Ma întorc cu copiii din parc, duminică, și ma ia subit pofta de mucenici ca la mine la Bacău. Adică dintr-aia pufoși, însiropați ca lumea și presărați cu nuca multă și buna. Pe astia ori ii faci in casa, ori ii găsești pe la vreo cofetărie, ca cei din supermarketuri nu sunt ce trebuie.
.
Bun, ne oprim pe la vreo 3 cofetarii din drum, doar, doar om găsi mucenici. Nu găsim, era prea devreme, 3 martie abia. Aflam ca aveau sa ii bage de a doua zi.
.
Ajung acasă și îmi amăgesc pofta mare si intens strigata tot drumul cu un chec, produs din 7 oua găsite in frigider. A doua zi, luni, lucrez de acasă, deci nu pot sa îmi cumpar mucenici. Dar sunt in stare sa bag mâna in foc, doamne, pot sa jur ca M . imi planuieste o surpriza in sensul asta. Nu il sun, nu ii amintesc, vreau sa rămân masca in momentul in care apare in pragul ușii, ținând ceva la spate. Il aștept cu sufletul la gura. Anticipând momentul, incep sa scriu un articol cu titlul: “uneori, iubirea arată ca un mucenic moldovenesc pufos.”
.
Imi tot derulez in minte scenariul: cum sunt data pe spate de surpriza lui, cum ma înfig in mucenici și ii rad si cum public apoi articolul despre iubirea care vine din lucruri mici, gen din mucenici. Iar oamenii care il citesc se gandesc ce iubit fain are asta, așa atent cu ea.
.
La 18, M. ajunge acasă cu mâinile pline de ghiozdanele copiilor, dar fără mucenici. Astept rabdatoare, ca poate i-a lăsat in mașina. Ma învârt pe lângă el, ma uit, cercetez, nimic.
.
Ii zic lui Albert, ostentativ asa, sa audă taica-su: „Iubitule mic, mai știi ce pofta mi-a fost ieri de mucenici? Azi nu am putut sa îmi iau, dar mamă, cât mi-as fi dorit.” M. are zero reacții. Mai insist puțin pe tema asta, ca și cum as fi făcut conversație cu Albert, dar tot fara rezultat. Las moarta toată treaba și șterg din drafturi articolul cu iubirea care vine din lucruri mici. Îmi spun ca nu-i de M. romantismul si nici de mine sa ma bucur de el.
.
Ieri si azi zile full, stau pe drumuri mult si numai la mucenici nu imi este capul. Ei, și in seara asta, la trei zile de cand mi-a debutat marea pofta, ajunge M. acasă și pune o punga pe masa din bucatarie, dupa care imi zice sec:
.
-Ti-am luat mucenici. Parca spuneai ca vrei, nu? Fără tam tam, fără nimic. N-a fost momentul ăla cu mare surpriza mare, cu dat pe spate, cu sărit in sus de bucurie, dar a fost un gest frumos și simplu, venit cand nu mai aveam vreo speranta in directia aia. Gest pe care l-am apreciat așa mult, încât am resuscitat articolul sters și l-am publicat fix așa cum îl citiți acum, fără înflorituri, fără siroposenii, dar totuși cu iubire. <3