Sambata spre duminica, iar am avut o noapte alba. Aris a adormit greu tare si-apoi s-a rostogolit in toate directiile si a marait prin somn la fiecare sfert de ceas, astfel incat n-am putut sa dorm deloc. Dimineata, ma simteam de parca ma lovise cineva sistematic in cap pe tot parcursul noptii. Aveam pleoapele lipite si intentionam sa le mai tin asa vreo 10 ore, pana recuperam somnul pierdut. Fireste, orice tentativa de odihna era sortita esecului, ca maimutica de langa mine facuse ochisori si era fresh, gata pentru o portie de fructe si alta de joaca. Nu ma plang, ca deja astfel de nopti au devenit exceptia. In preajma varstei de un an, Aris si-a reglat frumos somnul: doarme cate 10 ore pe noapte, se trezeste rar si apoi adoarme la loc imediat. Cel putin asa a facut vreo doua saptamani.
Ideea postarii era alta.
Dupa noaptea alba de care va spuneam, am deschis cu chiu cu vai ochii si am gasit pe perna, langa mine, o felicitare de la Albert. L-am simtit cand s-a strecurat in camera, dar am banuit ca isi uitase vreo jucarie si incerca sa o recupereze.
Pe coperta felicitarii, ne desenase pe noi trei: pe mine imbracata in rochie si cu parul prins in coada, pe el in stanga si pe bebe Aris in dreapta, mergand de-a busilea (cat de dragut!). Pe mine si pe Albert din desen ne lega o inima mica, pentru ca n-a fost spatiu de mai mult, dar o sageata care pornea din inima indica faptul ca ea era de fapt mare, adica eu si cu el ne iubim mult. Inauntru scria asa: „Mami, te iubesc frumos. Imi place de tine! Cu drag, Albert!” Cuvintele erau despartite prin niste liniute, sa fie sigur ca inteleg mesajul. Pe pagina din dreapta se mai vedea o inima mare taiata (mi-a spus ca nu-i iesise suficient de frumoasa) si o alta la fel de mare si ceva mai simetrica (asta era cea buna de luat in calcul). Mi-au dat lacrimile. Albert a spus doar atat: „Stiam ca o sa-ti placa”. L-am pupat mult, pana s-a smuls din bratele mele, razand.
Si lui Aris i-a placut felicitarea, atat de tare, incat a incercat sa o manance. Am salvat-o la timp. Apoi, copiii au inceput harjoneala lor obisnuita din diminetile de weekend. Imediat, a aparut si M cu o ceasca uriasa plina de cafea cu lapte si, brusc, nu mi-a mai trebuit nimic. Afara era soare si frumos, durerea de cap fusese inlocuita de o super stare de bine, deci era timpul sa ma bucur de o zi de duminica in familie.
Fericirea vine din lucruri marunte, viata mi-o confirma adesea.