Fratele mai mic nu este responsabilitatea fratelui mai mare

Ruxandra Luca, fratele mai mare, frati

Ma intalnesc vineri cu un coleg, in fata redactiei. Ne salutam si dau sa merg mai departe, dar vad ca nu e in apele lui, asa ca stau sa il ascult:
.
-Tu ești mama, Ruxandra, zi-mi tu mie dacă e normal așa ceva.
-Ce s-a intamplat? îl întreb ingrijorata.
-Am văzut o faza aseară, in parc, numai acolo mi-e gandul de atunci. Și începe sa-mi dea toate detaliile:
.
-O dădeam pe fii-mea in leagăn și lângă noi era o mama cu doi copii: o fetița carliontata de vreo 5 anișori și un băiețel cam de 2. La un moment dat, o aud pe mama cum începe sa urle la fetița, apoi o apuca de barbie și începe sa o scuture. Ce se întâmplase? Băiețelul pusese mâna pe un cățel, cât maica-sa se uita in alta parte, și turbase asta ca fetița nu îl oprise la timp. Sa o vezi cum zbiera la cea mică : Ți-am zis sa ai grija de el! Ți-am zis sa te uiți mereu la frate-tu! Ai venit singura in parc? Tu ești mai mare, ce păzești?
.
Mai Ruxandra, și ma uitam la fetița aia frumoasa de 5 ani cum statea acolo speriata și cu ochii in lacrimi, roșie toată in obraji, și îmi venea sa ii fac lucruri rele maica-sii. Ai cuvântul meu ca m-am abținut, dar instinctul îmi spunea sa merg la ea și sa ii zic de ce morții ma-sii de situație face copii, dacă nu poate sa aiba grija de ei? Cum e asta mic de 2 ani responsabilitate sora-sii de 5? Pai tu ce naiba pazesti pe banca, ca n-ai scuza, ce scuza sa ai?…
.
M-a lasat pe ganduri povestea lui, tot asa cum il lasase si pe el toata intamplarea. Adevarul e ca nu facem copii sa aibă cine sa ne lucreze prin gradina, sa ne ducă numele mai departe ori sa ne ofere o cana cu apa la batranete. Si in nici un caz nu ii facem sa se crească unul pe altul, ca acum 100 de ani. Pentru ca si al zecelea copil tot responsabilitatea parintelui ramane, in primul rand a parintelui. Situatia povestita de colegul meu e una extrema, copiii respectivi erau practic amandoi la voia intamplarii, atat timp cat nu ii supraveghea un adult, ca sa nu mai vorbim despre reactia mamei de la final. Dar cazurile in care parintii pun prea mult din grija pentru un copil mai mic pe umerii fratelui mai mare sunt frecvente si am tot observat si eu.
.
Situatii in care bebelusul isi pierde jucaria sau fesul in timpul plimbarii si este certat cel mare pentru treaba asta, desi mama fusese si ea in permanenta acolo. Situatii in care fratele mai mic se loveste si tot asa, este invinuit cel mare ca nu a stat cu ochii pe el. Sau momentele fara numar in care fratii mai mari sunt obligati sa renunte la jucarii sau la diverse lucruri care le plac, pentru simplul motiv ca sunt “mari”. Da-i lui jucaria, nu vezi ce mic e? Nu ti-e rusine, te mai joci tu cu masinutele? Te pui tu la mintea lui, cand esti ditamai domnisoara?  Si altele asemenea.
.
Treaba e asa, si fratele mare tot copil este, chit ca un copil care are 2, 3, 5, 7 ani in plus fata de mezin. Nu e nici vina, nici grija lui ca noi am mai facut un bebelus, si nu cred ca ar trebui sa punem pe umerii lui mai mult decat poate duce. Daca vorbim de un copil marisor, in care putem avea baza si pe care il rugam sa stea cu ochii pe unul mic, pentru o perioada scurta de timp, intr-un spatiu sigur, si cu un adult in apropiere, atunci e altceva.
.
Mama merge pana la baie, continuati sa va jucati frumos cu piesele Lego! Sau mama curata legumele, va rog, faceti puzzle-ul impreuna. Sau atunci cand cel mare chiar isi doreste si te roaga sa il implici. Dar o chestie gen mama are chef sa dea scroll pe Facebook, in parc, sau sa se gandeasca la cai verzi pe pereti, iar tu trebuie sa stai cu ochii in patru dupa bebelus, nu prea functioneaza. Cat despre presiunea pe care o punem pe cei mari sa lase constant de la ei in favoarea celor mici nu face decat sa afecteze relatia dintre frati si sa lase rani in sufletul copilului mare.

Articole pe aceeasi tema

3 Comments

  • Oana-Andreea
    14/05/2019 at 12:51 pm

    Sunt soră mai mare (cu 3 ani față de fratele meu) și la fel eram mustrată în copilărie dacă el se lovea sau plângea din nu știu ce motive….”Ești mai mare!” o expresie pe care și mama o folosea des; și tare mare mai eram, dacă el avea 2 ani eu aveam 5!?! Mai și povestea, ani mai târziu, că mă punea să-l hrănesc: îi dădeam lui o gură și eu luam 3, iar la final de masă cel mic tot plângea…Bineînțeles eram vinovată, “cum să mănânc eu mâncarea lui?” Doar eram mai mare…
    Acum sunt și eu mamă – de băiețel (5 luni) și fetiță (3,4 ani) – și mi-am jurat că nu voi lăsa grija celui mic pe umerii fetiței…
    Situația descrisă de prietenul tău am văzut-o de multe ori la locurile de joacă, chiar luni era în parc o fetiță de 6 ani cu frățiorul de 2, și mama o certa că nu e atentă la cel mic…Îi vorbea foarte urât; mi se rupea sufletul, dar nu am spus nimic…eram sigură că mama va lăsa fetița și-și va vărsa furia asupra mea.
    E adevărat că înainte familiile aveau mai mulți copii; mama mea a fost cea mai mare (după ea au mai venit încă 10 frați!) și spune și acum că ea nu avut copilărie, de pe la 6 ani având grija fraților mai mici (nu înțeleg însă de ce a procedat la fel cu mine!?!).

    • Monica David
      20/05/2019 at 1:56 pm

      buna Oana, incep cu finalul, a procedat la fel pentru ca asa a fost modelul ei in familie, nu stie nu poate altfel, si i se pare normal. tot ceea ce ni se imtampla in copilarie felul in care ne cresc, ne vorbesc parintii vom prelua automat, ca fiind normal, obisnuit”asa se face” de aceea a facut si ea cu tine la fel. Iar la partea cu fetita in parc pe care o certa mama ei si tu nu ai reactionat de frica sa nu isi verse furia asupra ta, eu in locul tau sincer as fi reactionat. furie sau nu, in orice tara civilizata mama aceea ar fi fost trasa deoparte de alte mame si avertizata unde greseste. Mi se pare ca daca noi nu, mamele nu ne educam si nu ne strijinim una pe cealalt, a copiii sunt cei care vor avea de suferit. Intotdeauna, fara exceptie. Educa bland, atrage atentia, raise awareness e expresia cea mai buna, nu sta deoparte , nu asista tacut la ceva ce e gresit. Fii empatica, dar ferma. Macar stii ca ai incercat, pleci acasa si te doare mai putin ceea ce ai vazut.

  • Carmen Niculae
    15/05/2019 at 8:12 am

    Finalul articolului se leagă de gândurile care mă frământă zilele astea. Cum facem când cel mic incepe se meargă și să vrea și el din jucăriile celui mare. Cel mare îi smulge tot din mână și cel mic a început de curând să reacționeze și el (până acum nu zicea nimic). Nu vreau că cel mic sa ia asta că atare, sa lase de la el tot timpul. Într-o discuție cu cel mare legat de împărțit jucării, a zis că el împarte cu copiii de la gradi și cu cei din parc (ceea ce chiar așa e), dar NU cu frate-su. Ba mai mult, îl și necăjește cu ele, i le arăta și le tine în sus cat sa nu ajungă la ele. Cum sa procedez?

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.