În loc să mă gândesc la ce nu mai pot face, încerc să mă bucur de tot ce pot și am


Am fost surprinzător de calmă în toată perioada asta de neliniște si de schimbări. Surprinzător de calmă, zic, pentru o gravida in aproape 8 luni, cu 2 copii acasă, si pentru o femeie care de fel se panicheaza repede. Aseara, insa, am descoperit cam cât de fină poate fi granița dintre o atitudine rațională și alta de-a dreptul isterică. Ieșisem în fața casei, până la mașină, și-acolo m-am întâlnit cu un vecin, care m-a întrebat cum mă simt, după care m-a avertizat ca ce-i mai greu abia de-acum urmează. Fără sa-l întreb eu ceva sau sa-i cer părerea. Am schițat un zâmbet, ca un mecanism de apărare, așa. Când simt ca situația se complica, încerc să rămân în bula mea, unde e cel mai bine.
.
-Nu râdeți, a insistat vecinul meu, că nu-i de ras. Am dat să intru în casă, iar atunci mi-a spus că se va închide capitala, chiar de a doua zi (noi locuim in afara Bucureștiului) și ca singurele magazine alimentare de la noi din comuna au anunțat oficial ca vor trage și ele obloanele, deci nu vom mai avea ce mânca.
-Glumiți, i-am spus.
-Doamnă, e comunicat oficial, acum au anunțat.
Va ziceam ca sunt un om rațional sau incerc sa fiu. In mod normal as fi verificat imediat o asemenea informație, doar ca de data asta m-am panicat direct. Am simțit cum începe sa îmi bată inima tare, tare.
.
Tot pe parcursul zilei de ieri am primit diverse mesaje de la prieteni (medici și nu numai). Toti ma sfătuiau sa stau in casă. Deși sunt sigură ca indemnurile au fost trimise cu cele mai bune intenții, rezultatul a fost sa bage spaima in mine rău de tot. Unul dintre mesaje spunea ca exista un caz confirmat de coronavirus la mică distanța de unde locuiesc eu (3-4 minute de mers cu mașina) și ca un întreg bloc din zona noastră este acum in carantină.
.
Tot ieri am stat mai mult ca niciodata cu ochii pe postările de pe Facebook pe tema virusului.
Am citit si că nașterea fetiței mele va fi afectată. Cel mai probabil, M nu va putea fi alături de mine atunci și nici băieții mei nu își vor putea cunoaște surioara, decât după ce ne vom externa, din pricina restricțiilor impuse acum vizitatorilor din spitale. Ar fi primul copil pe care îl aduc pe lume fără sa îl am pe M alături.
.
Cireașa de pe tort a fost întâlnirea de aseara cu vecinul panicat, care vecin părea sa dețină informații solide și verificate și care pur și simplu m-a băgat in sperieți. Ce-am făcut in situația asta?
.
Am lăsat copiii acasă cu bona și am mers la primul magazin alimentar, unde am umplut imediat 3 coșuri cu mancare. Ce-am găsit, ce mi-a venit la mâna, lucruri pe care în mod normal nu le-as mânca. Banane nu mai erau și chestia asta infima a făcut sa îmi creasca semnificativ panica. Ce, Doamne iartă-mă, se întâmpla cu mine? In tot magazinasul mai erau 4 oameni, toți liniștiti, fiecare cu câte 4-5 produse in coș. Eu, disperata, nu știam cum sa plătesc mai repede și sa fug acasă cu proviziile, sa avem, sa ne izolam, sa fim bine. Doamnei dinaintea mea nu i-a fost acceptata plata cu cardul și-atunci am zis că gata, s-a blocat totul, ai bani cash sau nu ai deloc. Pana la urma doamna a reușit sa își folosească cardul, la fel și eu, dar preț de câteva minute am simțit ca mor mai mult decât simțisem înainte.
.
Când am ajuns la mașina și după ce am văzut portbagajul plin cu mancare, am realizat ca am cumpărat fără sa gândesc ce iau și că am carat fără sa simt vreo greutate.  Am funcționat pe pilot automat, mânată de panica. Eu, măi, eu, aia rațională, aia care o data nu a pus răul înainte in toată perioada asta, aia care cercetează din enșpe mii de surse orice informație înainte sa o ia de buna sau sa o dea mai departe.
.
M-am simțit penibil și mi-am jurat ca nu mai fac așa. Apoi am ajuns la niște concluzii.
Da, probabil nu voi mai putea merge la emisiune. O săptămâna, doua, trei, o vreme. Mi-era tare drag sa-mi tin rubrica și sa-mi filmez reportajele, asta e, mi-e mai drag sa fiu sănătoasă și sa fim așa cu totii. Abia am primit 4 rochii minunate de gravida pe care nu am apucat și, posibil, nu voi mai apuca sa le port pana la finalul sarcinii, decât in casa. Pare superficial, știu, pentru mine era ceva ce așteptam cu nerăbdare. Se poate sa aduc Fratioara pe lume fără sa ma țină tatăl ei de mâna și va trebui sa am nitica răbdare pana când băieții mei vor cunoaște bebelusul. Nu mai pot face mișcare la sala, nu mai merg la yoga, deși abia ma apucasem de ea și ma ajuta în sarcină. Sunt lucruri mici pentru unii, mari pentru mine, e viața mea, sunt planurile mele.
.
Dar…
Suntem bine, sănătoși și suntem împreuna. Avem o casa încăpătoare in care putem sta liniștiti, mancare buna in frigider (și datorită cumpărăturilor mele de ieri), avem și un colt de curte unde putem ieși. Albert face scoala online, lui Aris încercam sa ii găsim tot felul de activități și educative, și distractive, iar uneori chiar reușim. Fratioara din burtica e activa, mereu îmi amintește ca este acolo cu câte o lovitura de piciorușe, de mânuțe sau mai știu eu ce alta parte din corpusorul ei simt prin burta. După o perioada un pic mai tulbure intre mine si M, acum petrecem toată ziua împreuna și mi-a amintit ca ma pot baza pe el oricând in viața asta și pentru orice, e stânca mea, partenerul meu in tot. Copiii au dormit împreuna aseara, astfel încât și eu și M am reușit sa dormim împreuna, ceea ce nu s-a mai intamplat de nu știu când. Diseară poate vedem un film cu totii, copiii și M mai ies la runde de fotbal in curte, eu le-am făcut o ciorba de cocoș. Ba chiar am râs cu lacrimi la niste glume despre coronavirus ca de, mai bine râdem decât să plângem.
.
In momentele astea îți regândești viața, prioritățile. Ai ocazia sa tragi linie și sa o iei de la capăt, sa îți deschizi ochii in atâtea privințe, sa înțelegi ca ceea ce contează in viața ai deja, nu mai trebuie sa alergi după cai verzi pe pereți.
.
Suntem bine, iar zic și suntem împreuna. Ce mai mult sa fac?
Sa nu imi mai poluez atât mintea cu tot ce văd la televizor, sa nu mai citesc non-stop tot ce-mi apare in feedul de pe Facebook (oamenii postează sau share-uiesc diverse informații neverificate, care au darul de a ne speria, dar care se dovedesc a fi, adesea, stiri false), sa nu mai ascult de vecinii binevoitori. Sa rămân ancorată in realitate, adică sa nu ma retrag de tot in bula mea, dar sa mă informez corect și sa nu ma mai panichez. Sa ascultam recomandările autorităților, sa stam izolați, sa avem grija la igiena (așa cum am avut mereu, de altfel, tot circula acum gluma aia pe net: eu ma spălam pe mâini dinainte de a fi la moda).
.
Da, eu care sunt tare activa (ca mulți dintre voi, probabil), chiar și așa extra gravida cum sunt acum, ma văd obligată sa ma opresc. Sa stau. Sa-mi pun pe hold planurile, proiectele, tot ce visam sa fac în perioada asta, când sunt pe ultima suta de metri cu sarcina. Dar nu stau in apa, nu stau singura, am oamenii cei mai dragi alături. E important sa înțelegem sa stam. E bine ca s-au închis grădinițele și școlile, e bine ca lucram de acasă, e bine sa ramanem, pe cât posibil, între 4 pereți. Sănătoși sa fim!

Articole pe aceeasi tema

1 Comment

  • Florina
    13/03/2020 at 1:31 pm

    Ma ajuta mult de tot ca nu mai am Facebook, sa stii si da, e greu si cand ai doar 2 copii, ca sunt mici, dar sa mai fii si insarcinata… in luna a 8-a… Pretuim clipele altauri de ei si ne rugam la Dumnezeu sa treaca perioada asta grea si viata pe mapamond sa revina la normal, sa facem iar toate nimicurile pe care le faceam inainte fara stresul de a citi zilnic ziarele. Doamne ajuta!
    P.s.: Dumnezeu protejeaza mult femeile insarcinate ca gestul de a aduce copiii pe lume e dintre cele mai nobile asa ca sa fii linistita, va fi bine! 🙂

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.