deschide pamantul, deci raman teapana, ma inrosesc pana in varful urechilor (noroc cu ochelarii de soare care imi acopera buna parte din fata) si raspund cu jumatate de glas: “Plec acum, numai sa-mi scanez cardul”.

Il vad ca trage masina intr-o parte si asteapta. Se uita la mine fara sa zica nimic, dar imi inchipui ce vorbe dulci mi-o fi adresat in gand. Fac drumul rusinii pana la ghereta paznicului, rezolv cu cardul si aproape alerg inapoi, numai sa ma vad mai repede la volan si plecata de acolo.

Gata, de-acum prezumtia de nevinovatie e sfanta.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.