Shaorma cu de toate

Am avut vineri dimineata o filmare, asa ca am plecat de acasa aranjata toata. Dupa ce mi-am terminat treaba, pe la pranz asa, am trecut prin mall, sa iau una, alta, pentru copii, ca tot n-am avut timp de cumparaturi in ultima vreme.

Inainte sa plec din mall, m-am aventurat la ultimul etaj, ca sa scot niste bani de la bancomat, moment in care, rupta de foame cum eram, m-au lovit niste arome de cartofi prajiti, usturoi si carne cu mirodenii. M-am luat dupa miros si am ajuns direct in fata shaormeriei, unde asteptau la rand vreo trei barbati, care pareau mult mai initiati decat mine in tainele shaormei. Eram pe punctul de a face cale intoarsa, insa mirosurile imbietoare s-au dovedit mai puternice, asa ca am inlemnit acolo.

Iata-ma deci stand la coada la shaorma cu buclele mele cu tot, cu tocurile, bluza de matase si mai ales cu izul de parfum fin, care se impletea „de minune” cu mirosurile de usturoi si de prajeala. Care mirosuri iti faceau o pofta de mureai acolo si gata.

M-a apucat inghititul in sec si as fi mancat tot din meniu, insa m-am limitat la a cere o shaorma (mica), careia i-am asortat o cola ne-zero.

-Va pot da si apa, sa stiti, imi spune domnisoara de la casa, binevoitoare. Apa plata intra la meniu.

-Nuuu, sar eu. Apoi imi dau seama ca am exagerat si revin cu glas bland si zambet constipat: am apa la masina, cola o iau asa… sa fie. De fapt, ma gandeam ca daca tot ma porcesc, vorba unei prietene dragi, macar sa o fac pana la capat.

-Cu ce doriti shaorma?

Ma uit ca si cum n-as fi inteles intrebarea, desi „shaorma cu de toate” scria direct pe fruntea mea.

-Fara cartofi, fara maioneza, fara usturoi, fara ceapa?

-Cu toate astea, raspund, ca si cum mi-ar fi fost indiferent. Oricum nu e pentru mine, e pentru sotul meu. Sotul fictiv parea mai indreptatit decat mine sa manance shaorma.

-Pentru inca 3 lei, primiti portie mare, doriti?

Doream, cum sa nu? Fac semn sa bage ce era de bagat extra acolo si mi-o fac oamenii fix cum o cer. La final, imi intind tava cu carne, cartofi, sosuri, muraturi si toate nebuniile risipite pe ditamai farfuria din plastic.

La care eu, foarte pretioasa si usor idignata: A, dar nu o mananc aici! Va rog, la pachet! Spusesem „o mananc”, da, dupa ce imi dadusem ochii peste cap ca si cum n-ar fi fost pentru mine. Oricum nu dadea nimeni doi bani pe ce sau cata shaorma luam eu, dar ma rog, apucasem sa fac niste scenarii si ma tineam de ele.

Imi iau shaorma gigant in plasa, cu cola cu tot, si plec spre masina, raspandind mirosuri de parfum frantuzesc si de maioneza cu usturoi in stanga si in dreapta, in vreme ce tropaitul tocurilor intorcea privirile pensionarilor si pustilor rataciti prin mall la ora respectiva.

Odata ajunsa la masina, mananc de n-am aer, direct pe bord si pe intunericul din parcarea subterana si dau pe gat si toata cola aia, de m-a luat durerea de stomac instantaneu. Logic, dupa atatea sosuri, si prajeala, sare, condimente. Aaaaaa, si am uitat sa va spun, cireasa de pe tort, am primit o gogoasa cu ciocolata la desert. Gratis cum ar veni, inclusa in meniu. Puteam sa o refuz sau puteam cel putin sa nu o mananc. Sigur ca nu m-am abtinut, desi parca simteam cum imi rasare celulita pe fund cu fiecare gura de mancare plina de grasimi si calorii.

Acasa, doamna E., bona lui Aris, gatise ciorba de pui de tara cu taitei si pilaf cu legume. Nu intru bine pe usa, ca imi spune:

-Hai sa iti pun masa!

-A, nu, nu pot. Multumesc! ii raspund, in timp ce imi vine pe gat maioneza cu usturoi.

-De asta esti asa slaba, ca nu mananci nimic toata ziua!

Mda… I-am mentinut iluzia si am fugit sa ma simt vinovata in camera mea.