Ce fain sună în teorie chestia asta cu rezervele de somn, practica ne omoară.
.
În prima parte a sarcinii am dormit foarte prost, m-am frământat mult din pricina schimbărilor care se întamplau deja, dar mai ales din cauza celor care aveau să vină, mă chinuiau enșpe mii de gânduri, plus că hormonii își făceau de cap și aveam dureri peste tot.
.
Se zice că după primul trimestru, sarcina începe să fie lapte și miere. Mă rog, deși m-a lăsat greața aia oribilă, lucru pentru care am fost atât de recunoscătoare, au continuat să intervină chestii care nu m-au lăsat sa dorm. A dat peste mine o răceală și o bună perioadă n-am putut să respir ca omul, s-au îmbolnăvit și copiii și tot așa, griji multe pentru ei, somn puțin pentru mine. De prin luna a șasea au revenit durerile de burtă și de spate, care radiau pe piciorul stâng și erau atât de ascuțite uneori, încât ma trezeau din somn. Vreo două-trei săptămâni m-am simțit, zi și noapte, de parcă m-ar fi lovit trenul.
.
Acum, la 29 de săptămâni, iar am o perioadă mai bună din punct de vedere al durerilor, dar tot adorm greu si ma trezesc din oră în oră, continui să am tot felul gânduri, îmi fac și scenarii despre cum va fi viața noastră in 5, care scenarii sunt uneori frumoase, alteori nu. Cu siguranța ultimele 2 luni de sarcina nu vor arata mai bine, cu burta mare (mie îmi creste cel mai mult în luna a noua, știu de la primii doi), respirație îngreunată și drumuri dese la toaleta. Yuhuu! Not! Sunt doar realistă (și nițel pesimistă, de la hormoni, ce bine că pot da vina pe ei pentru orice!).
.
Adevărul este că mă simt tot mai obosită, cu fiecare zi. Încerc sa ma bag in pat la ore rezonabile, sa beau câte un ceai de mușețel sau de tei înainte de culcare, sa recuperez nesomnul prin câte un ațipit la prânz, sa stau întinsa cât de mult pot. Dar odihnita tot nu reușesc să fiu, să zic dom’le, m-am umflat de somn și-atât de bine mă simt, că-mi vine să zbor.
.
Iar eu de fel iubesc somnul, ba nu, îl ador și știu cât de prost reactionez in lipsa lui. Devin irascibilă, ma iau tot felul de stări, nu te mai înțelegi cu mine. Și-așa nu-mi doresc sa ajung acolo și să greșesc față de oamenii cei mai dragi din lumea asta.
.
Nici faptul ca mai ai copii pe acasă nu ajuta prea tare la capitolul somn lin. Tin minte cum eu și M dormeam împreuna înainte de primul copil, ce mega liniștiti eram, bieții neștiutori. Ha, ha! Cuibăriți așa în pat, ne uitam la filme, citeam când aveam chef sau zăceam pur și simplu, fără să tragă nimeni de mine că vrea joacă, mâncare, baie cu spumă, ieșire în parc, ajutor la lecții sau altele din sfera asta. Dacă aveam chef să stau în varful patului de dimineață până seara, asta făceam. Trai de nepărinte, pe cale de a deveni părinte.
.
Sigur ca nici daca mergi in continuare la job, nu poți fi cea mai Zen gravida. Vreau sa continui sa scriu și sa îmi tin rubrica de la tv pana nasc și imediat după, simt sa fiu activă, să am mintea ocupată si să umblu, atât cât mă țin picioarele. Dar asta vine la pachet cu o porție zilnică de stres. Eu oricum mă consum din orice, așa-i felul meu (încerc de mult timp să ma vindec) și oricât de amabili si protectori ar fi cei din jur cu mine, și oricât mi-aș propune să iau mai ușor lucrurile, mă trezesc plouată din tot felul de nimicuri, care se adaugă pe lista celor care nu mă lasă să dorm.
.
Una peste alta, treaba e așa: corpul uman nu funcționează pe datorie. Mănânc azi și mâine nu mai mănânc nimic. Rup azi sala, iar apoi stau cu fundul pe canapea și mă îndop cu burgeri 4 zile. Dorm azi 12 ore și apoi nu mai dorm o săptămâna.
.
Așa ca, oricâtă odihnă am pupa înainte de bebe, deși, adesea, ultimul trimestru de sarcina numai despre somn liniștit nu este, după venirea puiului pe lume, tot vom avea parte de nesomnul ăla care, de la un punct încolo, poate părea frate cu leșinul.
.
Nu-i nimic care sa te pregătească pentru el, nu exista cafele sau pastile miraculoase, dar exista, Slava Domnului, puterea aia care vine din noi, mamele. Ne-o luam chiar de la puii noștri și, dacă sunteți mame deja, stiti ca este mai presus de orice. Nu degeaba se spune ca atunci când simți ca nu mai poți, mai poți puțin. De multe ori am crezut că am să mă prăbușesc prin vreun colt al casei, in primele luni de viața ale primilor doi copii. Parea ca merge corpul fără mine și ca imi vor exploda tâmplele cu tot cu ochi. Insa capul a rămas mereu la locul lui, cu tâmplele si ochii atașați de el, oricât de des s-ar fi trezit copilul pe noapte și oricâte astfel de nopți nedormite aș reușit sa adun.
.
Sigur ca ar conta sa prinzi o noapte de somn cap coada, dacă nu alăptezi, dacă ai cui sa pasezi bebelusul. Per total, însă, te descurci cu cat somn poți fura, cu 10 minute ațipite la prânz, lângă bebeluș, cu reprize de 2-3 ore de somn pe noapte, chiar cu reprize de 15 minute de somn, nopți la rând (am trecut eu prin asta cu al doilea copil și am supraviețuit să îl fac și pe al treilea). Ajută să conștientizezi că nu ești singura care trece prin asta. Și ca vei supraviețui, 100%, ba chiar posibil sa îți fie și puțin dor de perioada asta in care sunt mici și complet dependenți de tine, față de cea în care vor fi mari, pe la casele lor, și vei trage de ei pentru un telefon măcar, dacă nu o vizita, plus o îmbrățișare și un pupic pe frunte, pe care le obțineai atât de ușor pe când erau mici și pe care poate, pe atunci, le luai de bune.
Cata dreptate ai! Dar o imbratisare calda vindeca tot! Si noptile nedormite si plansul fara sa stii ce sa mai faci sa se linisteasca….
Stii, adevarul este ca asta cu pasatul bebelusului nu mi-a iesit niciodata, pur si simplu nu am avut cui sa-l las decat soțului meu. Atat! Si asta a fost cea mai grea parte a maternitatii. Acum insa sunt mai mari si trebuie sa vad partea plină a paharului. Ai spus bine tu cand ai zis ca de mama trag toti: si soțul vrea timpul lui, si copiii mai mari, si bebelușul si mai ai nevoie si de timpul ala al tau de femeie. Dar merita, asa este, merita din plin, Ruxandra, sa le faci o „fratioara” e cel mai frumos cadou pentru baietii tai si te vor aprecia si mai mult in viitor. Sarcina usoara sa ai in continuare! Te imbratisez 🙂 .
P.S.: Iti dedic ca martisor ultima mea poezie, Ruxandra, e in asentimentul celor scrise de tine in articol, sper sa-ti placa 🙂 (nu trebuie sa publici si comentariul asta, doar poezia s-o citesti, garantez c-o sa-ti placa).