Aris are diverse perioade in care, asa cum ii sade bine oricarui pui de om, ne mananca sufletul. Ni-l si umple in acelasi timp, dar asta e alta poveste.
Pe la cateva luni, incepuse cu trezirile la sfert de ceas, noapte de noapte, pana am crezut ca voi muri efectiv de oboseala. A urmat o perioada de acalmie, apoi si-a reluat trezirile. In functie de cum il suparau si pe el dintisorii.
Catre varsta de 1 an si-a mai reglat somnul. Tin minte ca a fost o perioada minunata cand adormea in jur de 11 si se trezea abia a doua zi dimineata pe la 8-9. Trai. Mai vedeam un film, mai scriam un articol sau ma odihneam pur si simplu, sa ma repun pe linia de plutire.
A urmat perioada in care refuza somnul de pranz si o tinea intr-o teleghidare de dimineata pana seara. Apoi si-a reintrodus bunele obicieuri de somn in miezul zilei, insa maximum treizeci de minute singur, dupa care o ora-doua pe mine sau pe taica-su. Deci unul dintre noi trebuia sa ramana tintuit sub copil. Adesea eu.
Au mai fost momente, in preajma varstei de 1 an, cand se dadea cu fundul de pamant daca nu se facea voia lui. Acum, la doi ani, exprima mai mult si se da cu fundul de pamant mai putin.
De vreo cateva saptamani, sparge tot ce prinde: farfurii, pahare, cani, vaze. Le face vant de unde or fi si se amuza copios cand vede cioburile. Daca nu i-am explicat de 1000 de ori ca e periculos, cu cel mai bland glas posibil. Nimic. Parca a lasat-o totusi mai moale in ultimele trei zile si ma rog sa ii scada de tot interesul pentru facut bucati vesela.
Probabil va urma etapa muscatului. La Albert, cel putin, asa a fost. Pe la 3 ani, cum ne prindea, cum ne musca: de maini, de spate, de picioare. Coltisorii de lapte isi faceau neasteptat de bine treaba: noi ramaneam rosii, iar copilul aplauda multumit.
Cu somnul de noapte, Aris e acum in perioada aceea in care nu adoarme inainte de 12.30-1. Putem sa stingem noi toate luminile, sa ii cantam orice, sa il mangaiem pe cap, pe spate sau pe burtica, nimic. Pana nu isi face norma de topait, nu adoarme. De multe ori, ne cufundam noi in vise inaintea lui.
Nu a scapat inca de scutece, pentru ca nu vrea sa stea pe olita si nici eu nu il oblig. De vorbit vorbeste mult, dar pe limba lui. Ceva mai stie si in romana, iar daca e intr-o dispozitie buna, o sa iti spuna cateva cuvinte si in engleza. In special „up”, cand vrea sa il iei in brate.
Nimeni nu sta in mod constant dupa funduletul lui Aris pufos si nu a stat vreodata, in afara de mine si de taica-su. In primul lui an de viata, doar eu. Asa ca nimeni nu e in masura sa ne judece. Sigur ca asta nu ii opreste, avem campioni la dat cu parerea peste tot in jur.
In primul rand, nimic din ce face Omuletul nu e considerat „normal”: Nu se poate sa se trezeasca asa de des! Cum adica nu doarme la pranz? Nu inteleg de ce il lasi sa se dea cu fundul de pamant, asta nu-i educatie. De ce dormi in pat cu el, e gresit! Ce copil normal se culca la 1 noaptea? Ar fi trebuit sa vorbeasca perfect pana la varsta asta si sa faca la olita!
Deci Aris se comporta anormal, iar noi reactionam gresit in (mai) tot. Bun, care e solutia? Stie vreunul sa iti spuna ceva? Dau din umeri si continua cu sirul problemelor, de parca ne-ar spune vreo noutate. Si la final: Trebuie sa faceti CEVA!
Oricum am incercat tot ce se putea, am citit si ne-am documentat. Si mereu ajungem la aceeasi concluzie: copiii au perioade si perioade, somnul variaza din diverse motive, apar tantrumuri. Uneori lucrurile sunt roz, alteori gri. Te bucuri cand e bine, strangi din dinti cand e greu si mergi inainte. Copiii cresc, fiecare se dezvolta in ritmul lui. Nesomnul, vasele sparte si crizele de furie raman amintiri. La fel ca scutecele si vorbitul bebelusesc.
Iar parintii care indura oboseala zilnica si fac fata cum pot zburdalniciilor omuletilor atomici au nevoie de o vorba buna si atat. Eventual de niste timp pentru ei. Deci in loc sa le spui cat de „anormal” se comporta copilul lor si cat de mult gresesc, ofera-te sa stai cu cel mic pret de cateva ore. Poate o doza de realitate e fix ce ai nevoie ca sa intelegi cum stau de fapt lucrurile cu copiii.
Si eu ma regasesc in articolul tau…mai ales la faza cu olita…maica’mea ma bate mult la cap…ca eu sunt de vina ca nu insist…daca nu sta si plange daca il dezbrac si il pun pe olita…o sa faca la un moment dat..in aprilie face un an si 6 luni…e grav nu e grav nu stiu dar deocamdata
.nu..nu face la olita…si el doarme cu noi si se trezeste de n ori pe noapte…inca il alaptez…si pe tema asta exista discutii cum ca e prea mare…vorba ta avand in vedere ca noi suntem 99% din timp cu ei nu stiu de ce trebuie sa se gaseasca mereu capete luminate care sa aiba ceva de spus…zicem ca ei si facem ca noi si mergem inainte😁 te pup si te urmaresc cu drag! Un weekend minunat!
Multumesc frumos! Si eu am membrii ai familiei ferm convinsi ca daca ar sta o spatamana cu Aris l-ar schimba total, l-ar aduce pe „calea cea dreapta” :)) ha, ha, e diferenta mare dela teorie la practica. dupa o zi (nu si o nopate, doar o zi) cu Omuletul toata lumea capituleaza 🙂
Da,copiii sunt foarte diferiti,eu am o fetiță de 9 ani şi un năzdrăvan de 8 luni.Fetita mea,Eliza,a fost un bebeluş exemplar,sugea la 3 ore,adormea singura,dormea la ea în pătuț, stătea cuminte oriunde o puneam,David este exact opusul,de când l-am născut e agățat de mine,doarme (când doarme)doar cu mine,doar la sân,e extrem de capricios in condițiile in care atât cu Eliza cât si cu David am stat doar eu si tati .ŞI eu aud mereu ca David e răsfățat, ca nu e normal sa-l culc lângă mine (l-am culcat lângă mine pt că doar aşa reuseam sa ma mai odihnesc şi eu)ar trebui sa nu-l mai alăptez ca oricum e prea mămos etc.Dar nimeni nu se înghesuie sa vină cu o mână de ajutor,aşa că. ..
exact 🙂 pentru ca e simplu sa iti dai cu parerea si dificil sa cresti efectiv puiul de om, zi si noapte sa fii acolo pentru el.
La fel ca doamnele de mai sus sunt si eu apostrofata de toată lumea că al meu băiat e prea răsfățat că nu m-am ocupat suficient de el. Băiatul meu are 3ani si câteva luni si e plin de energie nu mai doarme ziua deloc . Când era mic a avut mari probleme cu somnul la fel ca și doamna Pîrv îl culcam la sân ca să pot dormi si eu. Nici acum nu doarme singur doar lângă noi dar asta e . La dat cu părerea toți suntem buni dar sa te ajute cineva măcar câteva ore cu el nu te ajută nimeni. Și mie îmi zic unii ” binevoitori” să mă duc cu el la doctori că nu e normal să se comporte așa, dar eu văd tot ce face el și nu mi se pare a avea ceva ieșit din comun. Vorbește foarte mult in engleză de la tv și apoi nici nu avem alți copii prin preajmă ca să socializeze sau să împartă jucării.