Un motiv bun să transpiri

motiv bun de transpirat

Saptamana trecuta, dis de dimineata, asteptam sa inceapa ora de aerobic. Full sala, ne stranseseram vreo treizeci de fete. Inainte de antrenament, intreaba profesoara, ca de obicei, daca e cineva pentru prima data la clasa respectiva. Ridica mana vreo doua pustoaice, se apuca profa sa le explice ce si cum cand, deodata, se aude o voce sugrumata din spatele salii:

-Ma scuzati… și eu am venit pentru prima data…

Ne mutam toate privirea in directia respectiva, sa asociem vocea cu o față. Vedem un barbat brunetel si cu parul valvoi, la vreo 35 de ani, rosu pana in varful urechilor.

-Bine ati venit, ii spune profesoara pe un ton mega bland, ca omul era evident terminat de emotii si n-avea sens sa puna sare pe rana. Haideti mai aproape, sa va explic si dumneavoastra cateva lucruri de baza.

Deci, sa ne intelegem, era clasa de step. Aici facem coregrafii, piruete, mai cu mainile pe sus, mai pe varfuri, ne invartim, ne cambram, bagam gratie, facem podul, alea, alea. Adica nu-i o clasa la care sa se imbulzeasca barbatii sau un gen de antrenament care sa le dezvolte lor ce au de dezvoltat. De asta am si ramas putin pe ganduri cand l-am vazut pe nenea asta printre noi, dar ma rog, cine-s eu sa judec preferintele omului.

Bun, se apropie ca melcul de profa, in timp ce se vedea ca vrea sa intre in pamant sau macar sa isi puna o punga pe cap. Parca era si mai rosu decat atunci cand a deschis prima data gura. Hopa, pare ca vrea sa mai articuleze ceva:

-Stiti… ii iese pe gura.

-Stiu daca îmi spui, zambeste profa.

-Eu n-am venit aici pentru mine. Pfoai, aveam toate urechile pâlnie deja si ochii cat cepele. Eu am venit pentru… Ăăa… Să vă explic, prietena mea e mai plinuță. Practic… e obeza. Si am venit aici ca sa o conving sa se apuce si ea de sport. Sa ii arat ca nu e greu.

Oooook, la asta chiar nu ne asteptam, asa ca ne-am pus toate, alea multele fete din sala, pe scos un Ooooooo dintr-ala gen ceeee dragut!!!! Eram topite, misto tare gestul lui. Obeza sau nu, gagica-sa era norocoasa. Nu stiu cati dintre ai nostri de acasa ar fi pus asa osul la treaba pentru noi. Si s-a strofocat omul, nu gluma, ca pe hotii de cai l-au chinuit miscarile de step.

Dupa nici jumatate de ora, era praf, transpirat, terminat, semi lesinat. Cred ca i-a iesit pe nas romantismul sau, ma rog, gestul frumos pe care a incercat sa il faca. Acum eu ma duc de vreo trei ori pe saptamana la aerobic si de vazut nu l-am mai vazut pe acolo. Dar raman cu speranta ca tot chinul lui pe coregrafii de step si muzica alerta sa fi dat roade si gagica-sa sa se fi apucat de sala si de slabit. Am nevoie de un happy ending la povestea asta. 🙂

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.