Toată copilăria mea, am văzut cum bunica, ori de câte ori primea câte un lucru drăguț, îl punea deoparte. Cutii cu bomboane de ciocolata, parfumuri, eșarfe din matase, ciorapi fini, tot felul de produse cosmetice, erau puse la pastrare prin câte un dulap, si-si mai facea cu ele obligațiile, cum spunea ea. Sau mi le dadea mie, i le oferea mamei. Niciodata nu am văzut-o sa se bucure de lucrurile pe care le primea. Niciodata!
-Buni, i-am zis, dar pastreaza tu parfumul asta, de ce mi-l dai mie?
-Ia-l, ca esti tanara, eu parca ce sa fac cu el?
-Sa te dai, buni, sa te dai cu el.
Am rămas cu amintirea asta a dulapului doldora de lucruri ale ei, insa menite sa plece către alții. La fel tin minte ca făcea cu vesela pe care o pastra „de bună”, hainele frumoase pe care nu le purta, lenjeriile de pat din materiale fine, toate puse la păstrare pentru „momente speciale”, care nu se știe dacă aveau sa mai vina vreodată.
Saptamana trecuta, miercuri, după o filmare, am primit un buchet superb de flori. Sa nu credeti ca ma iau cu asalt admiratorii, mi l-a oferit o tipa super draguta, care îmi și organizase toate cele cu filmarea respectiva. Primul gând, in momentul in care m-am văzut cu florile alea frumoase in brațe, a fost: „cui, oare, sa le ofer?”
Buchetul arată pur și simplu prea bine, prea mare, prea scump ca sa il duc acasa si sa se ofileasca la mine in bucatarie. Atunci mi-am amintit cum făcea bunica cu tot ce primea si m-am intors la 180 de grade. Am pastrat florile, le-am asezat intr-un loc foarte vizibil si luminos din casa, am avut grija sa le ud si m-am uitat cu placere la ele, in fiecare zi. Azi, de dimineata, erau inca frumoase si am realizat ca isi servisera perfect scopul pentru care fusesera cumparate: ma bucurasera.
Ce bine ar fi sa nu mai punem la naftalina lucrurile bune, ci sa incepem sa ne bucuram de ele imediat. Pentru ca nimic nu e mai sigur ca momentul prezent. Stiti cate lenjerii de pat din materiale fine au ramas dupa ce bunica a plecat dintre noi? Toate ingalbenite de timp si fara vreo alta valoare pentru noi decat aceea ca i-au apartinut ei. Nu e pacat? Sunt doar lucruri, in cel mai rau caz se strica sau se termina. Si e ok, atat timp cat ne-am bucurat de ele, a meritat.
Foarte frumos articolul . De multe ori uităm să ne bucurăm de lucruri frumoase .
Asa este, am ramas din copilarie cu lucrurile astea, de la parinti, de la bunici, e ceea ce am vazut in casa. Iti multumesc, Liliana! <3
Cat de adevărat articolul. Asta m-a învățat soțul meu, sa ma bucur azi de tot ce am nou, de tot ce am primit și ii sunt profund recunoscătoare. Eu aveam deja însușit de la mama mea acest comportament de a păstra lucrurile bune pt ocazii care s-ar putea sa nu mai vina. Acum încerc la rândul meu sa o învăț pe mama sa facă la fel.
Ce frumos, Adina, ce om fain ai alaturi! hugs!