Vii frântă de la muncă, produci ceva comestibil cu ultimele forțe și vă așezati cu toții la masă. Lui îi pui apă în pahar, că are 3 ani, ție îți torni niște vin, ca ai 38 și un job stresant.
-Mama, ai suc! Vleau si eu!
-Nu e suc, e vin.
-Vleau si eu!
-E alcool, nu e bun pentru copii.
-Vleau si eu!
-E rău și acru și sigur nu îți va plăcea.
-Vleau și eu!
Cedezi psihic și îl lași sa bage limba în paharul de vin, convinsă ca i se va părea oribil. Constați ca nu se strâmba deloc, ba chiar i se pare bun. Mai cere.
Îți bagi picioarele în ea de situație, arunci vinul în chiuveta și îți torni apă în același pahar, cu promisiunea solemnă că îl vei reumple cu vin, dupa ce se culcă copilul. Il bagi la somn, speli vasele, întinzi rufele, strângi de prin casă, te speli și pe tine, te întinzi în pat 3 secunde. Te mai trezești dimineața. Îți juri că seara, după ce adoarme copilul, chiar bei vin.
O lună mai târziu, sticla de vin e tot întreaga, în frigider. Dar tu încă mai speri că pupi măcar un pahar din ea. Să speri e o idee buna oricând, mai puțin când vine vorba de vin ținut desfăcut o lună de zile. Deci ori deschizi altă sticlă și chiar o bei, ori lași speranța sa moară. The end!