Spaghete rapide cu chiftele

spaghete cu chiftele, reteta
Ca sa nu credeți ca stam numai pe chestii dulci, la câte retete de desert am postat in ultima vreme, iată ce le-am pregătit băieților ieri, la prânz.
Oricum acum gătesc pe banda rulantă, n-am timp sa pozez și sa postez in ritmul in care le fac. Imediat dispar, stiti cum? Unele nici nu mai ajung in frigider, de pe plita sau din cuptor, merg in farfurii și de acolo in burtici direct. Altele rezista, sa zicem, 24 de ore in frigider. Dar, in principiu, bucătăria e funcțională mereu la noi și bucătăreasă șefa, adică eu, mereu pe poziții.
.
Mai, nu ma plâng, am ajutoare de nădejde in băieții mei, în toți trei, și nu doar la mâncat, ci și la gătit. Plus ca bucătăritul ăsta chiar mă relaxează. Dacă a ajuns și curățenia sa mi se para relaxanta și plăcută, de când cu izolarea, ce să mai spun? 😂
Lăsând vorba la o parte, iată și rețeta de spaghete cu chiftele, doar știu ca asta așteptați. 😉

Ingrediente

Pentru chiftele am folosit:
  • carne tocata (aveam 800 grame în frigider, amestec vita și porc);
  • 1 ou;
  • o ceapă;
  • o mână de parmezan ras (merge și fără);
  • vreo 2 linguri de ulei de măsline;
  • Sare, piper, usturoi granulat (sau usturoi pisat, ce aveți la îndemâna, eu n-am mai stat sa îl curat, am băgat direct dintr-asta granulat).
Pentru sos am folosit:
  • 1 ceapă mare;
  • 5-6 căței de usturoi (sau după gust).
  • 1 sticlă de sos de roșii (750 ml);
  • ulei de măsline, sare, busuioc (am avut numai uscat);

Plus:

  • 1 pachet spaghete.

Cum preparăm chiftelele

Foarte simplu:

  1. Se toacă ceapa mărunt și se amestecă toate ingredientele într-un vas (carnea, oul, ceapa, parmezanul, uleiul de măsline, usturoiul, sare și piper după gust).
  2. Se formează chifteluțele (am preferat să le fac mai micuțe).
  3. Se pun chifteluțele pe o tava tapetată cu hârtie de copt, apoi se dau la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, până se rumenesc.

Pont

Daca nu aveți timp sau chef să amestecați ingredientele, puteți cumpăra câțiva cârnați, despicați membrana și modelați chifteluțele din compoziția cârnaților. Eu prefer varianta clasică, e mult mai sănătoasă, controlezi cantitatea de sare și restul ingredientelor pe care le pui, plus că e o treabă chiar simplă să faci chifteluțele astea: amesteci niște ingrediente și-apoi lași cuptorul să se ocupe de tot.

Cum facem spaghetele cu chiftele

Cât timp chiftelele se coc, noi ne ocupăm de sos.

  1. Punem la călit ceapa tocată în puțin ulei de măsline.
  2. Adăugăm usturoiul pisat, călim totul.
  3. Punem sosul de roșii, sare, piper, busuioc uscat, amestecăm și lăsăm pe foc vreo 10 minute.
  4. Adăugăm și chifteluțele (preparate la cuptor, după cum v-am scris mai sus), mai lăsăm puțin pe foc (câteva minute).
  5. Între timp, nu uităm să fierbem spaghetele, conform instrucțiunilor de ambalaj.
  6. Adăugăm spaghetele în sos, împreună cu o parte din apa în care au fiert (în funcție de cum simțiți consistența sosului, puteți pune din apa respectivă sau nu), amestecăm, dăm de pe foc.

Cam asta e tot. Mai pui o salată de rucola pe masă sau de ce vă place vouă și gata prânzul.

Nu m-am lăsat de bucătărit nici dulciuri, să știți. În ultima vreme am dat-o pe tarte. Am făcut una delicioasă cu vișine, iar azi alta cu mere și caise. Dacă pui și niște înghețată de vanilie alături, mănânci de mori, ce mai! Nici nu mă mai gândesc, pentru că e târziu deja și-mi vine sa rup frigiderul. Ceea ce mă abțin să fac, desigur, pentru că prefer să fiu doar izolată, nu izolată și cu 10 kilograme în plus.

Gata, lăsăm dulciurile, spor la făcut spaghete cu chiftele, să îmi ziceți cum au ieșit, ca de obicei. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.