Albert tocmai și-a terminat scrisoarea pentru Moș Crăciun și a inclus și dorințele lui Aris în ea. Omulețul din burtică nu visează încă la cadouri, așa ca mai respiram ușurați din punctul asta de vedere, încă un an.
.
Scrisoarea lui Albert începe așa:
.
“Dragă Moș Crăciun, eu am fost îndeajuns de cuminte pentru MĂCAR două jucării. Iar Aris, fratele meu, a fost și el îndeajuns de cuminte, dar el pentru o jucărie, nu pentru două, ca mine. Deci, Moșule, eu nu cer decât două jucării.”
.
Și apoi a adăugat denumirea jucăriilor, poze cu ele și indicații privind locul de unde pot fi cumparate. Pentru jucăria lui Aris a menționat doar denumirea.
.
-Albert, ii zic, mi-am aruncat ochii pe scrisoarea ta pentru Moș. Tu 2 jucării și Aris 1, e corect așa?
-E corect, mama, că uite… și scoate calculatorul și îmi arată ca ale lui două costă cam cât a lui Aris una.
-Aha… bun, deci cumva, ai echilibrat lucrurile.
-Păi nu le echilibrez eu, mami? Doar e-un Moș acolo și vede tot.
.
Mai adaug ca Albert, la cei 10 ani ai lui, a înțeles deja cum sta treaba cu Moș Crăciun, dar l-am rugat să mențină bucuria asta pentru Aris, împreuna cu mine și cu M. Așa că magia Moșului a rămas pentru toți membrii familiei noastre și sper ca va rămâne mereu. Îi scriem scrisori, ii facem biscuiți cu scorțișoara și îl așteptam cu sufletul la gura, ascunși intr-o camera de la etaj, astfel încât sa ii dam spațiu sa se desfășoare. Cu mâna pe inima va spun, ma bucur ca un copil, in fiecare an, când văd cadourile de sub brad, chiar dacă pe mine ma așteaptă doar o cutie cu bomboane, pe care poate am mai văzut-o prin casă. Nu-i vorba de cadourile în sine, e toată magia din jurul lor și de trăirile pe care le avem atunci. Moș Crăciun există in sufletele noastre și in toată fericirea pe care povestea lui o aduce.