Cum simteam sa ma sprijine iubitul, cand eram proaspata mama

Ruxandra Luca, A fost usor cu doi copii pana nu a mai fost

Cand am ramas insarcinata cu Aris, eram intr-o forma fizica de zile mari, rupeam sala de vreo patru ori pe saptamana. Toata sarcina am continuat sa merg la aerobic, imi si placea, imi facea si bine, asa ca am topait pana n-am mai putut, cu burta cu tot. In timpul asta, singura sala pe care o frecventa M. al meu era sala de mese. Am tras de el de cateva ori:

-Hai, iubitule, mergem impreuna, tu la fitness, eu al aerobic! Hai ca e bine, dai jos si burta, nu ca ai avea burta, ipotetic zic, te simti si mai plin de energie, esti mai sanatos, mai alea, alea. Am bagat toate argumentele la inaintare, el nimic. Ca nu vrea, nu poate, nu are timp si energie de investit in asa ceva.

Buuun! M-am tinut de aerobic pana am nascut, dupa care am renuntat la tot ce insemna sport, pentru ca efectiv Aris nu ma lasa sa plec de langa el. Il alaptam si parca eram legati ombilical. O luna, doua, trei nu mi-a ars nici mie de plecat de acasa, pe urma parca as fi dat o fuga la sport. Dar pentru ca locuim in afara Bucurestiului si sala e la vreo opt kilometri, cu drum, cu participat la clasa, cu dusul de dupa, minimum doua ore as fi lipsit de acasa, ceea ce ar fi fost imposibil. Singurul om din lumea asta care ar fi putut sta cu Aris la vremea respectiva era tatal lui si el nu se incumeta la asa ceva.

Nu era asta un capat de tara, adica imi lipsea miscarea, dar mai important mi se parea sa stau langa omulet. Am inteles ca avea nevoie de mine, ca era o perioada si atat si ca, la un moment dat, aveam sa imi reiau activitatile obisnuite. Eram eu relativ Zen si pe linia de plutire cu tot, pana cand, intr-o zi, vine M. acasa si mi-o tranteste:

-Vezi ca mi-am facut abonament la sala. Nu doar pentru luna asta, am platit pe tot anul. E fain ca au si piscina, si… Deja nu il mai auzeam…

Eu, cea mult stata intre patru pereti cu un bebelus alaptat de gat, eu, cea indragostita de sport, dar legata de maini si de picioare atunci, am simtit ca pica cerul pe mine. Privind la rece, sunt absolut sigura ca M. nu a constientizat cat de mult avea sa ma consume gestul lui. Era, pana la urma, un simplu abonament la sala, si il batusem la cap un an intreg sa si-l faca. Dar momentul ales… Pfff…

Ei, si cum credeti ca am reactionat? M-am umflat de plans. Si pe moment si ori de cate ori ma gandeam la treaba asta. Mi s-a parut cel mai insensibil lucru pe care il putea face in momentul respectiv, in conditiile in care stia cum tanjesc sa merg la sport, pentru ca mie chiar imi placea, in vreme ce el n-avea nicio treaba, pentru ca refuzase sistematic sa mearga cu mine, dar brusc, atunci cand eu nu mai puteam merge, el era dornic sa o faca.

Poate eu eram cea insensibila, habar n-am. Poate era o faza gen sa moara capra vecinului. Adica eu oricum nu as fi putut lipsi de langa bebelus, de ce ce sa nu se duca macar el? Pai de aia, ca el avea oricum o viata de om mare si liber, prin care umbla parfumat si frumos imbracat, in vreme ce eu stateam in pijamale in 90% din timp si incercam sa nu miros a voma de bebelus.

Ma rog, m-a durut, dar asta nu a schimbat nimic. El si-a vazut de abonamentul lui, eu de statul cu Aris. Intre timp, omuletul a crescut, eu am reluat si munca, si sala, si iesirile si toata viata mea de om mare pe care mi se parea ca numai el o are.

Si sa ne intelegem, M. era un tata care in perioada respectiva il ducea pe copilul nostru mare la scoala in fiecare dimineata si il si lua de acolo. Il trezea, avea grija sa se imbrace si sa se spele, ii facea chiar si micul dejun. Punea vasele la masina de spalat, facea cumparaturile, un tata si un partener model, ce mai. Dar mie tot nu imi era de ajuns, voiam ca dincolo de tot ajutorul asta, sa vad ca ma si intelege.

Pentru noi, mamele, perioada aia de inceput de mamicie, primul an din viata copilului, as zice, e cel mai greu. Atunci esti foarte sensibila, cu nervii intinsi la maxim, nedormita, neiesita. Ai nevoie sa fii inteleasa. Adica dincolo de pus mana si ajutat prin casa si cu copilul mare, lucruri atat de importante, ah, doamne, stiu, nu multi le fac, dar sa te simti inteleasa, sa primesti sprijin moral, astea sunt cele mai wow dintre wow lucruri .

De exemplu… Tin minte ca noi dormeam separat pe atunci, eu cu bebe, el singur, sa se odihneasca. Si dupa o noapte in care Aris ma trezise la sfert de ceas, a patra de genul asta, eram, efectiv, franta. Cobor in living cu copilul in brate si imi spune M, cel care avusese parte de liniste si somn neintrerupt:

-Mama, ce obosit ma simt!

-Tu, ii raspund, tu te simti obosit? Dar eu, care m-am trezit  din 15 in 15 minute, cum crezi ca ma simt?

Si mi-a spus:

-Da, e incredibil, nu stiu cum reusesti…

De atat a fost nevoie, de atat de putin ca sa ma simt apreciata, ca sa simt ca pot din nou, atunci cand credeam ca imi consumasem toata energia. Eram franta pentru ca puiul nostru avusese nevoie de mine, iar iubitul meu intelegea si aprecia asta. Pluteam!

V-am povestit doua intamplari aparent banale, dar cu efect diametral opus asupra mea. Dupa prima faza am simtit ca e sfarsitul lumii, a doua mi-a dat aripi. Asa important este sa avem alaturi parteneri care sa ne inteleaga si sa stie cum sa ne dea speranta si putere atunci cand avem mai multa nevoie de ele. Barbati sensibili la nevoile noastre. N-or putea sa fie asa mereu, nici noi nu cred ca suntem la ale lor, dar macar in 90% din timp? Cer prea mult, ce ziceti, fetelor?

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.