Omuletul Aris implineste astazi trei anisori zglobii de viata. Pana azi noapte la 12 tot doi ani am spus ca are, tin cu dintii sa mai am pui mic in casa, cu pijamale dintr-o bucata, ochi mari si curiosi si obrajori bucalati. Maine, poimaine, se lungeste ca Albert si incepe sa miroasa a scoala, a lectii si a copil mare, caruia ii furi pupici si imbratisari, ca singur nu prea ti le-ar mai da.
La multi ani, pui pufos, mancator de gheata si zapada, catarator pe blaturi de bucatarie si pe orice poate fi catarat in general, descarcator si infinit incarcator de baterii mamicesti! Ah, si cum vorbeste el sasait si cum isi incolaceste manutele calde in jurul gatului meu aplecat sa il cuprinda bine, de ma topesc si alta nu.
Astea-s niste poze de saptamana trecuta, in care avea cel mai dulce par de proaspat trezit din somn, asortat la pijamale frumos decorate cu orez cu lapte si cred ca si cu niste avocado.
Poza de mai jos e fix din ziua in care am venit cu el acasa si ne-am inceput viata in patru, cu tot ce a insemnat ea in anii astia care au trecut fugit de atunci.
Ne-am gandit ca cel mai frumos cadou pentru puiul de om ar fi sa petreaca timp cu familia lui, asa ca i-am adus bunicii de la Bacau, l-am luat si pe fratele meu si am mers cu totii la munte. Sarbatorim ca la trei ani, trei zile si trei nopti. Zic si nopti, ca o tinem pana tarziu cu zburdalniciile. Azi s-a lasat si cu tort cu Eroii in pijamale, preferatii lui Aris, mancat din farfurii colorate din plastic si cu joaca si atentie multa pentru sarbatorit si pentru fratiorul lui mai mare. Jucarii nu i-am daruit si nici nu i-au lipsit. Copiii chiar au nevoie de noi sa ii iubim si atat.
La mulți ani puiuțului tău, Ruxandra. Să îi dea Dumnezeu multă sănătate și noroc în viață. Și vouă, mulți ani fericiți, ca să vă bucurați unii de alții. Pupici
Mulțumim din suflet!🤗
La multi puiut Aris!!!
Să crești mare si sănătos ca frumos esti deja!!! Petrecere frumoasa întregii familii!!!Ce mai trece timpul draga Rux, și vedem lucrul asta când ne uitam la copii! Va pup pe toti!😘
La multi ani puiut Aris!!!
Să crești mare si sănătos ca frumos esti deja!!! Petrecere frumoasa întregii familii!!!Ce mai trece timpul draga Rux, și vedem lucrul asta când ne uitam la copii! Va pup pe toti!😘
Te pup cu drag, Raluca, mulțumesc din suflet! ❤️ Da, timpul fuge.
La multi ani veseli! Copilarie de poveste!🐧🎂☃️
Multumim tare!