Poze cu amintirile nostre din această vară + CONCURS

cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5

Mă gândesc cu drag la vara ce tocmai a trecut, prima mea vară ca mamă de trei. Am trăit-o atât de intens, cu toată bucuria și toată emoția noii noastre vieți în 5.  Aș vrea să ne amintim mereu de noi, cei de acum, de Ava mică, așa cum nu va mai fi vreodată, de băieții topiți după ea, de serile noastre acasă, de plimbările cu copiii prin cartier, de zilele la mare. Au fost atâtea momente în care am plâns de emoție, altele în care am râs cu lacrimi. Am avut parte de un început frumos și firesc pentru călatoria noastră în 5, cea mică a devenit repede răsfățata băieților, iar noi parcă am avut dintotdeauna 3 copii.

Ce bine că am reușit să surpindem în poze multe dintre aceste momente emoționante. Am strâns mii de imagini în telefon, iar pe cele mai dragi le-am pus într-o CEWE FOTOCARTE, pentru că mi se pare modul cel mai bun de a ne păstra amintirile. Mă gândesc că peste ani, oricât s-ar schimba și ar evolua lucrurile, tot mai mult ne va plăcea să răsfoim o fotocarte, decât să stăm cu ochii într-un ecran și să ne uităm la poze.

La CEWE mi-am făcut și fotocartea cu poze din sarcina cu Avi, a fost prima mea experiență cu ei. Totul a mers cum mi-am dorit atunci. Am păstrat aplicația CEWE în telefon, așteptam să strâng suficient material pentru o nouă fotocarte. Sigur, ideal ar fi sa va descarcati aplicația pe computer, ai mai multe opțiuni de editare acolo și altfel lucrezi când ai tastatură și ecran mare. Dar pentru ca timpul meu liber este așa cum este, adică puțin spre deloc, am zis ca cel mai rapid lucrez pe telefon. Am încărcat pozele direct de acolo, am selectat ce era de selectat și intr-o oră a fost gata treaba, în timp ce copiii dormeau. CEWE FOTOCARTEA facuta de mine și care se vede și în poze este varianta XL , are coperta tare și printare digitală extra lucioasă, efect de lăcuire și a fost livrata acasa.

Dacă vă gândiți să faceți o fotocarte și vă grăbiți un pic, să știți că până la finalul lunii septembrie, pentru orice tip de CEWE FOTOCARTE de 26 de pagini, primești 24 de pagini gratuite.

Totul merge simplu: intri pe www.cewe.ro, descarci aplicatia CEWE, după care alegi modelul care ți se potrivește (din cele peste 42 de tipuri de CEWE FOTOCARTE printate pe orice tip de hârtie).
.
Las aici câteva imagini surpinse în CEWE FOTOCARTEA noastră, dar și reacția  pe care eu și băieții am avut-o, atunci când am răsfoit-o întâia oară. Ne-am mirat de cât de mică era Avi, când a ajuns acasă din maternitate, ne-am amintit de plimbările noastre prin cartier, de lanul de floarea soarelui și de baloții de fân descoperiți în timpul acestor plimbări, de plajă, de nisip, de soare, de cât am mai râs și am mai stat împreună vara asta.
cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5cewe fotocarte, amintirile noastre din prima vara in 5

CONCURS

Iar acum vă invit la #concurs! Prietenii de la CEWE mă ajută să ofer 3 seturi de CEWE FOTOCĂRȚI, pentru 3 dintre voi.

Fiecare set contine 4 CEWE FOTOCĂRȚI, cu aceste caracteristici:

  • 1 buc. CEWE FOTOCARTE MINI, 26 pagini, tipar digital
  • 1 buc. CEWE FOTOCARTE COMPACTĂ, 26 pagini, tipar digital
  • 1 buc. CEWE FOTOCARTE MARE A4, 26 pagini, tipar digital
  • 1 buc. CEWE FOTOCARTE MARE XL, 26 pagini, tipar digital

 Înscriere

Ca sa câștigi 1 din cele 3 seturi, te rog să faci așa:

✔️Lași un COMENTARIU la postarea de concurs de pe Facebook, în care dai #tag unui prieten care ar putea fi interesat de acest concurs.
(Este ok sa lași mai multe comentarii, doar să dai tag unui alt prieten, de fiecare dată.)

✔️SHARE public (!) postării de concurs, pe pagina ta de Facebook.

Regulament

-Perioada de desfășurare a concursului este 27-30 septembrieora 23:00.

-Concursul se desfășoară exclusiv pe pagina de Facebook @ruxandra.g.luca.

-Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți filmată și anunțat printr-un update la această postare, update la postarea de concurs de pe Facebook și prin mesaj privat, in termen de 3 zile de la încheierea concursului.

-Vor fi luate în calcul doar comentariile care îndeplinesc ambele condiții de înscriere.

-Se pot înscrie doar persoanele care locuiesc pe teritoriul României.

-Cei 3 castigatori vor primi pe email codurile de voucher, pentru a-si face singuri CEWE FOTOCARTILE.

Multă baftă! 🤗

4 comentarii pe “Poze cu amintirile nostre din această vară + CONCURS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.