Între atâtea lucruri pe care le condiționăm in viața copiilor noștri, măcar iubirea lui Moș Crăciun să fie necondiționată

Ruxandra Luca, serbare de Craciun, clasa I, Albert

Anul trecut, Moșul a întârziat la serbarea lui Aris de la gradinita, pentru ca vremea era urâtă și se circula greu. Unul dintre copiii de 3 ani și-a pierdut răbdarea și a început sa țopăie pe acolo, moment in care educatoarea lui l-a prins de mână și i-a spus:
.
-Vezi, de asta nu vine Moșul, pentru ca ești tu obraznic. Ia stai locului, dacă vrei sa primești ceva, că Moșului nu-i plac obraznicii!
.
Bona noastră a auzit tot episodul și mi l-a povestit imediat. Ni s-a părut îngrozitoare atitudinea, cum sa pui pe umerii unui copil de trei ani povara asta, sa-l lași sa creadă ca din cauza lui nu vine Moș Crăciun, pentru ca, vezi Doamne, este “obraznic”.
Tot anul ii condiționăm: “Dacă nu împarți jucariile, plecam din parc!”, “Dacă nu iei nota mare, nu mai pupi televizor o săptămână!”, “Dacă nu te joci și cu sora ta, nu mai mergi cu noi in vacanță!”. Copiii înțeleg atunci ca mama și tata ii iubesc numai dacă se încadrează in niște tipare, așa că, fie vor face tot posibilul să se conformeze, fie se vor resemna la gândul că nu sunt iubiți.
.
Ei bine, eu nu cred că avem doar doua categorii de copii: cuminți și obraznici. Cei cuminți se bucura de tot, ceilalți sunt musai de adus pe calea cea buna.
Un copil “obraznic” poate fi un copil care suferă, care este emoționat sau abia invata niște lucruri, căruia ii este teama de ce i se va întâmpla dacă nu este cuminte, care testează limite, căruia nu ii sunt implinite nevoile, care se simte singur, care tanjeste după dragoste și conectare. Care numai de o altă “palmă” nu are nevoie in momentele respective.
.
Măcar iubirea Moșului sa fie necondiționată în viața lor, măcar magia Crăciunului sa o simtă toți copiii din lumea asta, indiferent de etichetele pe care le primesc tot timpul anului. Și dacă începem cu iubirea lui Moș Crăciun, in timp, poate reușim și noi, părinții, cei mai importanți oameni din viața lor, sa le oferim iubire necondiționată. Au atâta nevoie de ea ca sa creasca frumos și pregătiți pentru viața asta, care numai frumoasa nu este, știu. Dar altfel treci prin tot când știi ca acasă te aștepta doua brațe deschise in permanență.
.
Și ca sa termin și povestea inițială, am discutat cu conducerea grădiniței episodul cu educatoarea care i-a spus micuțului ca Moșul întârzie din cauza lui. S-a implicat și consilierul instituției, înțeleg ca i s-a explicat educatoarei situatia si ca și-a înțeles greșeala. Ramân la convingerea ca nu oricine poate fi dascal si ca unul adevarat se formeaza in ani intregi, nu de pe pe o zi pe alta.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.