Pâinici de casă pentru bebeluși


Trebuia să împart cu voi rețeta asta, prea bune au ieșit pâinicile pe care le-am făcut azi. N-au sare, ca pentru bebeluși, dar să știți că sunt la fel de gustoase și fără sare. Adică nu doar bebe Ava a ronțăit la ele, ci toți ai casei, de la mic la mare. Aveți nevoie de doar 3 ingrediente simple și puțină apă călduță ca să le faceți.

Am lucrat ochiometric și am folosit cam 500 de grame făină, 1 pliculeț de drojdie și vreo 2 linguri de ulei de măsline. Plus apă calduță.

Am amestecat făina cernută cu drojdia, am pus uleiul și apoi am frământat cu apă călduță, până am obținut o cocă nu prea tare. La sfârșit, am mai frământat cu putțn ulei (am simțit să suplimentez cele 2 linguri inițiale), până am obținut o consistență mai bună a aluatului. Trebuie să se modeleze ușor.

Am lăsat coca să își dubleze volumul. Am făcut apoi mici biluțe din ea, cam cât un ou și le-am pus în forme de brioșe (super simplu se gătesc așa pâinicile). Am mai lăsat să creasca puțin în formele de brioşe.

Apoi le-am uns cu ou bătut și le-am băgat la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru maximum 30 minute.

Atât, ies delicioase! 😋 Chiar dacă nu arată perfect.

Pâinici de casă pentru bebeluși, rețetăPâinici de casă pentru bebeluși, rețetă

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.