Copiii au nevoie constant de atenția părinților, nu doar când sunt bolnavi sau fac prostii

Copiii au nevoie constant de atenția părinților, nu doar când sunt bolnavi sau fac prostii

Să vă spun o întâmplare din copilăria tatălui meu. Părinții lui, oameni simpli, ocupați mereu cu munca, prinși cu greutățile vieții, nu schimbau multe vorbe cu el sau cu fratii lui. De câte ori se îmbolnăvea unul dintre copii, însă, mama își muta brusc atenția către el. Îi dădea supă caldă de găină și plăcinte poale-n brâu, îl mângâia pe cap și îl lasa sa stea in pat, cât era ziua de lunga, ca sa prindă putere.
.
Și atunci, ceilalți frați ajunseseră sa își dorească, mai presus de orice, un lucru cumplit, dar care, pentru ei, părea o binecuvântare. Voiau sa fie bolnavi, sa aibă febra, sa se lovească la maini, la picioare, la cap, sa li se întâmple orice i-ar fi ținutuit la pat și le-ar fi determinat mama sa își plece atenția asupra lor. Ba chiar crosetau planuri despre cum s-ar putea răni ori s-ar putea alege cu temperatura.
.
E incredibil cum nu se gândeau la chinul in sine, erau dispuși sa treacă prin orice durere, doar pentru un strop de iubire din partea mamei, pentru ceva grija și atenție, pentru o vorba buna, un mângâiat pe cap, un învelit. Copiii ale căror nevoi rămân constant fără răspuns devin disperați și capabili de lucruri inimaginabile.
.
Tata ne spunea mereu povestea asta când eram mici, mie și fratelui meu, dar abia acum, când sunt mama la rândul meu, pot înțelege ce era in sufletul lui. Cât de mare trebuie sa ii fost dorința de a exista in ochii părinților si de a primi din partea lor afecțiunea care îi lipsea. Tata reține totul cu un lux de amănunte care ma uimește, amintirile îi sunt vii la sașe decenii distanță și mult după ce părinții lui au părăsit această lume, pentru ca sunt lucruri pe care le ducem cu noi din copilărie, pe tot parcursul vieții.
.
Știu ca erau alte timpuri, alte mentalități, alte metode de a crește copiii si alte greutați ale vieții, însă nevoia de conectare rămâne aceeași pentru copiii de atunci, pentru cei de acum și pentru toți puii de om din lumea asta. Si dacă nu primesc atenția de care au nevoie, încearcă să și-o ia singuri. De asta ii vedem ca, uneori, ajung sa vorbească urat, sa lovească alți copii sau sa strice lucururi, să “facă prostii”, cum spunem. Pentru ca așa devin vizibili, chit ca într-un mod negativ, cel puțin primesc atenția după care tânjesc.
.
Și atunci, cu cât le hrănim mai bine și mai regulat nevoia asta de a fi observați, iubiți, apreciați, cu atât mai în siguranță se vor simți și vor descoperi moduri mai adecvate prin care să își exprime emoțiile. Să nu uităm cât contează nivelul de implicare a părinților în viața emoțională a copiilor. Puii noștri nu sunt obraznici, răi, răsfățați, ei caută doar conectare cu oamenii cei mai importanți din viața lor, cu mama si cu tata. În loc să ne gândim la moduri prin care să îi pedepsim pentru comportamentul lor, mai bine am vedea cum reușim să le acordăm mai mult din timpul nostru și să îi așezăm în capul listei noastre de priorități, acolo unde le este locul.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.