Ca in jungla

copii crescuti fara limite

Merg vineri cu Albert si Aris la un restaurant de pe plaja, cu loc de joaca langa. Ne instalam la o masa, dam repede comanda si ma pregatesc sa ii duc pe copii la joaca, dar ma dezarmeaza scena care se deruleaza acolo. Trei pusti la vreo 11 ani, doi baieti si o fata, se chinuie de zor sa care o masuta din plastic in varful toboganului, ca sa o arunce de acolo si sa o faca praf. Un domn aflat prin preajma, cu copilul din dotare, se strofoaca sa ii linisteasca. Astia nimic.

-Mai, n-auziti, lasati masuta, de ce vreti sa o distrugeti? Pustii se strica de ras si dau bataie la ce prostii faceau pe acolo. Omul mai incearca o data cu vorba buna, insa tot degeaba.

Mama, ma apuca niste suparari! Imi las copiii la masa, bag privirea ucigatoare si merg la micii demolatori sa ii intreb:

-Unde sunt parintii vostri? Chiar ma asteptam sa raspunda, ha, ha.

-Ce te intereseaza? zbiara fetita, in vreme ce baietii o dau inainte cu rasul si cu distrusul. Un tupeu dintr-ala pe ei, de iti venea sa ii iei la zguduit pana le bagai mintile in cap, dar de, pentru ca sunt si om mare, si cu toate tiglele pe casa, si adepta a educatiei cu blandete, stiti voi, am zis ca mai bine nu. Parintii lor or fi fost la o bere (sau mai multe) pe plaja, nu stiu, alta explicatie mai buna nu gasesc si nici ei nu s-au grabit sa mi-o dea.

In spatele meu, trei angajati ai restaurantului stau calmi la o masa si fumeaza. Ma apropii de ei si ii intreb ce parere au despre scena de la locul de joaca. N-aveau nicio parere.

-Dar realizati ca va distrug lucrurile. Este, totusi, locul dumneavoastra de joaca. Realizati, da?

-Pai si ce sa le facem?

-Aaaaa, sa interveniti intr-un fel? Sa ii opriti? Sa le gasiti parintii???

-Ieri ne-au demontat gardul asta colorat de-l vedeti aici stalp cu stalp, l-am pus la loc de dimineata. N-ai ce sa le faci!

N-ai, da, mai bine stai cu mainile in san si te gandesti la nemurirea sufletului. Ii intreb daca pot vorbi cu vreun manager, ceva, dau din umeri. Eu, fraiera, nu ma las:

-Stiti ca am venit aici sa consum una, alta. Iar cat astept mancarea, as vrea sa imi las copiii sa se joace. Numai ca, din ce vad, nu-i prea sigur pentru ei acolo. Risca sa se trezeasca cu un ceva in cap.

Cica am dreptate. Asta stiam si eu, dar sa miste doi pasi si sa ia vreo atitutudine, nimic. Imi revin gandurile violente. Desigur, ma abtin sa le dau curs. Trebuia sa imi fi bagat picioarele si sa fi plecat, insa era tarziu, astia mici rupti de foame, eu la fel, comanda data deja, unde sa te mai duci, ce sa mai cauti?

Ma intorc la copiii demolatori de la locul de joaca. Renuntasera la facut praf masa, acum se concentrau strict pe tobogan si pe casuta din lemn.

-Sunt cu ochii pe voi! le zic. Rad, dupa obicei, isi dau ochii peste cap si imi intorc spatele.

Albert, intre timp, il ia pe frate-su de mana si il aduce la locul de joaca. Voiam sa stea cat mai departe de cei trei, numai ca, normal, era atras ca un magnet de ei. Norocul face ca, intr-un final, pustii demolatori sa plece. Ca asa au vrut ei, nu ca se gasise vreunul sa ii dea afara.

Cum ar fi fost sa fi venit un bodyguard al restaurantului si sa ii pofteasca, pe un ton ferm, la casele (sau la sezlongurile) lor? Sa se mai intoarca doar de mana cu parintii. Ar fi fost cea mai buna varianta. Ca noi, parintii celorlalti copii, nu prea aveam alternative, doar sa stam cu ochii in patru si sa ne asiguram ca ai nostri nu primesc vreo masa in cap.

Si, uite asa, revine intrebarea: cum sa ii crestem pe ai nostri, ce sa le facem si ce sa le spunem, ca sa fie cat mai bine pregatiti pentru jungla asta in care cresc? Un lucru e clar: daca stam cu mainile in san, nu se schimba nimic.

Articole pe aceeasi tema

4 Comments

  • Cristina Dragomir
    31/08/2018 at 3:13 pm

    Nu am sa comentez lipsa de atitudine a personalului acelui local, ci modul in care isi cresc oamenii copiii. Sa fim seriosi, ca aia mici asa au fost educati! Cel mai probabil, daca le veneau parintii si vedeau ca cineva le face educatie odraslelor, ar fi luat foc.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      02/09/2018 at 3:08 pm

      Mai bine zis, asa NU au fost educati. Sunt, cred, pur si simplu copii lasati de capul lor, copii crescuti fara limite. Consecintele le suportam cu totii. Si da, asa cred si eu, Doamne fereste sa te vada ca le spui ceva, iau foc imediat. Te pup, Cristina!

      • Cristina Dragomir
        04/09/2018 at 9:29 pm

        Si acum sunt mici. Sa vezi cand or fi mari. O sa ajungem sa ne fie frica sa ridicam privirile spre ei…

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.