Ce-ar fi sa zambim mai mult si sa ne plangem mai putin

sa zambim mai mult, sa ne plangem mai putin

Parca mi-a fost mai greu ca niciodata sa ma intorc la alergatura de zi cu zi, acum, dupa sarbatori. Asa bine mi-a mers cu statul degeaba, mancatul, dormitul si plimbatul, incat n-am avut nici o chemare sa schimb situatia. Doar de asta nu-i indicat sa fie prea faine vacantele, te obisnuiesti cu ele si nu-ti mai arde de munca. 🙂

Ma rog, vrand, nevrand, luni, pe 7 ianurie, dis de dimineata, mi-am miscat la redactie fundul rotunjit de cozonaci si de sarmale, indesat intr-o pereche de pantaloni sport. Si asa m-au luat niste ganduri negre, si-asa ma mai visam langa copii, acasa, sau pe partie sau prin tari straine, oriunde, numai la munca nu. Plus ca s-a nimerit fix perioada aia din luna in care nenorocitii de hormoni joaca ping pong prin corpul meu, astfel incat nici ceasca zilnica de cafea cu lapte, nici ce vitamine mai iau eu in caz de ceva nu au reusit sa faca prea multe pentru Zen-ul meu. A, si o lasasem moale si cu aerobicul de vreo trei saptamani, in sensul ca nu mai mersesem deloc, iar mie sportul imi da niste stari de bine de zici ca zbor. Nu merg, nu le am.

Cert e ca imi pusesem o fata de dos si ma plimbam cu ea prin lume. In tot timpul asta, mi se intamplau lucruri de rahat pe banda rulanta si ajunsesem sa ma plang non-stop, din orice, mai cu voce tare, mai in sinea mea.

Bun, si intr-o dimineata, dupa patru zile dintr-astea in care imi plansesem de mila la cel mai avansat mod si dupa ce m-am trezit cu fata la perna rau de tot, din nou, am tras aer in piept si m-am pus pe zambit si pe vazut jumatatea plina a paharului. De azi am sa fiu fericita, m-am gandit. Bai, dar fix asa, oricat de penibil ar suna sau cat de citat dintr-o revista glossy pastrata langa buda, vorba unui coleg, ar parea, asta mi-am zis si fix asta am facut. Stiti cum mi-a revenit Zen-ul de dinainte de vacanta?

N-ar strica sa incercam cu totii treaba asta cu atitudinea pozitiva, zic. Ne ajuta pe noi in primul rand sa fim oameni mai faini si sa trecem prin viata mai fara griji, adica mai fara riduri. Si sa ne bucuram altfel de tot ce avem, mai degraba decat sa tanjim mereu dupa ce ne lipseste.

Nu e vina nimanui nici ca te-ai certat cu barbatul, cu vecina, cu soferul de taxi sau ca ai probleme de orice alta natura, asa ca sa bagam mai des la inaintare, in relatiile cu ceilalti, fata aia senina, in locul celei obosite si inversunate. Nimeni nu vrea sa dea cu ochii de cineva care se plange constant si care are mereu cate o problema. Recunoaste ca nici tu. Plus ca scai se prind de tine toate relele atunci cand numai pe alea le vezi. E pe testate treaba, si te duci din rau in mai rau.

Viata nu e doar lapte si miere, desi, din afara, lucrurile par adesea roz, dar motive de recunostinta sigur avem cu totii. Ciudat e ca mai degraba stiu sa fie recunoscatori cei care au mai putin decat cei care au mai mult. Iar fericirea e o stare de spirit, exista in masura in care o construiesti, am invatata eu treaba asta o data, la un curs, si mi s-a confirmat de multe ori in viata. E pacat sa nu cladesti constant la fericirea ta.

Hai ca am filozofat destul, ma bag la niste spaghete bolognese si un pahar de roze, sa-mi lucrez in continuare Zen-ul. Totul se pune pe fund, stiu, dar nu ma plang. Zambesc si merg inainte. Ma rup in doua maine la sala si tot maine intru si la dieta. Am zis.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.