Cel mai greu lucru când ești răcită. Confesiunile unei mame însărcinate

Cel mai greu lucru când ești răcita. Confesiunile unei mame însărcinate

Sunt răcită de vreo trei zile. Întâi au fost copiii, Aris si Albert, în ordinea asta, acum mi-a venit mie rândul.  Răceala în sine e destul de nasoala, iar când mai ești și însărcinată in șase luni și jumătate, deja lucrurile se complica semnificativ. Dar știti ce e cel mai greu în toată treaba asta?
.
Nu faptul ca efectiv ma sufoc, și ziua și noaptea. Trag aer in piept și parca îmi intră cu jumătăți de măsura, in loc sa ma oxigenez, mai degrabă amețesc.
.
Nu greața și durerea de stomac pe care le simt imediat după masa, chit ca am mancat o banana, un iaurt, o mâna de nuci sau o ciorba de găina, plus cartofi cu ficaței la felul doi.
.
Nu faptul ca nu mai reușesc sa închid un ochi, deși oricum dormeam prost de la sarcina, iar acum ma trezesc efectiv la sfert de ceas sa îmi suflu nasul, să fac pipi sau să îmi schimb poziția, doar, doar oi putea respira, fără să presez nici burta.
.
Nu durerile de spate și de cap, nasul roșu si cu pielea cojita de la atâta suflat, vocea care nu ma mai ajuta, deși am nevoie de ea in mai tot ce fac. Nici măcar burta asta micuța și purtatoare de Frățioara care se face pietroi când mi-e lumea mai draga și nu ma mai lasă măcar cateva trepte sa urc, fără sa ma înțepe in toate directiile. Deși pana săptămâna trecută mergeam de trei ori pe săptămâna la aerobic și eram mega activa în general, ziceai că zbor, nu alta. Amintiri, deja.
.
Nu faptul ca orice pun in gura e lipsit de gust sau ca-mi vine sa stau in pat și atât, ceea ce, evident, nu pot face.
.
Parcă cel mai greu e că nasul ăsta înfundat nu mă mai lasă să miros creștetul capului copiilor mei. Nu mai pot să le simt izul de joaca, de școală, de pui de găina, de iubire, de verdeața, de cerneală, de praf, de căpșuni.
.
Mirosul de pui al meu a fost mereu unul dintre lucrurile cele mai linistitoare din viata mea și mai dătătoare de puteri nebănuite. Încă din bebelușie, de când miroseau a lăptic, era de ajuns sa îmi lipesc nasul de cârlionții lor, ca sa-mi alin tristețea, oboseala, deznădejdea, durerea de orice fel. Pielicica si perișorul lor au ascuns mereu arome magice, pe care ador să le simt de cum deschid ochii, oricand pe parcursul zilei, până seara la culcare, și fără de care parcă nu pot, pur și simplu, să fiu.
.
Iar de când cu afurisita asta de răceala, îi pup pe cap și nu simt nimic in nări, trag în plămâni aer fără iz și parca mai rău ma sufoc.
Asa mai tânjesc sa inspir caldură și  iubire de la puii mei! Dar o să fiu bine, ceaiurile cu lămâie își vor face efectul, și primul lucru pe care îl am in plan, cum termin cu nasul înfundat, e sa le iau cârlionții, gâtul și mânuțele la o rundă zdravană de adulmecat și de pupat, iar pe ei cu totul la drăgălit.

Articole pe aceeasi tema

2 Comments

  • Bianca Condurache
    10/02/2020 at 10:16 pm

    Vai nu cred😍exact asa fac si eu cu mirositul,i-as deosebi dintr-o mie de pui dupa miros😍si mie tocmai ce mi-a revenit mirosul,tot racita si eu tot dupa amândoi puiutii😯 si ca sa vezi cat de bine te inteleg eu asa am fost anul trecut exact in perioada cand am nascut,deci destul de nasol,nici oxigenul din spital nu-l simțeam asa de infundat imi era nasul…dar trece 😇te îmbrățișez tare tare

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      10/02/2020 at 10:32 pm

      Și eu te imbratisez, sănătate muuulta tie și puilor! 🤗

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.