Citeam recent intr-un articol opinia consilierului personal Olga Levancuka (mama la randul sau, autoare de succes) privind comportamentul pe care ar trebui sa il aiba orice parinte fata de copilul sau. Ideea cu care am ramas este sa nu ne simtim coplesiti de responsabilitatile cresterii si educarii celor mici, ci sa ne gasim in continuare timp pentru lucrurile care ne placeau inainte de a avea copii (sa nu ne mai sacrificam constant pentru ei, ca asta nu face bine nimanui). Acest aparent egoism ii determina pe cei mici sa ne respecte mai mult si ii transforma in adulti increzatori in propriile forte, cu un model parental demn de admirat.
Un parinte fericit, care ii poate da un exemplu bun copilului, spune Levancuka, este parintele care poate iesi in oras cu prietenii fara sa se simta vinovat ca si-a abandonat copilul si care gaseste timp sa aiba grija de corpul lui.
Perfect de-acord! Si chiar ma simt o mamica fericita. Aceste lucruri au venit la mine in mod natural: nu mi-a fost vreodata greu sa plec de langa copilul meu pentru perioade scurte, nu am renuntat la filme, cine romantice, minivacante in doi, sport si alte lucruri care imi plac; in acelasi timp am stiut ca viata mea e mult mai frumoasa si mai implinita de cand il am pe Albert, el mi-a adus totul si nu mi-a luat nimic in schimb.