Povestea mărțișorului


Ajung acasa, ieri seara, rupta de oboseala. Albert e cu ochii in desene animate, Aris picteaza nu stiu ce. Ii pup in crestetul capului si incerc sa leg o conversatie cu ei, dar nu prea am sorti de izbanda. Albert imi raspunde monosilabic, Aris o da inainte cu pictatul. Il mai descos pe Albert cu vreo doua intrebari, obtin zero reactii, asa ca plec la toaleta. In secunda in care ma asez pe veceu, aud:

-Mama, maaaamaaaaa! N-am timp sa reactionez, ca se deschide usa. Ripostez:

-Albert, pe bune, nu stii sa bati? 

-Pai nu, imi zice de dupa usa, ca nu vreau sa intru, vreau numai sa iti dau ceva. Cum naiba nu simtise impulsul asta de a-mi da ceva in cele zece minute cat statusem langa el? Nu-mi termin gandul, ca vad un plic strecurat prin crapatura usii.

-Uite, e pentru tine, ia-l!

-Puiule, tu intelegi ca sunt pe veceu? Intelegi, normal, ca esti baiat mare. Inchide usa si vorbim dupa. Vad usa cum se inchide si respir usurata, apoi il aud strigand din spatele ei:

-Iti facusem un martisor la scoala, eu singur, nu m-a ajutat nici doamna si nici nimeni. Dar inteleg ca NU iti pasa. Bineeeee, nu ti-l mai dau.

-Albert, Albert? Imi pasa. Albert? Imi dau seama ca stau pe veceu si vorbesc singura, copilul plecase in treaba lui. Il las sa se mai linisteasca, timp in care ma demachiez si ma cremuiesc pe fata. Apoi cobor sa il impac, dar imaginea din living ma dezarmeaza.

Copiii desfacusera martisoarele cumparate de mine pentru doamnele invatatoare, educatoare, ingrijitoare, bucatareasa, etc si pe cele pentru colege si se impodobisera cu ele.  Totul sub privirile indulgente ale tatalui lor.

-Pe bune, deci pe bune, iubitule? De ce i-ai lasat sa strice martisoarele?

-Albert era suparat, a zis ca ii trece daca il las.

-Aha… Si, Albert, ti-a trecut?

-Mda… Si-mi face semn sa iau in primire martisorul pe care mi-l facuse la scoala, cel pe care incercase sa mi-l ofere si mai devreme, intr-un moment foarte inspirat. Not! Descopar martisorul muncit de manutele lui dragi, ma iau emotiile si il pup cat ma lasa. Apoi ma uit la martisoarele pe care le luasem pentru doamne:

-Noi pe astea nu le mai dam, imi spune Albert,  sunt prea frumoase.

-Nu le mai dam, intareste si Aris, care habar n-avea ce intarea.

Asa ca au dus la scoala si gradi ce martisoare a gasit tatal lor, in Mega din colt, de dimineata. Singura concluzie care-mi vine in minte dupa toata povestea asta este ca ar trebui sa incui mereu usa la baie. A, si sa ascund mai bine martisoarele frumoase.

In alta ordine de idei, sa avem o primavara faina de tot!

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.