Azi m-am trezit cu o stare cam proastă. Impropriu spus “m-am trezit”, pentru ca nu prea am închis ochii toată noaptea, deși puiul meu mic a dormit neîntors lângă mine, la fel cum a făcut și Frățioara în burtică. Oricum somnul meu nu mai e cine știe ce in sarcina, am tot povestit treaba asta, iar acum, cu virusul, izolarea și toată nebunia prin care trecem, îmi este cu atât mai greu sa dorm bine.
.
Ideea e ca n-am de gând să ma las copleșită de teamă și de tot felul de gânduri! Care gânduri, știți cum vin? Un pic sa le dai apa la moara, să-ți poluezi mintea cu ce mai citești în stânga si în dreapta, și gata, te-ai panicat. Încerc să iau situatia ca atare și să fac tot ce ține de mine ca să ne fie bine, în condițiile astea. Că altele nu avem. Sunt conștientă că dacă îmi pun cenușă în cap, nu rezolv nimic. Abia mai rău îmi fac, și mie, și băieților, și puiului din burtică.
.
Bun, deci ce-am făcut noi azi? Niște chestii care chiar ne-au ajutat să râdem mai mult și să ne îngrijorăm mai puțin.
.
Pentru început, am propus o runda de curatenie, fiecare in colțisorul și printre lucrurile lui, am schimbat lenjeria, am aerisit bine camerele. In mod normal nu-i vreo mare plăcere sa facem curat, dar in contextul asta a fost o ocazie sa facem mișcare și sa ne organizam cât mai bine spațiul in care ne petrecem tot timpul acum.
.
Zilele următoare am de gând să sortez în continuare hainele noastre și ale copiilor, vedem ce-i de păstrat, ce-i de donat. Vreau sa umblu in toate sertarele, dulapurile și orice spațiu de depozitare și, la fel, sa decid ce ne mai este util și ce nu. Ma tin de mult sa fac lucrurile astea, dar niciodată nu îmi găsesc timp pentru ele. Iată acum ocazie perfecta sa aerisesc spațiul și sa scap de toate inutilitățile. Mai ales ca vine și Fratioara din burtică, in curând, și odată cu ea vor fi hăinuțe, jucării și alte lucruri noi.
.
Ce-am mai făcut azi a fost sa le gătesc copiilor ceva cu care știam că nu voi da greș: paste cu ton, știți voi, preferatele lor, cu o salată mare de rucola alături și budincă cu ciocolată la desert. Budincă la plic, nu vă gândiți la cine știe ce, cu puțin unt și zahăr brut, a ieșit ce trebuia.
.
Ne-am îmbrăcat in haine care ne sunt dragi. Eu m-am și coafat un pic și m-am dat cu parfumul preferat. Chiar dacă stau prin casă, sunt cremuită, epilată, cu unghiile făcute, cât să ma simt ok în pielea mea. Mi-am pus o rochie sexy pentru graviduțe, copiii s-au îmbrăcat cu tricourile care le plac cel mai mult, asta mic a purtat prin casă inclusiv o pereche de mănuși cu scheleți de care e practic obsedat de vreo câteva luni. N-am zis nimic, el sa fie mulțumit. Și-a fost.
.
Am pus masa in sufragerie și am aranjat-o frumos. Cu flori pe mijloc, farfurii, șrvețele și pahare drăguțe, ca și cum am fi sărbătorit ceva. Am realizat că nu mai făcusem asta de mult… Adesea mâncăm în bucătărie, pe fugă. Suntem mereu pe fugă, dar acum, în sfârșit, timpul este mai blând cu noi.
.
Am ascultat muzica bună, dintr-aia care ne linisteste. M. s-a bucurat de un pahar de vin alb, eu m-am mulțumit cu ceai pentru gravide.
.
Ne-am făcut câteva planuri cu locuri pe care vrem sa le vedem după ce trece toată nebunia. Aris a spus ca viseaza la un hotel de la munte, cu piscină în care sa se balacească toată ziua. Dragul de el, marți mai este și ziua lui si fix asta și-ar fi dorit să facem. O să găsim noi o variantă să o petrecem frumos. Pe urmă tot Aris a zis ca ar vrea sa mergem in Turcia, la fel și Albert. Eu visez la Paris, la Nisa, la Barcelona. Visez mult, pentru ca nu ma costa nimic, ba ma ajuta sa ma simt mai bine.
.
Mâine văd ce idei ne mai vin. Albert are oricum școală online, noi o să încercăm să îl ținem ocupat pe Aris, timp în care vedem și ce mai putem lucra de acasă, ce mai gătim, ce curățenii mai facem. Sala unde mergeam eu ține acum clase online, iar mâine clar mă bag la o rundă de mișcare cu ei. După care poate dansez cu copiii, ne maimuțărim cu clipurile de pe Youtube în față și încercăm să reproducem coregrafiile. Vă țin la curent!
.
Va fi bine!
Este esential sa incercam sa nu ne lasam coplesiti in astfel de momente, trebuie sa fim precauti dar sa si pastram in acelasi timp o doza de optimism si un pic de buna dispozitie; totul va fi bine 😉
Am facut 2 liste cu muulte activitati de facut in casa cu copiii, poate va ajuta 🙂 http://madeline.ro/activitati-de-interior-pentru-copii-4-5-ani/ http://madeline.ro/activitati-de-interior-pentru-copii-ii/ Pupici si sanatate!