Ultimele doua saptamani au fost tare pline pentru mine, plecam cu noaptea in cap, inainte sa se trezeasca astia mici si ma intorceam tarziu, franta si lihnita. Iar atunci nu faceam altceva decat sa imi grabesc copiii: sa manance, sa treaca la baie, apoi la imbracat in pijamale si la culcare. Voiam doar sa fie liniste mai curand, sa pot sa respir, sa imi aud si adun gandurile si sa ma pregatesc sa o iau de la capat a doua zi, dis de dimineata.
Azi asa, maine asa, pana am realizat ca, desi aveam copiii aproape, mi se facuse un dor nebun de ei. Dincolo de a-i vedea hraniti, pieptanati si spalati, era musai sa ii stiu iubiti. De mine, nu de altcineva. Iar eu fix iubire, in sensul de timp pentru jucat, ascultat si ras in voie nu le mai oferisem. Ma durea si ma seca de energie treaba asta.
Vineri am lasat totul deoparte si am stat cu ei ziua intreaga. La final, eram asa bine, odihnita si cu pofta de viata, de parca dormisem un somn bun. Chit ca nu mai inchisesem ochii ca omul de vreo doua saptamani. Doar ca nevoia mea mea mare era de copii, nu de somn. Si odata ce mi-am luat timp sa ma bucur de ei, asa m-am umplut de energie, ca eram un alt om.
Recomand, pe bune, sa deschidem ochii, sa ne oprim si sa ne uitam la ce avem mai de pret. Nevoia noastra si a lor cea mai mare e aia de iubire. Cate o zi dintr-asta de bucurat unii de altii e ca o gura de aer proaspat in nebunia derulata pe repede inainte care se cheama viata.
Ce mult imi place cum scrii, Rux! Ai mare dreptate, copilașii nostri care câteodată sunt „secatori” de energie, sunt si cei care ne dau forta zi de zi sa ne continuam activitățile. E foarte bine ca pret de cateva ore pe zi sa fim numai pentru ei, în joaca lor, sa vedem lumea și prin ochii lor, ca parca e mai frumoasa, mai cu sens așa…Va pup! Sunteti tare frumoși!
Multumim tare, Raluca! <3