Weekendul acesta a avut loc petrecerea de mot a puiului nostru, Aris. Ne-am strans o mana de oameni, rude si prieteni foarte apropiati, si am sarbatorit impreuna primul anisor minunat din viata omuletului.
N-am planuit nu stiu cat evenimentul, dar au existat cateva detalii la care am tinut tare mult. In primul rand, mi-am dorit ca fiecare invitat sa gaseasca pe masa, in dreptul locului sau, o fotografie in rama cu el si micul sarbatorit, plus un plic albastru cu alte fotografii asemanatoare (selectate dintre cele multe si frumoase de la botez). Pe fiecare plic am scris: „cu drag, Aris” si am desenat o inimioara, asa cum face Albert cand imi pregateste cate o surpriza. 🙂
Am mai facut un mic album cu poze din ultimul an, incepand de la cateva cu mine gravida, continuand cu unele de la maternitate, infatisand un Aris mic tare si dulce, apoi fotografii reprezentative din fiecare luna de viata a puiului. O calatorie in timp. Albumul s-a dovedit o idee buna, a circulat printre invitati si i-a facut sa zambeasca, au realizat, plimbandu-si privirea pe fotografii, cat de mult s-a schimbat Aris, de la mogaldeata nou nascuta si pana la omuletul care este astazi.
A mai existat un colaj inramat cu poze ale puiului, de la o luna si pana la un an. Mi-a fost drag tare sa-l fac si toata lumea l-a apreciat. Apoi i l-am daruit mamei, care era cum nu se poate mai dornica sa-l puna in cel mai vizibil loc din casa si sa se mandreasca cu el.
Ce am regretat e ca nu am avut suficient spatiu. Restaurantul parea o alegere buna datorita locului de joaca, unde m-am gandit ca Albert si ceilalti cinci copii invitati se vor distra pe cinste, cat timp cei mari isi vedeau linistiti de ale lor. Dar fiind o seara de sambata, foarte aglomerat, si noi prea putini pentru a rezerva intreaga locatie, a trebuit sa o impartim cu mult mai multi oameni decat ne-am fi dorit. Mancarea buna (un alt motiv important pentru care am ales restaurantul) a mai compensat din minusuri.
Am intarziat. Tocmai eu, mama sarbatoritului. Nu mai terminam cu coafatul si machiatul, realizate concomitent cu alaptatul (voiam sa-l aduc pe Aris satul si linistit la petrecere). M. si Albert au ajuns inainte si a fost de datoria lor si a nanei Anca sa decoreze locul asa cum mi-am dorit si cum am incercat sa le explic prin telefon. Pana la urma, realitatea nu prea a corespuns viselor mele din ultimele doua saptamani, dar m-am multumit cu ce-am gasit, ca oricum nu mai era timp de altceva. Doar sa mai tai din flori rapid si sa le strecor la loc in vaze, inainte sa soseasca restul invitatilor. Nici de baloane n-a mai fost vreme, ma gandeam ca am sa imprastii cateva la locul de joaca, sa se amuze astia mici cu ele. Bine ca nu le-au dus lipsa, pentru ca au avut animatori care sa-i tina ocupati si jucarii multe si mancare buna.
Ei, un lucru extraordinar a fost ca nu s-a mai fumat, asa ca n-am mai stat stresata ca inghitim fum, copiii mai ales, dar si noi, cei mari, in majoritate nefumatori.
A fost frumos, dar obositor pentru mine. Aris e deja marisor, nu te mai poti astepta sa stea cuminte in carutul lui si sa doarma . Vrea sa exploreze tot, sa deschida sertare, sa ia furculite si cutite, sa traga paharele de pe mese, asa ca trebuie sa fii mereu cu cu ochii in patru dupa el. Si sa ai grija sa nu se plictiseasca, ca altfel incepe sa maraie si apoi izbucneste in plans. Desigur, cum au ajuns toti invitatii, cum puiului i s-a facut somn, asa ca a trebuit sa lipsim amandoi o ora de la petrecere, daca nu si mai bine, timp in care Aris s-a odihnit putin. Apoi, am profitat de faptul ca micul sarbaotrit era cat de cat bine dispus si i-am pus in fata tavita, sa-si aleaga cele 3 obiecte, cum spune traditia. I-am asezat acolo carti, un ceas, bani, un abonament la sala, niste chei de la masina, dintr-astea obisnuite, plus un mar auriu cu niste bobite de cafea inauntru, care nu prea stiu ce simbolizeaza (mi-a promis mama ca ma lamureste, pentru ca ea a insistat sa-l punem pe tavita, dar si acum tot in ceata sunt). Si ce credeti? Copilul a pus imediat manuta pe mar, auriu fiind l-a atras. Inainte, alesese ceasul lui M. Si al treilea obiect… ma credeti ca nici nu-mi mai amintesc? A, ba da, niste banuti de argint. Nu prea pun pret pe traditia asta, chiar nu cred ca obiectele alese de copil au vreo semnificatie pentru viitorul lui. Dar e amuzant tare sa-l vezi incantat de tavita plina cu minunatii si nehotarat pe care s-o apuce mai intai.
Nana A. i-a taiat cateva firicele de par, desi nu prea avea de unde, si apoi le-a asezat intr-o cutiuta din lemn, frumos sculptata, aleasa de ea si de nanu S. special pentru eveniment.
Am facut tot felul de poze, desi ne-a lipsit lumina naturala care le-ar fi facut mai speciale. La un moment dat, cineva ne-a anuntat ca ninge. Am spus ca glumeste, dar nu, fulgii mari dansau frumos si apoi se strangeau pe masini in covorase albe. Am facut cateva poze si afara, doar nu era sa pierd ninsoarea care se hotarase sa ne suprinda tocmai in ziua petrecerii puiului. Eram in sandale si nu mi se parea frig. L-am avut pe M de mana sa-mi tina cald.
Aris a primit foarte multe cadouri, cum era de asteptat, dar si Albert s-a ales cu tot felul de jucarii si asta l-a bucurat tare. Am ramas impresionata ca mai toti invitatii s-au gandit si la el si i-au adus lucruri frumoase.
Bine tare a fost cand, mai spre finalul serii, dupa ce am mancat tortul, parintii mei au luat ambii copii si au plecat acasa. Apropo de tort, a iesit exact asa cum am vrut, desi l-am comandat prin telefon, fara sa fi urmat un model anume, doar am explicat in mare ce vreau si mi s-a confirmat ca mi-l pot face. Deci bila alba pentru tort, ca in general nu prea am noroc la acest capitol.
Va spuneam ca mama si tata au avut inspiratia divina sa ne lase si noua cateva momente de respiro dupa petrecere, luand copiii acasa, si pot spune ca a fost bine tare. Am mancat linistita, pentru prima data in seara respectiva, am ras si am povestit cu putinii oameni ramasi. Apoi ce ne-am gandit, ca n-ar strica o iesire in club, unde nu mai calcasem, nici eu nici M, de vreo 3 ani… cel putin. Am stat 30 de minute, nu mai mult, ca e bine sa incepi usor si sa cresti progresiv. Nu, adevarul e ca am fi stat pana dimineata, asa obositi cum eram, dar gandul la copii nu ne-a dat pace. Normal, cand am ajuns acasa, dormeau ca ingerasii. Am fi putut sa mai lipsim ore bune.
Acum ca am terminat si cu motul lui Aris, concluzia e clara: imi place muuuult mai mult sa fiu invitat decat gazda. Cativa ani de acum inainte nu mai organizez nicio petrecere. Dar sper sa merg la cat mai multe. Si sa avem cu cine lasa copiii. 🙂
sunteti minunati 🙂
Ce local ați ales? Îmi place mult. Mulțumesc