Eu cresc un copil, nu o maimuță dresată

jucarii educative copii

Eram cu copiii la munte, intr-un weekend. Aris era micut tare, avea putin peste un an la vremea respectiva. Si ma alerga de imi ieseau ochii. Pe scarile hotelului si pe holuri, apoi cu liftul sus-jos, printre mesele restaurantului, pe la receptie, iar in camera, iar prin hotel. Era… stiti cum? Ca argintul viu, mereu in miscare, mereu curios. Iar eu il lasam sa isi consume energia cum avea nevoie si sa isi satisfaca setea de explorat. Atat timp cat ramanea intreg si cu toti dintii in gura, cu ocazia asta.

Ei, si ma întâlnesc prin hotel cu o amică, mamă de copil mai mare, de 7 ani. Era aranjată, relaxată si isi savura cafeaua la barul din hol. Eu eram transpirata, cu cearcanele pana in gura si cu ochii dupa Aris. Gaseste copilul meu o biluță fix langa scaunul pe care statea tipa asta, ia biluța la cercetat si il linisteste Dumnezeu acolo, cat sa pot purta o conversatie (scurta) cu ea:

-Ce n-as da si eu sa stau putin locului, ii spun.

-Pai si, pentru ce nu stai? ma intreaba.

-Pentru ca Aris, zambesc.

-Fata, esti obosita, se vede, nu stiu cum mai rezisti, imi spune. De ce insisti sa te chinui asa? Nu insistam, dar nici n-aveam incotro.

-Ei, n-ai incotro… Ce-s prostiile astea? Apoi continua, foarte sigura pe ea, de am crezut ca nu aud bine:

-Copiii sunt ca maimutele, ii poti dresa! Cu cat incepi mai devreme, cu atat ai rezultate mai bune. Stii cate mame fac treaba asta? Rad. Ea ramane serioasa. Imi piere si mie pofta de ras, imi dau seama ca nu glumeste si mi se pare ingrozitor.

-Dar…dar eu cresc un copil. Nu o maimuta.

-Atunci nu te mai plange, mi-o taie. Nu-i ca n-ai solutii, e ca le respingi!

Cam cat de rahat sa ma fi simtit atunci? Plus ca Aris a luat-o la goana si n-am mai putut sta sa ii dau vreo replica sau macar sa-mi revin din starea aia de doi bani care pusese stapanire pe mine. Asa regretam ca simtisem sa ii spun ca tanjeam dupa liniste. Ce  mi-o fi trebuit mie sa ma bag in seama, nu mai bine taceam si mergeam mai departe? M-am simtit si judecata, si mama incompetenta si om slab si tot ce era mai rau.

Nu imi ieseau din cap vorbele ei. Cum, frate, sa iti dresezi copilul, inca din bebelusie? Sa stea locului cat vrei tu, sa manance si sa doarma la comanda, sa nu planga, sa nu fie curios, sa nu exploreze, adica sa nu fie copil?

Eu cred ca pentru mamă e mult mai comod sa creasca un robotel dintr-asta, normal ca e mai simplu sa stai cu fundul in sus decat sa plimbi in brate un bebelus agitat din pricina primilor dintisori. E mai bine sa iti bei cafeaua in tihna decat sa urmaresti puiul care a pornit in patru labe sa cerceteze scamele de pe covor. E mai usor sa dormi neintrerupt decat sa te trezesti si sa il hranesti sau sa il alini. Dar de ce naiba mai facem copii daca nu avem chef de tot ce primim la pachet cu parinteala asta?

Bucuria si implinirea vin din a-l simti pufos, cald si bun la pieptul tau. Puterea tot de acolo ti-o tragi, in ciuda nesomnului, in ciuda grijilor. Bebelusul are nevoie de raspuns imediat la nevoile lui, nu sa fie uitat intr-un colt si lasat sa planga cu orele si cu zilele, pana intelege ca nimeni nu vine sa il aline, moment in care se “cuminteste”.

Cum vor creste acesti copii “dresati” din primele zile de viata, cand cel mai important lucru pentru un copil este sa construiasca increderea?

Daca vrei sa ii dezvolti copilului tau creierul in mod optim, pentru a avea succes in viata, raspunde-i nevoilor. “Parintele receptiv este cel mai important pentru sanatatea emotionala a copilului, implicit pentru succesul lui in viata”, explica Laura Markham, expert in parenting de renume mondial. Asta inseamna ca daca tu ai chef sa te uiti la film si bebelusul plange, lasi filmul si il iei in brate sa il alini. Nu face plamani daca il lasi sa planga, doar intelege ca nimanui nu ii pasa de el, oricat si-ar striga durerea.

Cred ca ar trebui sa ne crestem copiii cu limite si sa nu ne sacrificam pentru ei, in sensul de a renunta complet la noi si la tot ce ne bucura si nu ii implica pe ei. Si mai cred ca un copil are nevoie de iubire, grija si atentie inca din primele zile de viata, nu de program strict. Iar implicarea asta mai mare de la inceput va da roade pe termen lung. Raspunsul imediat la nevoile lui il transforma intr-un copil autonom, nu intr-unul dependent de tine si de validarea celor din jur.

Copilul meu mic mi-a confirmat din plin lucrurile astea. Ma uit acum ce usor se desprinde de mine ca sa incerce experiente noi, cat de linistit este ca totul va fi bine atat timp cat eu il asigur de asta. Stie ca sunt si voi fi mereu acolo pentru el, asa cum am fost din prima clipa.

Articole pe aceeasi tema

22 Comments

  • maria c
    12/03/2019 at 2:25 pm

    Da ce ? Vb de maimuta ca si cum ar fii paria lumii. O maimuță dresata e una chinuita prin bataie la fel ca toate animalele salbatice dresate. Un copil e ca o maimuta prin felul de a fii liber nu ca copilul e maimuta era o metaforă…

  • Ioana Banana
    14/03/2019 at 2:22 pm

    Oh, God! Sper sa nu te citeasca :))))
    Si sa stii ca eu chiar cresc o maimuta…Una din aia care face ce vrea, cand vrea, comica si plina de sotii.. Si singura s-a dresat asa! <3

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      14/03/2019 at 8:00 pm

      Cred ca e foarte faină maimuțica ta, iubibilă așa 🙂

    • inoki
      06/12/2019 at 11:24 am

      Din pacate lumea nu prea a inteles sensul mesajului .
      Copilul explorator are nevoie de supravegherea continua a parintilor . Fara aceasta etapa din viata lui va deveni un copil timorat, intimidat de altii , care nu va indrazni sa incerce nimic , sa descopere nimic. Atat de mult se inradacineaza faimoasele ordine: nu e voie, stai unde iti zic, nu atinge, nu pune mana. Dar supravegherea necesita efort , vigilenta, participare din partea parintilor .
      Ei bine, sunt parinti comozi care refuza categoric acest efort .
      Am cunoscut un cuplu al caror copil de 1 an jumate nu avea voie sa atinga mancarea (biscuite, măr…) ca sa nu se murdareasca, nu avea voie sa tina o cana in mână din acelasi motiv (daramite sa mai bea…tot cu biberonul, ca sa nu faca murdar), mergea greu pt ca avea interzis sa paraseasca covorul de joaca de 3 metri patrati, interzis la bucatarie, baie si cam peste tot ! Toata mica lui viata era un sir nesfarsit de interdictii si se desfasura in 3 locuri: scaunul pt masa, patul lui si covorul de joaca.
      Iar parintii erau fericiti ca nici nu simteau ca au copil !!
      Nu pot sa adaug decât : Doamne fereste!!

      • Ana-Maria
        06/12/2019 at 9:37 pm

        Vai ce trist!

  • Andreea
    13/04/2019 at 1:51 pm

    Incredibil, peste ce mama denaturata ai putut sa dai, nu-i asa?
    Doar o persoana frustrata ar putea spune astfel de lucruri. Nu stiu prin ce fel de cercuri te invarti tu, probabil tot printre “influenceri” d-astia ca tine, de ai vazut tu mame care isi lasa, vezi Doamne, copiii plangand singuri si abandonati in camera lor…dar, ma gandesc, probabil acei copii se simt la fel de abandonati ca si copiii tai cand ii lasi cu bona, sa te duci la sala, filmari, datenights si alte evenimente mondene… Cum te simti cand denigrezi stilul altor parinti, doar din simplu fapt ca probabil impun niste limite copiiilor? Si nu stiu daca ai observat, dar am folosit “probabil” de vreo 2 ori in toata polologhia mea, in comparatie cu tine, care ai tras concluzie finala ca acea mama creste o maimuta si nu un copil!!!

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      13/04/2019 at 8:04 pm

      Hei! Treaba-i ca nu ai inteles despre ce-i vorba in articol, dar ai zis sa lasi, totusi, un comentariu pe stilul dat in cap. Sa stii ca exisa viata si dupa copii, si sociala si sexuala si de toate felurile, e ok sa o traiesc fix cum simt si fara sa roada pe cineva grija de asta, gen pe tine. Nu denigrez stilul altor parinti, ma folosesc de o ocazie sa trag niste semnale de alarma apropo de nevoile bebelusilor. E ok, nu sunt pentru tine semnalele de alarma, tu nu ai inteles articolul. Inca ceva, pentru ca observ ca esti la curent cu viata mea, stii de filmari, de evenimente, de sala, de iesiri, de bona, nu ma mai urmari, nu are sens. Nici mie nu-mi face placere, nici tie nu-ti face bine. Nu inveti nimic si acumulezi acolo niste suparari. E pacat! Chill & move on! 😉

      • Adi
        05/12/2019 at 8:50 am

        Bla-bla-bla… adevaru-i fix la mijloc. Nici ca tanti aia care-si “dresa” copilul, dar nici ca tine. Si se pare ca frustrarile pe care le acumulezi alergand tot timpul dupa copil, stand treaza noptile, neputand sa stai de vorba cu prietenele/prietenii… se pare ca frustrarile astea rabufnesc pan’ la urma, inclusiv in scris.

        Insa propozitia care m-a lasat lat este “M-am simtit si judecata , si mama incompetenta si om slab si tot ce era mai rau.” Mai conteaza si altceva in afara de cum te simti TU? OK, tu si copilul, pentru ca in acest moment el este inca extensia ta…

        Habar n-am cine esti si cu ce te ocupi (si nici nu ma intereseaza), am ajuns acciental la articolul asta, insa pan’ la urma fiecare isi creste copilul asa cum crede de cuviinta. Dar… sa nu va mirati. Nici tu, nici “amica” ta. Care nu ti-a vrut raul, si care doar ti-a vazut cearcanele si frustrarea.

  • Un tata
    05/12/2019 at 9:06 am

    Ar mai fi o problema. Sunt de acord ca un copil trebuie lasat, ba chiar incurajat, sa exploreze imprejurimile, sa intalneasca situatii din care sa invete diferite lucruri. Totusi, trebuie avut grija sa nu cadem in extrema cealalta, sa-i permitem orice, oriunde, cu oricine. Existe niste limite ale educatiei, ca sa nu zic ale bunului simt, pe care e bine sa nu le depasim. Am vazut de multe ori, poate chiar de prea multe ori, copii de 4,5 ani si mai maricei care: alearga tipand prin holurile hotelului lovind alti oameni si rasturnand bagaje, nu stau la masa la restaurant fiind invatati, probabil, ca cineva sa umble dupa ei prin casa cu farfuria de mancare, fugind intempestiv de langa parinti spre un obiect care ii atrage, indiferent ca se afla intr-o cladire sau pe strada (ceea ce e cu mai periculos). As putea insira mai multe, dar ma opresc aici, intrucat cred ca a fost inteleasa ideea. Copilul, incepand cam de la varsta de 2 ani, 2 ani si jumatate, poate fi educat sa invete, respecte si aplice o anumita conduita, ca sa nu devina un “domnu’ Goe”. Actiunea de invatare, cateodata, in termeni peiorativi, se mi numeste si “dresaj”… nu cred ca ar trebui sa se simta nimeni deranjat prea tare de acest termen. Sunt convins ca majoritatea parintilor isi “dreseaza” (educa, invata) copiii, si asta nu implica folosirea dresajului cu biciul sau batul, ca dresajul animalelor de circ. Cazurile de “dresaj” prin bataie sunt destul de rare si au loc in familii mai putin educate, unde “dresajul” cu pumnul se aplica si sotiilor, nu doar copiilor, daar nu discutam aici despre asta. Parerea mea… si sper ca nu am deranjat autoarea cu aceasta.

  • Un tata
    05/12/2019 at 9:42 am

    Scuze pentru unele greseli de scriere si cuvinte lipsa… mai aluneca degetele aiurea pe tastatura telefonului 🙂

    • Elisa
      05/12/2019 at 12:37 pm

      Am citit articolul ,și am inteles mesajul , totusi comentariile voastre nu prea au logica😁😁 nu va supărați! Eu consider ca un copil are nevoie de iubire de alinare și tot ce e mai bun , însă lucrul cel mai important este sa îl învățăm de mic sa fie răbdător, calm , înțelegător și sa ofere iubire la fel Cum primește și el! Nu mi se pare ok un copil dresat însă nu îi ok nici sa alergam tot timpul după copil , toată curiozitate trebuie stapanita în anumite locuri .. O zi buna tuturor! 😁😊

      • Un tata
        05/12/2019 at 1:50 pm

        Si care era lipsa de logica pe care o acuzati, va rog ? Spuneti acelasi lucru ca si noi, ilogicii, dar in alte cuvinte 🙂 🙂

  • Anca
    05/12/2019 at 2:26 pm

    Cred ca nu exista mama buna sau rea, cu mici exceptii scoase parca din filmele de groaza. Ideal este sa creem o armonie. Copil fericit, mama fericita si odihnita, tata fericit. Nu este mereu asa, dar fiecare face cum simte ca asa este mai bine pentru familia lui. Suntem rele cand judecam alte mame. Ar trebui sa ne uitam doar la noi in casa, dar sa actionam, nu sa judecam, cand un copil este pus in pericol de atmosfera din familie. Restul sunt povesti care nu ne privesc.

  • Cristi R.
    05/12/2019 at 3:47 pm

    Chiar nu este problema mea ca altii cresc copii, maimute, gaini, pisici, etc. Rugamintea mea este doar ca, daca lighioana respectiva ii deranjeaza pe cei din jur (in locuri publice gen hotel, restaurant…) sa vi-i cresteti asa cum credeti de cuviinta, dar la voi acasa. Bucurati-va doar voi de “dragalesenia” lor, pentru ca altii chiar nu au nici o vina ca s-au nimerit intamplator in acelasi loc, in acelasi timp cu voi si cu “minunea” voastra. Va multumesc pentru intelegere!

    • Raluca Miron
      05/12/2019 at 4:23 pm

      Eu ma bucur ca mai dau de câte un articol de al tău si îmi dau seama ca nu sunt “nebună ” așa cum mi se reproșează de către alți părinți cu principii diferite sau din partea soțului, care ar prefera sa îl ținem doar la desene, că cică “deranjează” avem o mare problemă. Felicitări pt bebe 3 si noi il asteptam pe bebe 2 . Sarcina ușoară si multa sănătate!

  • Evelina Marcu
    05/12/2019 at 8:52 pm

    Acum mi-am amintit ce mi-a spus o mămică care născuse al doilea copil și se externa când a văzut ca am sărit sa îmi iau la piept copilul care se trezise și plângea “ca nu e bine, ca îl învăț numai în brate”. Bebelina mea avea o zi doar….mame și mame

  • Adela
    06/12/2019 at 9:14 am

    Eu cred ca faci parte din categoria persoanelor care vor sa bifeze și capra și varza.Cu alte cuvinte, vreau copil, dar vreau sa fiu și mămica cool, aranjata, manichiurata, socializată, deci la moda, in concluzie.Draga mea, multe am trecut prin faza copil de 2 ani, dar nu am simțit nevoia sa ne revărsat frustrările in eter, așa ca ai răbdare, va creste.Si vei putea fi iar la moda.Si lasă maimuța in pace, problema nu este la ea.Lucreaza la frustrările tale, nu te mai prezenta nici victima, și nici mama eroina.Nu este cazul, nu ai descoperit nimic.

  • BigTaTa
    06/12/2019 at 9:40 am

    Pana la varsta de 10 -12 ani copii se pot asemui cu maimutele foarte usor. Au acelasi comportament.
    De la aceasta varsta in sus baieti se transforma in pui de lup (joaca lor aduce mult cu joaca puilor de lup) mai tarziu ei comportanduse exact ca un lup. Formeaza “haite”, ataca prada slaba, se bat pentru suprematie si pozitia in haita.
    Poate nu este frumoasa aceasta analogie dar este reala.

    • inoki
      06/12/2019 at 11:39 am

      Ca sa revin asupra subiectului f interesant, am cunoscut si observat comportamentul copiilor români si strâini in aceleasi imprejurari…aeroport, magazine, sali de asteptare…
      De regula, copilul român stă smirnă, vorbeste in soapta, nu atinge nimic.
      Copilul strain se târăste pe jos, muta de colo colo ce gaseste, mai ciocane la cate o uşa, sub privirile ingaduitoare ale parintilor.
      Ajunsi la varsta adulta, situatia se inverseaza…
      Ma refer la respectarea regulilor in societate (circulatie rutiera, administratie publica, sanatate etc).
      Asa se explica de ce Romania e unde e, si altii, desi nu sunt mai inteligenti, sunt unde sunt…
      Cam asta e pe termen lung.

  • Elena
    06/12/2019 at 11:34 pm

    Noi am alergat dupa ei pana ne-a iesit sufletul, nu din principiu, ci de frica. I-am pierdut prin magazine, m-au sunat la munca din cauza ca n-au ajuns la masa de pranz; de la noua luni ii tineam si-n casa cu casca de bicicleta de frica sa nu-si sparga capul. Unul a cazut in coltul dulapului, am crezut ca si-a gaurit capul si ne pune in cap protectia copilului, altul are capul deformat de la cucuiele pe care le-a facut pana pe la sase ani. Dar mi i-am ales eu? Asa mi i-a dat Dumnezeuu si nu mi-am dorit nici un moment sa fie altfel. Cele mai urate momente au fost intotdeauna acelea in care erau bolnavi. Atunci o mama buna ar da oricat sa-si vada copiii bine. Restul sunt numai amintiri frumoase de care inca ne amuzam, iar lor nu le vine sa creada.

  • Mona
    07/12/2019 at 6:50 am

    te inteleg perfect,am trecut si eu prin asta.Ma intrebam cum alti copii de 2 3 ani stau atat de cuminti ın carucioare la plimbare fara sa scoata macar un sunet cand mica mea era toata curioasa vocifera macar daca nu spunea macar cateva propozitii simple arata cu degetul si intr-acolo se ducea…exact ca tine am ajuns si eu la aceeasi concluzie.Depinde de implicarea mamei,daca nu le vorbesti-normal ıcep mai greu sa vorbeasaca singuri,daca nu ıı tii de mana cand sunt de o schioapa-normal sa inceapa cu exporatul mai tarziu si daca le mai si impui limite ipocrite s ar putea in cel mai fericit caz macar pana ajung maturi sa te asculte de frica daca nu chiar sa intre pe pilot automat-robot toata viata.Bravo tie ca iı dai aripi!

  • Dusa Gabriel.
    07/12/2019 at 8:10 am

    Buna dimineata.
    Mie mi-a placut articolul dumneavoastra, am inteles mesajul si sunt incintat ca cineva ca dumneavoastra si-a luat timp sa scrie si sa-si spuna parerea pe blog, rautaciosi sunt si vor fi destui incontinuare, important este ca cei care inteleg ce ati vrut sa transmiteti indiferent ca au o situatie mai buna sau mai putin buna din punct de vedere material, sa mearga la miezul problemei pe care ati prezentat-o in articolul de mai sus si sa aleaga singuri cum vor sa-si creasca copii. Dumneavoastra ati prezentat defapt doua stiluri diferite de ati creste copii, fara sa jigniti si fara sa impuneti nimanui nimic, pina la urma este un articol scris ca atitea altele fiecare om intelege ce vrea si cum poate. Un pic de bun simt ar trebui sa existe pentru dumneavoastra cea care a scris articolul deoarece daca nu il scriati ei nu aveau ce si unde sa comenteze. Va doresc o zi frumoasa.

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.