Abia asteptam weekedul! Vineri seara aveam chef de o iesire in doi, cina si un film bun, ala cu Clint Eastwood, si apoi doua zile pline de joaca cu copiii. Aris tot facuse febra in ultimele zile si era pe antitermice, dar lucrurile pareau sa se imbunatateasca, era mai vioi, de asta si aveam in cap iesirea.
Numai ca vineri seara, situatia s-a schimbat, in sensul ca la o ora de la ultima doza de antitermic, temperatura copilului, in loc sa scada, era in continua crestere. Colac peste pupaza, taica-su a inceput si el sa dea semne de boala, iar in curand deja nu se mai putea ridica din pat. Asa e el, se imbolnaveste rar, dar si cand se intampla, il loveste din plin. Super inceput de weekend, m-am gandit, asa departe de tot ceea ce aveam in cap.
Am inceput sa insir medicamentele pentru fiecare pe masa din bucatarie si sa ma gandesc la metode prin care sa-mi tin sus Zen-ul. Noaptea a trecut ok, am reusit sa ii controlez temperatura lui Aris, iar pe taica-su l-am gasit, de dimineata, cu semnele vitale la locul lor, desi era semi lesinat si avea clar nevoie sa fac niste minuni pentru el sau macar un ceai.
Eu si Albert am ramas pe baricade, sa ingrijim de ceilalti doi. Mai mult eu, de ce sa mint, dar simplul fapt ca el era sanatos mi s-a parut suficient.
Dincolo de medicamente, aveau nevoie sa manance bine, asa ca ieri le-am facut omleta cu cascaval si rosii cherry si clatite pufoase cu zmeura si banane. Mai era si frigiderul gol de astea esentiale, a trebuit sa imi trag cojocul peste pijamale si sa zbor sa fac aprovizionarea de la magazinul din spatele casei. Apoi am gatit mult, ei au mancat putin, dar tot mai bine decat deloc. Pe parcursul zilei, Aris parea mai pe picioarele lui, in vreme ce taica-su era tot mai rau, se ridica doar sa isi ia medicamentele si doua guri din mancarea adusa la pat, apoi cadea la loc.
Tot bolitul asta care se intampla in casa noastra a creat o atmosfera de-mi venea sa plang. Stateam sa le iau temperatura la intervale regulate celor doi deja bolnavi, ca sa stiu cum actionez in continuare, dar si lui Albert, pentru care ma rugam sa ramana sanatos. La mine nici nu m-am mai gandit, atat ramanea, sa ma ia vreo febra sau ceva, ca nu stiu ce ne faceam.
Neputinta, stresul sa nu se agraveze lucrurile, statul intre patru pereti, toate s-au combinat in cel mai nefericit mod si a rezultat cel mai de ne-poveste weekend de muuult timp. Albert ar fi iesit din casa, ar fi facut si el diverse chestii de copil sanatos, numai ca n-avea cu cine. Aris tanjea si el sa iasa la zapada, cu toata febra si toti mucii abatuti asupra lui. M. nu mai voia nimic, o tinea doar in starea aia de semi lesin care ma ingrijora extraordinar. Eu voiam sa fug, cu ei cu tot, intr-un alt weekend, in care sa fim sanatosi si pusi pe joaca si pe distractie, nu pe stat in pat si pe facut febra.
Una e sa fie copilul bolnav, iar noi sa il ingrijim impreuna, imparti si grijile si greul, iar M. chiar se implica, e si mai putin panicos decat mine, si mai priceput sa ii convinga pe copii sa isi ia medicamentele. Alta e sa fii singura la datorie, simti ca o iei razna. Ca mine weekendul asta. Stiu ca mamele sunt super wow, puternice si tot, insa eu numai puternica nu m-am simtit. Am fost si sunt obosita, suparata, ingrijorata si nervoasa. Nervoasa, printre altele, ca oamenii isi duc copiii bolnavi la gradinita, sa se prinda toate de Aris, si apoi sa sufere si el si noi, fara sa doara capul pe nimeni, in afara de noi.
Ziceam recent ca m-am hotarat sa fiu Zen, indiferent, dar e al naibii de greu in situatia data, credeti-ma. Mi-am mai revenit, totusi, cand l-am vazut pe Aris ca a mancat azi la micul dejun un mar intreg si niste zmeura, apoi cand am observat ca nu a mai facut febra de ore bune, cand l-am vazut pe Albert ca ii duce ceai lui taica-su si are grija si de Aris cat eu nu puteam, plus in alte cateva momente dintr-astea care au fost mici victorii asupra afurisitei de boli si a starii generale de rau din casa.
Acum vad cum il las pe Aris putin cu Albert si dau fuga in Mega sa cumpar ce-mi trebuie ca sa le fac pizza, paste si un tortulet cu zmeura. Sunt cele mai mancabile chestii care imi vin in minte si cand il vad pe Aris ca nu pune nimic in gura, iar simt ca mor. Poate il conving cu astea, poate il ridic si pe M din pat si il pun pe picioare, poate se face si Aris bine de tot si poate nu se prinde nicio boala de mine si de Albert. Nu poate, sigur asa imi vor iesi toate! Si sigur voi dormi la noapte, ca maine nu ma scuteste nimeni de munca, pe motiv ca am avut un weekend de toata jena, imbibat cu muci si febra si nesomn.
Deci parca ai zis de mine.toata saptamana ma gandeam la seara de vineri cum o sa ne uitam noi la vreo 3 episoade dintr-un serial de pe netflix infofoliti in pat cu o portie de paste cu pui si clatite si un pahar cu vin dulce si buun pe care il descoperisem de curand…de cand ma gandeam la o seara de asta pe care rar ne e dat sa o avem…..cand colac peste pupaza fetita a luat o viroza de la gradi si m au sunat sa vin sa o iau acasa ca se vede rosu in gat…se simtea binisor o viroza comuna dar seara face diaree si o durere de fundulet nu o lasa in pace sa doarma deloc…s a linistit pe la 12 noaptea cand am adormit si noi …si uite asa s a dus seara noastra dar …..important e sa fie copiii sanatosi, planificam noi pe altadata …nu.zic ce bine m am simtit cand s a trezit fetita vesela dimineata….: mami nu ma mai doare la fundulet…..asta conteaza
Inteleg perfect ce spui in articol!
Exact asa a fost la noi in casa, incepand cu 4 ianuarie. Copilul bolnav, tatal bolnav, bunica bolnava. Copilul le-a bifat pe toate: muci, tuse pana la voma, febra, scaune moi. Tatal la pat cu febra si frisoane, dureri de mijloc.
Eu, sanatoasa, activa, ocupandu-ma de toate cele necesare ca sa isi revina toti.
Imi era dor de rutina din alte zile…si iata-ne cu obiceiurile zilnice reluate!
Hai ca poti! Va trece si episodul asta!
Insanatosire grabnica! 🤗