Daca aveati impresia ca prieteniile adevarate mai exista doar in filme, ar trebui sa ne vedeti pe noi trei. Ne stim de ani buni, cu E. de la gradinita (adica de mai bine de douazeci si cinci de ani) iar cu D. ne-am intalnit in primul an de liceu! Ne-am nascut si am trait in acelasi oras, am mers la aceeasi scoala, cunoastem aceeasi oameni, locuri, avem aceleasi valori. Va dati seama cate amintiri ne leaga! Pai cand ne intalnim…
nu ne ajunge niciodata timpul sa ne spunem tot ce vrem, sa radem pe saturate de lucrurile care au fost demult sau cele care se intampla astazi, sa povestim de toate nimicurile care ne plac si ne bucura. Eu le pot spune orice, fara sa simt ca am gresit, ca ma judeca, ca totul s-ar putea intoarce impotriva mea, pot sa fiu pur si simplu “eu”, iar asta imi da o sezatie placuta de siguranta si confort, atunci cand sunt in preajma lor.
Imi pare atat de rau ca nu le vad mai des! D. nu mai locuieste de cativa ani in tara: viata ei s-a schimbat radical intr-un timp scurt, astfel incat a ajuns sa-si traiasca visul si sa realizeze singurica o multime de lucruri minunate. E. are doi copii (stiu ca n-ati zice) si propria afacere de care se ocupa full time. Toate stam destul de prost cu timpul liber, dar abia asteptam venirile lui D. in tara, pentru ca atunci stim ca indiferent, amanam orice altceva sa ne vedem.
Si de fiecare data, dupa fiecare astfel de iesire cu ele, reusesc sa-mi umplu bateriile pentru mult timp. Asa sunt de fapt intalnirile cu prietenii: iti lasa o stare de bine, iti fac ziua mai frumoasa, aduc ganduri pozitive; te fac sa razi in hohote, sa uiti de probleme, sa pierzi notiunea timpului . Prietenii adevarati te asculta, te inteleg si te sprijina, iti spun ce e mai bine pentru tine, nu pentru ei. Prietenii adevarati ti-i faci devreme in viata si-i ai pe tot parcursul ei; toti cei care apar intre timp, probabil nu vor depasi stadiul de “amici”.