Regasirea echilibrului pentru mame (atelier experiential)


Dragile mele, am descoperit zilele trecute acest atelier pentru mame, despre care vreau sa va povestesc si voua. Introducerea programului a fost cea care mi-a captat atentia, cred ca surprinde numai bine problemele cu care se confrunta orice proaspata mama. Imediat va detaliez si solutia propusa.

“Binecuvantatul efort de deveni mama este urmat de o perioada cel putin solicitanta: nopti nedormite, alaptatul, starea permanenta de veghe și preocupare pentru noul membru al familiei. Toate acestea ii pot crea unei tinere mame senzatia de amorteala, ca si cum ar fi deconectata de propriul corp si functioneaza pe pilot automat.

Usor si pe nesimtite, senzatia de amorteala se transforma intr-una de izolare, atunci când mama se simte complet deconectata de lumea exterioară, ca si cum întregul ei univers s-ar rezuma acum la casa in care locuieste.

In unele cazuri, perceptia izolarii este insotita si de o confuzie: “Cine sunt eu acum? Mai sunt femeie si sotie sau am devenit doar mama?. De multe ori, aceasta confuzie duce chiar la o instrainare fata de partener, iar proaspata mama are senzatia ca nimeni nu o mai intelege și ca este pur si simplu coplesita de toate schimbarile din viața ei.”

In aceasta situatie, psihopedagogia perceptiva poate fi de ajutor. E prima data cand aud de aceasta disciplina, asa ca am gasit utile informatiile de mai jos.

Ce este psihopedagogia perceptiva

Psihopedagogia Perceptiva este o disciplina care ne invata CUM putem deveni mai constienti pe baza unei trairi corporale mai bogate si mai bine simtite. Abordarea ei holistica ne arata cum sa ne „destindem” fizic și mental, dar si cum sa raspundem mai bine la stres, sa facem fata marilor schimbari din viața noastra (divort, nastere, somaj, boala, doliu…) sau chiar sa comunicam mai usor.

Somato desemneaza corpul, deoarece aceasta abordare ne invata sa ne simtim corpul cu mai multa finete.

Somato-psiho arata legatura dintre corp si psihic: pe de o parte, ne invita sa ne hranim reflectia cu informatii provenite din propriul corp. Pe de alta parte, ne invata sa recunoastem si sa tinem seama de efectele gandirii asupra corpului nostru.

Somato-psihopedagogie semnaleaza faptul ca este vorba despre o metoda ce ne pofteste sa invatam.

Atelier experiential de regasire a echilibrului pentru mame

Folosind instrumentele de lucru ale Psihopedagogiei Perceptive, acest atelier experiential de care va povesteam isi propune sa le invete pe mame tehnici de meditatie si miscare menite sa le armonizeze corpul cu mintea. Astfel, poti face fata mai usor tensiunilor zilnice, actionand intr-un mod mai adecvat nevoilor si limitelor tale.

Privind beneficiile programului, organizatorii vorbesc de:

• o mai buna mobilitate și coordonare;

• o mai mare constientizare a propriului corp;

• capacitatea de a gestiona stresul mai bine;

• o perceptie mai clara a spatiului si a directiei;

• o perceptie mai clara a sinelui;

• dezvoltarea atentiei si a prezentei;

• mai multă creativitate si expresivitate;

Ti se potriveste atelierul daca:

• nu-ti place gimnastica si efortul fizic intens si cauti o formă de activitate fizica blanda ce nu presupune un anume nivel de tonifiere sau suplete;

• ti-ai dorit sa practici meditatia insa nu ai facut inca nici un pas in aceasta directie;

• vrei sa gestionezi mai usor tensiunile zilnice;

• vrei sa iei masuri pentru a te ingriji mai bine de propria sanatate;

• vrei sa inveti sa-ti asculti corpul;

• vrei sa-ti incetinesti ritmul, sa fii mai prezenta si sa te reconectezi in mod autentic cu copilul și partenerul tău;

• cauti o forma de dezvoltare personala care are in centru corpul;

• vrei sa fii mai creativa si mai expresiva;

Facilitatorul acestui program este Petros Liolios, specialist Psihopedagogie Perceptiva MDB

Detalii & inscriere

Atelierul are loc in data de 02.03.2017, intre orele 16:00- 20:00.

Pret: 250 RON

Poti gasi mai multe informatii despre atelier, precum si modalitatea de inscriere pe pagina de Facebook a evenimentului.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.