Se întâmplă ca femeile care devin mame să uite complet de ele și de faptul că există viață dincolo de schimbat scutece, alăptat, spălat și alinat la piept bebelușul. A fi mama e poate cel mai frumos lucru din viața ta, însă nu e singurul. Mamele sunt oameni și, ca tot omul obișnuit, au nevoie să facă lucruri care le aduc bucurie, care le relaxează și le împlinesc în alte moduri decât o poate face mămicia.
Nu știu cine poate trăi 100% pentru altcineva și deloc pentru sine pe perioadă nedeterminată. Chiar dacă altcineva-ul ăla e puiul care a crescut în tine, a mâncat și a dormit la pieptul tău și te-a învățat să iubești cum n-ai fi crezut că poți. Iubirea și grija pentru tine nu le anulează pe cele pentru copil, dimpotrivă.
O cercetare realizată la nivel național de către Libresse România, în mai 2020, arată că doar 10% dintre femeile din România consideră că este important ca o femeie să fie admirată, respectată și iubită. Dacă mai devine și mamă, este de așteptat să se dedice în totalitate copilului, de parcă, brusc, ar înceta să existe ca femeie. Așa am fost crescute, acesta este bagajului cu care multe dintre noi am plecat de acasă.
Nici nu vorbim despre lucrurile astea, tocmai de aceea îndemnul celor de la Libresse, „Să lăsam #PovestileDinNoi sa fie auzite!”, mi se pare binevenit. Cât de important este să punem in cuvinte ceea ce simțim, pentru ca trăirile noastre contează! Noi contăm! Și merităm sa fim iubite și respectate în fiecare zi a vieții noastre. Iar dacă noi nu ne iubim, în primul rând noi, nici cei din jur nu o vor face.
Uităm, adesea, că am avut o viață înainte să devenim mame, o viață în care am mers la job, la sală, prin cluburi, în care poate ne-a plăcut să pictăm sau să croșetăm, în care am dormit mult și neîntrerupt. Apoi a apărut copilul și totul s-a întors cu susul în jos.
Inițial e ok și firesc să te concentrezi numai pe pui. Ți-e bine, mergi înainte anesteziată de schimbările profunde și de dragostea aia mare pentru ghemul tău pufos. După care începe să-ți lipsească viața de om mare și liber, care mânca, dormea, mergea la toaletă și făcea sex când avea chef el, nu când îl lăsa copilul. Și dacă nu ai grijă să ușurezi tranziția asta de la viața în doi la cea în trei prin câte un moment pentru tine, strecurat între alea fără număr pentru copil, poți ajunge să te simți copleșită. Iar treaba asta se va răsfrânge, în primul rând, asupra celui mic.
Ce-ar fi dacă ai începe să îți rezervi, zilnic, un sfert de ceas? Iar în timpul acesta poți face orice te bucură si este 100% pentru tine, orice te face să te simți feminină. 15 minute n-or părea mare lucru, dar sunt mai bune decât zero minute. Iar ideea este să crești la o oră, două, trei și, într-un final, să fugi de acasă o zi și o noapte și să dormi până te umfli de somn (fantezia supremă :)).
Important este să predai din responsabilitățile de mamă oricând și oricui ai ocazia, ca să trăiești și pentru tine. O să spuneți că îmi este ușor să vorbesc, pentru că am bonă. Da, am acum, însă lucrurile nu au stat mereu așa. Când l-am născut pe bebe 2, nu aveam absolut niciun ajutor, în afară de tatăl băieților, iar mai bine de 2 ani am fost nevoiți să ne descurcam singuri cu copiii, cu casa și cu tot. Fără bone, bunici sau alte rude. Mama reușea să ajunga rar tare, de două-trei ori pe an.
Chiar și așa, am reușit să mă mențin pe linia de plutire, pentru că am făcut echipă bună cu tatăl puilor. Eu stăteam acasă cu bebelușul, el mergea zilnic la job și îl ducea pe Albert la școală, iar odată ajuns acasă, se implica oricum putea. Inițial stătea cu ambii copii perioade mai scurte, dar am crescut progresiv timpul, până am ajuns să pot să merg la sală de doua-trei ori pe săptămână și chiar să mai ies la câte o cafea cu fetele. Un an mi-a trebuit să ating performanțele astea, dar contează că s-a putut.
Ba chiar am reușit să ne bucurăm și de momente pentru noi doi. În rarele vizite ale mamei, îi puneam copiii în brațe și rupeam efectiv ușa. Atât de faini și de happy, happy ne întorceam după un film sau o cină în doi, n-aveți idee.
Dar mereu, și când eram patru, și acum, de când suntem cinci, am încercat să nu ma dau de tot la o parte. Că am renunțat la multe e una, dar nu de tot, nu cât să uit de mine ca femeie, ca om. Cu fiecare pauză de la mamicie, cu fiecare moment dintr-ăsta dedicat mie și atât, vedeam cum îmi crește încrederea în mine și cum îmi încarc rezerva de energie, de chef de schimbat scutece și de bună dispoziție.
Dacă mama e bine și copilul va fi bine. Asta este direcția în care funcționează lucrurile, nu invers. O mamă fericită va crește un pui fericit. Copiii ne simt imediat când suntem obosiți, triști, îngrijorți, cu mintea în altă parte. O mamă care nu este bine cu ea însăși va transmite frământările ei omulețului. Să ne ocupăm deci de noi, în primul rând, ca să putem avea grijă de cei pe care îi iubim cel mai mult.
Așa cum cei de la Libresse m-au provocat să vorbesc despre schimbările care au apărut în viața mea odată cu sarcina și nașterea, vă provoc la rândul meu să îmi spuneți ce vă ajută să vă simțiți feminine de când ați născut. Și cum s-au schimbat lucrurile odată ce au aparut copiii în viața voastră. Să lăsăm #PoveștileDinNoi să fie auzite!