Iata-i pe ai mei, imblaniti din cap pana-n picioare, plimbandu-se linistiti prin parc, la minus paisprezece grade, in prima zi a lui 2016. Erau ei, eram eu, mai era Albert si atat. In tot parcul, nici tipenie de om. Pai cine sa plece de acasa, de la caldurica, de la odihna si de la sarmale si sa stea afara, in frig? In afara de noi, vreau sa spun. Cu toata bunavointa si cu toate straturile de haine pe care le indesasem, dupa vreo douazeci de minute eram asa de inghetati, ca am fugit spre masina. Si-a trecut o etrnitate pana s-a incalzit si-am inceput sa ne simtim din nou mainile, picioarele, nasul.
Stiu ca vine cam tarziu postarea aceasta, dar abia ce am facut ordine in fotografiile din ultima vreme si am dat peste ele. Nu s-a gasit nimeni sa-mi faca si mie o poza atunci, cu caciula si fularul trase pe fata de abia vedeam pe unde merg, cu trei pulovere si doua perechi de colanti pe mine, plus ciorapi de lana si UGG-uri in picioare.
Draguti mai sunt ai mei, infofoliti in tot ce-au gasit mai gros prin dulap! Dar si mai frumos, ca doar nu poti iesi oricum din casa in prima zi a noului an, fie el si gerul de pe lume. Albert chiar a rezistat eroic, cel mai bine dintre noi toti. S-a dat si-n leagane,a alergat, ziceai ca tot parcul e al lui. Si chiar era! 🙂
