Mi-s dragi puii mei când se trezesc dimineața, încă amețiți de vise colorate, cu parul vâlvoi și cu miros dulce de somn. De atunci și pentru tot restul zilei, numai i-as pupa. Mi-e drag Albert când ma privește cu ochii mari, negri și senini, mor după fatica aia dulce, cândva bucalata, azi, la 9 ani, lunguiata și decorată cu o alunița deasupra buzei de sus, alta pe barbie si a treia, adorabila, pe tampla.
De Aris mic și pufos nu mai spun, cu ochi albaștri ca niciunul dintre părinții lui, cu bucle care saltă ușor când aleargă și când se joaca și cu gurița lui nasturel, care ascunde dinti perlute. Doamne, și cu unghiuțe date cu oja roșie, galbena sau simplu, cu lac transparent, in funcție de ce ii pică in mâini când îl scăpăm din ochi. Asa-i viata la 3 ani.
Bucle care dansează când se mișca are si Albert, iar mânuțe dătătoare de îmbrățișări calde au amândoi, cât sa-mi aline orice durere. Ofer pupici la schimb, însă de la o vreme încoace, numai Aris mi-i accepta. Ii dau câte 10 odată și încă 2-3 bonus, dacă văd ca nu se împotrivește.
Albert ma împinge ușor: “Mami, stop, nu-i igienic!”
Auzi, pupicii de mama nu-s igienici, dar mâncatul de muci e! Sau linsul unui stâlp din parc, luat la întâmplare (a făcut-o acum, mare, cică era curios cum se simte). Ori jucatul cu broaștele, melcii, omizile, viermii și alte vietăți târâtoare și săritoare găsite prin curte, urmat, evident, de băgatul mâinilor in gura. Astea sunt ok, igienice și tot, nu ii întorc stomacul pe dos câtuși de puțin. Dar eu dacă încerc sa ii fur 2-3 pupici, atât se mai ferește și se mai șterge, incat îmi pun pofta in cui.
Bine ca e Aris generos cu pupicii și amândoi cu îmbrățișările. Acum cu Albert, sper ca e doar o faza și are sa-i revină pofta sa se lase pupat de maica-sa. Orice-ar fi, eu aici sunt și găsesc zilnic cel puțin 1000 de motive sa ii strâng in brațe, sa ii iubesc pana la cer și înapoi și sa ii pup, care cum ma lasă.