Paste cu creveți

paste cu creveți, rețeta
Ce-am făcut eu azi, de 1 Martie? Le-am gătit copiilor paste cu creveți. Primul lucru, imediat ce m-am trezit, pentru ca dimineața am cea mai mare energie și-apoi, pe parcursul zilei, simt cum mă lasă treptat, că de, așa-i în trimestrul trei de sarcină. A, ba nu, primul lucru am tăiat salamul de biscuiți pe care l-am făcut aseara și pentru care mi-am luat niște maxime aprecieri de la copii.  Mărțișorul de la ei l-am primit de vineri, când Albert m-a rugat să aleg ce-mi place și-apoi mi-a decontat din pușculița lui cei 5 lei cheltuiți pe brățara mărțișor. 🙂 N-a plouat cu flori azi, n-am chestii înduioșătoare de povestit, mi-e de ajuns că fost o zi cu soare pe care am petrecut-o cu puii și mi-e bucurie că a venit primăvara, anotimpul în care o vom cunoaște pe Frățioara din burtică.
.
Ei, și în cazul in care aveți chef de bucătărit, azi sau in zilele următoare, va las rețeta noastră de paste cu creveți.
  • Am tocat mărunt o ceapă mică și am pus-o la călit în unt amestecat cu nițel ulei de măsline. Apoi am pisat acolo și vreo 6 căței de usturoi.
  • În continuare, am adăugat creveții, doua pungi de câte 300 de grame, pe care i-am dezghețat întâi și i-am spălat sub jetul de apă.
  • Pasul următor, am turnat un pahar de vin alb, am dat câteva clocote, iar la final am pus vreo 400 grame suc de roșii. Câteva clocote și o mâna de parmezan mai târziu, sosul era gata. Nu știu cât de ok e combinația asta de ingrediente, după regulile celor mult mai pricepurți în bucătărie decât mine, însă nouă ne place mult și-atunci o folosesc liniștită.
  • Între timp, am fiert și pastele în apă cu sare. Am cumpărat dintr-alea proaspete, în 5 minute au fost gata.
  • Am amestecat pastele în sos împreună cu o parte din apa in care au fiert, până am obținut consistența pe care o voiam, după care am închis focul și am acoperit totul, ca sa se întrepătrundă bine aromele.

Poftă buuuună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.