Cum au reacționat copiii mei când au aflat că vine Bebe 3

Ce reacție au avut copiii mei când au aflat ca vine bebe 3 și singurul lucru pe care l-am cerut de la ei
Stăteam în pat, ma simteam tare rău. La 12 săptămâni de sarcină, greața încă își făcea de cap, plus că era combinată cu dureri de burtă și cu amețeală. La un moment dat, am auzit ușa de la intrare, băieții ajunseseră acasă de la școală și grădi, aduși de tatăl lor. Știam că aveau sa urce la mine în curând și numai ce-l văd pe Albert că își bagă capușorul bretonat pe ușă.
.
La vremea respectivă, copiii nu aflaseră încă de sarcină, parca nu eram pregătiți să le spunem, tot așteptam momentul potrivit. Doar că lucrurile s-au întâmplat altfel decât in imaginația noastră, pentru că, știți voi, viața bate filmul, iar „momentul potrivit” nu există.
.
Albert a intrat in cameră, s-a așezat pe pat lângă mine și m-a întrebat cum ma simt, apoi mi-a spus:
-Mama, tu ești însărcinată. Era o afirmație, nu o întrebare.
Am zâmbit, dar n-am apucat sa ii răspund, pentru că a continuat:
-Știu, pentru că am văzut ecografia din plicul alb. Ai lasat-o pe masa de la intrare. Plus ca am tot observat ca iei vitamine in ultima vreme și scrie pe ele ca sunt pentru mame cu copii în burtă.
Era foarte serios, vorbea foarte matur și m-am pierdut de drag, de emoție, de amețeală. Iar felul in care a continuat a fost ceva… Doamne!
.
-Mama, v-ați gândit bine la treaba asta?
Am respirat adânc, m-am adunat un pic și am articulat:
-Încă ne obișnuim și noi cu ideea, iubitule! Dar e frumos, e bine și va fi bine, îți promit!
-Întreb pentru că, vezi tu, a continuat el, eu ma gândesc la insomnii, la plâns noaptea, la scutece. Și sunt clasa cincea, am deja o viața și o școală care mă solicită mult. Nu-i ușor sa fii a cincea, se știe!
.
L-am privit blând și cu tot răul fizic pe care îl simțeam și toate temerilepe care le aveam și eu pe bandă rulantă, i-am spus:
-Puiule, pe tine sa nu te doară capul de treziri, de scutece, de hrănit omulețul asta. Un lucru îți cer, atât, sa fii un bun exemplu pentru frățiorii tăi mai mici. Și nu uita, tu vei fi mereu întâiul meu născut, chestia asta nu ti-o poate lua nimeni, oricâți copii ar mai veni in viața noastră. L-am văzut cum se luminează la față, cred ca avea nevoie sa audă că ocupă un loc special în sufletul meu, ca fiecare dintre puii mei, de altfel.
.
Ei, și n-o să vă vină să credeți ce s-a întamplat in continuare. Eecografia aia uitată de mine pe masa de la intrare a ajuns si in mâinile lui Aris. Cât timp eu vorbeam cu Albert, el trebuie sa fi cercetat pe acolo și numai ce intra in camera val vârtej, cu ecografia in mâna. Am zis ca nu-i adevarat, m-a luat un râs.
.
-Mami, începe și el, asta e blana de la pisica noastră, mami?
-Nu, este o ecografie.
-„Edogafie”? Ai dus pisica la „edogafie”? Acolo ai dus-o, mami? Ăsta e ochiul, este? Credeam ca este creierul. Și încă 100 de întrebări din sfera asta, fără pauze de respiratie.
.
Cu lacrimi râdeam, Albert chicotea și el, atmosfera era deja destinsă. L-am lămurit pe Aris cum stă treaba cu bebelușul, apoi i-am amintit și lui ce îl rugasem și pe Albert: sa fie un bun exemplu pentru puiul mic, atunci când s-o naște, și sa îl învețe lucruri frumoase.
.
Aris a încuviințat, apoi m-a rugat sa scot bebelusul din burtică, sa se joace un pic cu el. I-am explicat ca asta este cam imposibil, la care el a insistat ca vrea doar sa-l vadă și că renunță la sesiunea de joacă.
.
Pui, te rog să înțelegi că micuțul va veni pe lume cand va fi pregătit, nicio secundă mai devreme. Ei, și vestea asta i-a părut un capăt de țară, a plâns minute bune în brațele mele și mi-a spus ca se gândește serios să se mute la o altă familie, acolo unde bebelușii pot fi scoși din burtică și băgați la loc, în funcție de dorințele lui.
.
Între timp, copiii mei au revenit la sentimente mai bune fata de Bebe 3. Acum se tot gândesc la nume pentru el. În general propun nume de câini și de pisici, iar eu spun doar: ok, e o idee, dar ne mai gândim!
.
Aseara, Aris a sugerat numele Zuza, cu varianta Zuzu, dacă se dovedește, totuși, baietel.
-E un nume bun, mami?
-Este, desigur, dar ne mai gândim. 😁

Un comentariu pe “Cum au reacționat copiii mei când au aflat că vine Bebe 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.