Asa ii spunea bunica, „ou in cana”, iar noi, copiii, ne dadeam in vant dupa mancarea asta.
Buni, ne faci ou in cana? Era tare bucuroasa ca ne e pofta de ceva bun facut de ea. Punea la fiert patru oua si le lasa cat sa ramana galbenusul moale, dar nu foarte, ci fix asa cum stia ca ne place. Apoi pregatea doua cani colorate si aseza cate o bucatica de unt pe fundul fiecareia. Scotea oul fierbinete din coaja cu lingurita si apoi il punea in cana, sa topeasca untul si sa se amestece cu el. Mai adauga un praf de sare, dupa care paine alba si proaspata, care absorbea imediat sosul cremos si se umfla acolo. Atat ne mai placea si cu asa pofta mancam in timp ce ascultam povestile bunicii, ca si azi parca simt gustul magic de ou, unt si poveste.
Zilele trecute, mi-am facut oua in cana, cu gandul la copilarie si in dorul celor pregatite de bunica. Trei oua de tara fierte mediu. Am impresia ca mancate din suport nu au niciun gust, dar maruntite cu unt si paine, ca atunci cand eram mica, devin tot ce e mai bun.