Eram cu Aris de mâna in parcarea aeroportului din Bucuresti, proaspat întorși din vacanța. Ora 1 noaptea, noi morți de oboseala, ne căutam mașina sa ajungem mai repede acasă. Și vede Aris o stea, singura care lumina in momentul respectiv pe cer, in rest bezna.
.
-Mami, sa ne punem câte o dorința!
-Pai mai pui, dorințele se pun in stele căzătoare, nu in stele obisnuite, cum vedem in fiecare noapte.
-Ce contează? Tu pune-ți o dorința!
Mi-am zis atunci ca vreau sa îmi fie sănătoși copiii.
-Gata, Aris, mi-am dorit.
-Nu așa, ca eu nu am auzit. Mai doreste-ți o data, cu voce tare!
-Bine, fie. Îmi doresc… îmi doresc sa fim fericiți. La care el ma fixeaza cu ochișorii mari și albaștri și îmi răspunde, senin:
.
-Mami, uita-te la noi, SUNTEM deja fericiți! Și ma strânge cu degețelele pufoase, apoi se apropie și mai mult de mine.
.
Cata dreptate avea mâna asta de om si cum intelege el lucruri mari, pe care stie sa le puna in vorbe simple! Chiar eram fericiti, fix atunci, lipiti unul de altul, rupți de oboseala, dar cu mintea și sufletul pline de amintiri cu plaje, palmieri și înghețată, toate din vacanța. Iar fericirea asta e, un moment, nu o stare continua. Alergam după ea o viața întreaga, fără sa ne dam seama ca o avem, ca e acolo sa o trăim. Eu si Aris asta făceam atunci, ne trăiam, simplu si firesc, momentul de fericire, unul din multele pe care puiul de om mi le-a adus, de când m-a ales sa ii fiu mama.
.
-Atunci ce sa îmi doresc, Aris? il întreb, gata sa primesc o noua lecție.
-Dorește-ți o mașina zburătoare. Pam, pam!
Pai da, vorba americanului: dream big! Dacă tot ne-a apărut in cale o stea, fie ea și necazatoare și daca tot am avut dreptul la o dorința, de ce sa nu fie o ultra, super, mega dorința? Care, pe deasupra, avea sa devina realitate, asa cum m-a asigurat Aris. Nu pot decât sa ma întreb unde vom parca mașina zburătoare… Dar sigur ne vin idei. 😉