Măi, azi mi-am luat o șaorma de pui. Nu cu de toate, dar cu destule. Și am zis că trag mașina pe dreapta, pe o străduță mai liniștită, cât mănânc șaorma aia așa cum știu eu, mai precis cu sosurile pe față.
Imediat ce mi-am îndesat în gură mai multă mâncare decât puteam duce, mi-a bătut un băiat în geam și m-a rugat să mut mașina mai în față, că ar vrea să parcheze și el. Prinsă cu șaorma cum eram, nu știam ce sa fac mai întâi, să mestec, sa îmi șterg maioneza de pe față, să îmi pun o pungă pe cap.
S-a uitat la mine și a început să râdă. Îmi venea nițel să-l strâng de gât, dar m-am abținut de la reacții sau comentarii și m-am mutat două străzi mai încolo, cu mașină și șaorma cu tot.
Nici nu m-am reapucat bine de dat gata mâncarea, terminată de poftă cum eram, că aud iar bătăi în geam. Un angajat de la salubritate voia să golească fix, dar fix tomberonul de lângă mașina mea. Iar aveam gura plină și fața mânjită de sosuri, la care el, simpaticul, mi-a urat poftă bună. Am înjurat. În gând. Apoi am pus șaorma deoparte și, evident, am mutat mașina pentru a doua oară.
Am zis că mai fac o ultimă încercare și dacă nu-mi iese nici asta, abandonez lupta. M-am aplecat discret în dreapta volanului, am luat o gură (mare) de șaorma, apoi pe a doua. Părea că sunt pe drumul cel bun, părea că răsare soarele și pe strada mea, mă bucuram, mă liniștisem, când… din nou bătăi în geamul mașinii. Pfoai de mine și de mine, de ce eu, de ce? Acum era proprietara curții in fața căreia tocmai parcasem. Că să ma mut, că intră ea în garaj, că… nu știu, nu mai auzeam, doar fierbeam.
Hai, dă-o încolo, mi-am zis, marți nu-i clar zi de mâncat șaorma.
Și am luat-o din loc, cu gândul să-mi văd de treaburi la care poate am mai mult succes. Câteva străzi mai încolo, am fost nevoită să opresc iar, ca să îmi setez pe Waze destinația, căci na, plecasem fără să știu unde merg. Nu gândesc prea bine pe stomacul gol.
Opresc, deci, mă pun pe tastat, apoi ridic puțin privirea și pe cine văd la geamul mașinii? Pe cine credeți? Pe angajatul de la salubritate, cel de mai devreme, care s-a apropiat și m-a întrebat, tot un zâmbet:
-Domnișoară, a fost bună șaorma?
La care eu, complet neimpresionată de acel “domnișoară”, adresat unei mame cu trei copii, îi strig, tot prin geam, cum m-a întrebat și el:
-Mi-a stat în gât! Mulțumit? Mi-a stat în gât!
Și-am demarat. #NotaGoodDayForSaorma
