Înainte sa îl pot înscrie in clasa a cincea, la o școala din zona in care locuim, Albert a dat o evaluare. In ziua testării, l-am dus de dimineața la școala respectiva și l-am lăsat acolo, așa cum ni s-a recomandat, sa socializeze cu ceilalți copii, sa discute cu profesorii și, mai ales, sa fie evaluat la trei materii: limba romana, matematica și engleză.
.
Bun, mergem după prânz sa îl luam, ni se spun pe loc rezultatele și ni se explica nivelul copilului. Totul ok, e admis. Trece un timp de la faza asta și azi, pe când eram cu Albert in mașina, doar noi doi, începe sa îmi povestească:
.
-Mai știi când am dat admiterea la școala asta noua?
-Da…
-Examenul la romană!
-Ok, da…
-Când mi-au dat foaia de evaluare, știi ce am descoperit? E incredibil, mama!
-Aoleu, ce ai descoperit? Aveam tot felul de scenarii in minte…
-Mi-am dat seama ca… făcusem deja testul respectiv la școala, cu doamna mea. Acum, in semestrul doi. Stiam răspunsurile la el.
Ce chestie, nu suflase o vorba pana atunci de faza asta… L-am intrebat ce a facut in continuare.
.
–Pai, i-am rugat sa îmi schimbe testul, normal! Nu ar fi fost corect sa îl dau tot pe ăla, as fi luat 100 de puncte, îți dai seama.
Mama, mi-au dat lacrimile instantaneu:
-Nu îmi vine sa cred, puiule. Ai făcut un lucru minunat!
-Ei, am făcut ceva normal. Oricine ar fi făcut la fel.
-Sa știi ca NU oricine, i-am spus și l-as fi strâns la piept tare, tare atunci, dar eram la volan, așa ca nu am putut decât sa îmi întind mâna către el. NU oricine, iubitule, i-am repetat.
-Ma rog, oricine are bun simt, mi-a răspuns.
.
Eu sa fi fost in locul lui, eu-copil sau chiar eu-om-mare, nu știu dacă as fi putut face la fel. Nu știu câta coloana vertebrală as fi avut intr-o astfel de situație, de asta m-am gândit ce minunat e Albert!
.
Și cred ca atitudinea asta a lui vine și din faptul ca nu l-am bătut niciodată la cap cu notele, ma rog, cu calificativele si punctele, asa cum erau ei evaluati pana acum. Nu l-am comparat cu ceilalți, nu l-am întrebat primul lucru când a venit acasă după un test ce a făcut. Mai degrabă l-am imbratisat, daca am vazut ca are nevoie de asta, si i-am spus ce mândra sunt de el! Mai tarziu am vorbit de rezultate si am stabilit ce ar fi de imbunatatit.
.
Nu l-am lasat nici sa se culce pe o ureche, insa am facut tot ce mi-a stat in putere sa nu il presez cu performantele scolare. Da, l-am încurajat sa se pregătească in fiecare zi pentru ore, l-am ajutat la lectii, i-am amintit sa fie atent inainte de evaluari si in general. In acelasi timp, insa, l-am asigurat ca totul va fi bine, indiferent de rezultat. L-am vazut cu ce emotii mai mergea la exemene si mi-am rememorat propriile emotii nealinate de nimeni, starea aia aproape de lesin, teama imensa, inima care batea gata sa sara din piept. De ce sa treaca si el prin acelasi chin? Pentru ca asta era, un chin. Notele nu ne definesc si nici nu ne garanteaza succesul, mi s-a demonstrat asta in enspe mii de situatii.
.
Poate un copil presat sa ia nota mare mereu si sa fie primul, cu orice pret, ar fi dat fără sa clipească testul initial, cel pe care il stia deja. Nu ar fi contat decât sa iasă bine in ochii părinților. Si poate, obișnuit așa de mic, la fel ar face mai târziu, in viața, ar alege calea ușoară, nu pe cea corecta. O fi bine si in felul asta, habar nu am, cred ca depinde de context, de valori. Pentru mine, insa, e perfect fix asa cum e copilul meu. Sunt mandra ca poate face astfel de alegeri si stiu ca se va descurca mereu, asa corect cum alege sa fie. Sau tocmai datorita acestui lucru.
Puiul tau mai mare nu este doar frumos si destept, mai este și foarte responsabil si cu o conduita morala inalta 🙂 Ma bucur sa vad diacritice pe blogul tau ca mie-mi plac mult. Cred ca senzatia ca mama cand ai aflat de gestul lui Albert a fost wow. E bine ca ne-ai povestit, e un model de copil si sper sa citeasca multi parinti articolul tau.
Doamne, știi cum m-am simțit, chiar a fost extraordinar sa aud asta. Îți super mulțumesc pentru gândurile frumoase. Iar diacriticele, știi de unde vin? Scriu articolele pe telefon și intra autocorectul :)) dar nu peste tot, am pasaje cu, pasaje fără. Și mie îmi plac diacriticele, sa știi, dar e al naibii de complicat sa le pui 🙂
Sincer,mi-au dat lacrimile . Nu stiu daca eu ca si adult as fi avut atat curaj !! Felicitări vouă părinți minunați!!! Si felicitări și puiului!
Nici eu!!! Am și zis. Multumim din suflet! ❤️
Bravo vouă ! Cinstea e mare virtute și se deprinde doar acasă !
Cred ca și doamna lor Invatatoare a fost minunata cu ei și i-a învățat numai de bine, un cumul de factori a fost aici, care a rezultat in treaba asta buna și emoționantă. Multumim tare! 🤗