Am o fostă colegă de facultate care-mi mai povestește că soțul ei nu ridică un pai în casa, nu o ajută cu copiii, nu pune și nu strânge masa, nu spală vase, nu nimic. Ajunge acasă de la job și se lungește pe canapea, cu mâncarea caldă în față, pregătită de ea și adusă la botul calului. Amândoi muncesc de dimineață pana seara, să ne înțelegem.
.
Dar ce-mi place la prietena asta a mea e că-și asuma, frate: Așa a fost el mereu, îmi spune. Am știut din start in ce ma bag și totuși am mers înainte. Ca-l iubesc! Ca am cântărit bine si mi-am zis ca merită.
.
Altele văd de la început ca bărbatul nu le oferă vreun sprijin, nici cu vasele, nici cu emoțiile, nici cu gunoiul, nici cu cariera, dar poate bărbatul ăla e frumos de pică, nu știu, iar ele îndrăgostite lulea și atunci merg înainte, cu gândul că lucrurile se vor îmbunatați pe parcurs. Se mărita cu el, fac un copil, îl fac și pe al doilea. După care realizează că băi, trag singură la căruța asta și nu-i drept.
.
Și dă-i atunci și încearcă sa-l schimbi, fă eforturi sa-l readuci pe calea cea buna, realizează ca e o cauza pierdută, simte-te singura, neapreciata, dezamagita, începe si continua cu certurile, întreabă-te de ce al tău e așa și al alteia nu e. Dar uiți că al tău a fost din start așa, doar ca îți era mai ușor sa treci peste toate inițial, când erai în limba după el, plus că ecuația vă avea doar pe voi doi.
.
Ai tot sperat ca se va schimba: după căsătorie, după primul copil, după al doilea. Cu cât mai clar îți era ca el va rămâne același, cu atât mai mult îți creștea dezamăgirea. El, pe de alta parte, nu intelegea de ce a fost suficient de bun cândva, iar apoi a încetat să fie.
.
Ideea e că oamenii nu se schimbă, nu radical, nu ca de la cer la pământ. Că e întotdeauna loc de mai bine, asta e partea a doua, că pot apărea ajustări pe ici, pe colo, făcute pentru bunul mers al relației și atunci când există înțelegere, calm, iubire, asta e altceva. Noi, femeile, avem puterea de a scoate ce e mai bun din bărbați, tot așa cum și ei pot scoate ce e mai bun din noi. Însă dacă visăm să îi schimbăm cu totul, vom sfârși dezamăgite. De asta ți se spune să pleci de la prima palmă, de cum ai descoperit că ai alături un om violent, pentru că el așa va ramâne, iar ție îți va lăsa doar speranțele și vânătăile de pe trup și din suflet. E un exemplu dur, dar rămâne un exemplu.
.
Cred ca in situațiile astea în care e loc de schimbări radicale, ori mergi înainte asumat, cum face prietena mea, ori accepți că pur și simplu nu vă potriviți. Dacă te plângi în stânga și în dreapta sau verși lacrimi amare singură, acasă, cu fața afundată în pernă, nu rezolvi nimic. Mai bine spui stop și de la capăt. Oricât de greu ți-ar părea să te desprinzi acum, la început, de 1000 de ori mai greu îți va fi cu timpul. Nu dai cu piciorul unei relații, lași doar loc să apară cineva mai bun, mai potrivit pentru fiecare dintre voi.
.
Stop pana nu e prea târziu, stop înainte de căsătorie, de copii, de plecat la drum împreuna, înainte de durere și de dezamăgiri. Stop ca nu-mi ești de ajuns așa cum ești acum, iar eu nu mă mulțumesc cu jumătăți de măsură. Dacă nu-mi ești de ajuns acum, cu atât mai puțin îmi vei fi după căsătorie, după copii, după mulți ani împreună. Jurămintele alea de împreună până când moartea ne va despărți sunt făcute să fie bine cântărite, nu să te arunci în viață cu capul înainte.
.
Chiar dacă, la un moment dat, ai impresia ca ai reușit să schimbi bărbatul de lângă tine, ori e ceva temporar, și descoperi ca el, in esența, a rămas același, ori pentru ca te iubește mult, mult de tot, a scos la iveală ce e mai bun din el. Dar iubirea asta nu se poate impune, ea vine de la sine, tocmai pentru că tu nu ți-ai făcut un scop din a-l schimba și ai avut răbdare, în vreme ce el a înțeles că dacă nu îndreaptă lucrurile, te pierde.
.
Acum evident ca nimeni nu e perfect și dacă e omul tău bun, cel cu care ai decis sa pleci la drum in viața, dar la care te mai deranjează una, alta, sigur ca e important sa tii cu dinții de relație, nu sa fugi la primul hop. Insa sa pleci la drum cu un om, numai cu gândul că-l vei modela după idealul la care visezi din adolescență, mi se pare greșit și o cale sigură spre suferința și dezamagire.
Lucrurile nu sunt nici pe departe atat de simple si clare…atunci cand intri intr-o relatie la 18 ani, intri cu niste nevoi specifice varstei, fara a locui impreuna, fara a imparti responsabilitati etc. De asemenea, fiecare intra cu propriile experiente traite in copilarie si cu sau fara dorinta de a creste, invata si evolua. Aceste lucruri le observi in timp, pe masura ce te indepartezi tot mai mult de idealul tau privind partenerul. Mult timp iti spui ca accepti, pentru ca, desigur, ai ales, asa este el si nu il poti schimba, singur se poate schimba daca intelege necesitatea si acorda importanta parerilor omului de langa el. Problema este ca oamenii functioneaza dupa niste tipare de care devin constienti prin diverse imprejurari ale vietii. Pe masura ce aceasta se complica iar timpul se comprima, iti dai seama ca nevoile pe care le aveai la 18 ani s-au schimbat, unul dintre parteneri a evoluat in vreme ce celalalt a ramas in acelasi stadiu, fiecare fiind responsabil (cel putin in teorie) de modul in care se dezvolta si individual. Desigur, solutia nu este sa te plangi, ci sa actionezi, insa nu cred ca vreo femeie pleaca la drum cu gandul ca isi ia barbat ca sa il schimbe…
Înțeleg perfect ce spui, sunt de acord cu anumite aspecte, insa ai fi uimita câte femei pornesc la drum conștiente de minusuri, dar încrezătoare ca le vor transforma in plusuri, ca își vor modela ele bărbații. Doar ca eu nu cred in schimbări majore, doar in faptul ca femeia poate scoate ce e mai bun din bărbat, și invers, acolo unde exista calm, dragoste, înțelegere.
Crede-ma ca barbatii se pot schimba radical..dar in ce sens ! Al meu a fost genul de barbat care ajuta cu orice. De la gatit, la curatenie samd. Usor usor, a inceput sa fie din ce in ce mai delasator, pe motiv ca e obosit, ca nu are chef samd. Dupa ce a aparut fetita noastra iar eu am ramas cu ea acasa in CIC, s-a schimbat complet. Nu-l intereseaza absolut nimic, nici macar 1 farfurie nu mai vrea sa spele. Vine de la nunca si se lungeste pe canapea si se joaca pe telefon. Ignora tot, ignora chiar si copilul uneori. Motivul pentru care nu considera ca e normal sa ma mai ajute cu treburile casnice este pentru ca sunt casnica acum si asta este treaba mea de femeie, nu a lui. Am aplicat metode, am vorbit cu el de nenumarate ori si totusi nu recunoaste ca ar gresi cu ceva, ci din contra, eu sunt aia rea, femeia a dracu’ care se ia de el si nu-l apreciaza. Nu mai zic ca daca nu fac de mancare ca nu am chef sau timp, reproseaza ca eu nu-i fac de mancare niciodata si ca e nevoit el sa vina de la munca sa gateasca ?! Pai eu de ce mai sunt sotia lui ?! Tot nemultumit.. A avut momente cand dadea si ochii peste cap cand il rugam sa stea cu copilul sa fac un amarat de dus ! Asa ca, daca e bun si-ti place de la inceput nu e o garantie ca va ramane vesnic asa. Apar oameni in jurul lor care le soptesc “dar ce ? Esti femeie sa dai mancare bebelusului ?” “Dar ce ? Cum sa faci asta si asta ? Eu, barbatul alfa n-am facut niciodata asa ceva”. Si vorbele astea ii ataca, se simt mai putin barbati si incep sa se schimbe. Poate nu toti, insa unii dintre ei se schimba cu siguranta de-a lungul timpului.
Ma vad pe mine in situatia care ai descris-o, are sotul la lucru niste alfa-colegi, care simt cum i se baga treptat in cap si asta ma enerveaza. I-am zis direct, dar la fel nu recunoaste ca e vinovat.
Ramona, parca spui povestea mea! Si noi eram echipa invidiata de multi. Si eu il ajutam cu ce puteam, faceam de toate impreuna. Pana a venit copilul si nimic n-a mai fost la fel. Am luptat la inceput, am incercat in fel si chip sa ii explic ca nici pentru mine nu-i usor. Noi suntem in strainatate, stam intr-o zona rurala si nu pot pleca nicaieri ca nu exista minloc de transport in comun. Asa ca, da. Nu ai nicio garantie ca laptele si mierea, calmul si intelegerea nu dispar in timp… 🙂
Buna!Lasa l pe el acasa cu copilul,eventual,intr o sambata,calca ti pe inima si fii tare.Stiu ca o sa zici:cum sa l las?Pai cum o sa se descurce el cu copilul?Dispari din peisaj vreo patru ore si vezi ce se intampla.Iti garantez ca nu o sa moara de foame copilul si poate ca nici nu ti va simti lipsa,dar sotul tau sigur o sa o simta.Si daca nu ti vine nici o idee convingatoare,poti sa ti faci programare la medic:un consult,o eco,ceva,sa nu para ca vrei sa te razbuni.Gasesti tu ceva,ca doar esti femeie,nu se poate sa nu te descurci.E clar,daca ai ajuns sa nu poti sa ti faci nici ,,un amarat de dus” e foarte grav.Fa ceva acum,cat nu e prea tarziu!Iti doresc succes si fii ferma!
Fac asta, am programare la unghii lunar iar atunci ma suna incontinuu (a stabilit recordul de 6 apeluri in 5 minute) iar cand ajung acasa este mereu cu o falca in cer si cu una in pamant si-mi zice sa gasesc pe altcineva sa stea cu copilul data viitoare. Iar luna viitoare o luam de la capat si tot asa. Barbatii se schimba si nu toti vor sa faca ceva in privinta asta din pacate. Sper doar ca de la atatea discutii, va reveni cu picioarele pe pamant..