Lecția de parenting de la copilul meu mare

Lecția de parenting de la copilul meu mare

Eram in vacanta cu copiii si isi inventase Aris un joc, avea voie sa calce doar pe anumite pietre colorate de pe drum, asa ca o tinea numai intr-un topait. Se mai dezechilibra, se ridica, usor nu era, dar voia sa incerce.
.
Inițial, Albert l-a luat tare:
-Hai mai Aris, pe bune? E mega ușor, n-ai observat cum ma descurc eu? Nu-mi vine sa cred ca tu nu poți. Și-atunci l-a văzut ca se întristează, încearcă sa sara din nou și cade iar in final nu mai vrea sa încerce deloc. Si-i spune asta mic: Ai dreptate, Albert, nu sunt in stare…
.
Moment in care Albert a schimbat foaia:
.
-Ba ești! Poți, hai, mai încearcă! De data asta, îți iese sigur! Micul pufos s-a luminat la fata, a încercat din nou si, ca un făcut, i-a ieșit saltul fără probleme. Dintr-o piatra colorata in alta, si tot asa, cu incredere, drept inainte. Fara sa i se mai para un capat de tara orice poticnire.
.
-Mama, îmi spune Albert, m-am hotărât, eu dacă am sa am un copil, așa îl cresc.
-Aoleu, copilul tău sau zici sa mai fac eu unul?
Indiferent, important e ca fix așa am de gând sa îl cresc.
-Așa cum?
-Așa cu încurajări. Am văzut ca funcționează cel mai bine. Dacă ii spun lui Aris ca nu poate, el ma crede, nu vezi? Și chiar nu reușește, se mai și supăra, e păcat. 
.
A ajuns el la concluzia asta. El, un copil de 10 ani, și-a dat seama cum sta treaba cu parinteala. A realizat un lucru atât de simplu, pe care însă mulți oameni mari nu îl înțeleg. Copiii au nevoie de încurajări ca sa reușească, de bătăi pe umăr, de vorbe frumoase și brațe deschise. Cu priviri încruntate nu faci nimic, doar te asiguri ca le tai orice avânt și nu știu ce părinte își dorește asta pentru copilul sau.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.