Doi ani in cap am stat cu Aris acasa. Sigur, numai de stat efectiv n-a fost vorba, ca m-a alergat teleghidatul de nu m-am vazut. Aris e un copil care din clipa in care a pornit-o in patru labute, n-a mai stat locului o secunda. Poate doar la somn, dar si acolo era agitat si dormea in reprize scurte. In rest, ziceai ca e pe baterii.
Se catara, se arunca, impingea si isi tragea lucruri in cap. Practic, imi manca sufletul si, daca nu ar fi avut grija sa mi-l umple la loc prin dragalaseniile fara numar pe care mi le rezerva zilnic, o luam razna garantat.
Ideea e ca mamele sunt si ele oameni, asa ca au nevoie sa manance, sa bea cafea, sa mearga la toaleta si sa faca, din cand in cand, dus (la baie nu mai au pretentii). Sa nu uitam de treburile casnice, pe care nu ti le rezolva spiridusii cat ai clipi. Daca mai incerci sa si lucrezi de acasa, adica sa iti pui mintea la contributie cat sa nu iti amorteasca de tot si cat sa te simti bine si utila, deja situatia se complica semnificativ.
Incearca sa ii explici unui pui de om atomic cum ca ar trebui sa stea putin linistit, cat pui tu mancarea pe foc sau cat scrii un articol. Sa o luam mai simplu, cat faci un pipi. Parca vorbeam cu gardul: eu spuneam, eu auzeam. Copilul isi vedea linistit de teleghidarea lui, iar eu trebuia, cumva, sa ma descurc cu toate, in vreme ce aveam grija sa ramana intreg pana ajungea taica-su, seara, acasa.
Cu vorba buna nu mergea, de legat nu puteam sa-l leg (desi mi-a trecut si grozavia asta prin cap), am gasit o varianta mult mai simpla. Aveam un tarc ramas de la frate-su mare pe care il depozitasem frumos in garaj. L-am scos, l-am montat, l-am umplut de jucarii cu care nu putea sa isi scoata ochii si, cand aveam nevoie mai mare de pauza aia de la mamicie, il puneam acolo.
Treaba cu Aris e ca se plictisea rapid, deci maximum 10 minute ar fi stat in cel mai super, mega, interesant loc pentru bebelusi din lumea asta. Tarcul nu facea exceptie.
Important e ca il stiam in siguranta, ca n-avea cum sa isi traga ceva in cap sau sa evadeze. A incercat o data, cat am dat fuga pana la poarta sa ridic un colet de la curier. Si-a pus jucariile una peste alta, in ideea ca s-ar putea catara pe ele si arunca spre libertate. Nu i-a iesit. Alta data a dat la o parte salteaua si a incercat sa scrijeleasca fundul tarcului, doar, doar l-o gauri. Tot nimic.
In cel mai rau caz, se apuca de plans. Il luam in brate imediat ce puteam si gata. Adica nu ma lasam pana nu mai curatam vreo doi morcovi sau mai luam cateva gurite de cafea.
Tarcul a fost una dintre cele mai bune investitii pe care le-am facut vreodata. Si rar spun asta despre un obiect. Ca am invatat dupa experienta cu primul copil sa ma rezum la strictul necesar cu al doilea.
Poti folosi tarcul ocazional si pe post de patut, si pe post de sala de sport (are inele pe margini de care se prinde si face miscare) si pe post de loc de joaca. E util din primele luni de viata ale copilului si pana dupa varsta de un an, cand deja e marisor si se tine bine pe picioare.
Am gasit in Carrefour tarcul acesta care difera de ce aveam noi, dar care mi se pare numai bun. E usor, se monteaza repede si are un pret ok. Eram la cumparaturi cu prietena mea L., care are baiat mare acum, dar care imi spunea acelasi lucru, ca tare util i-a fost tarcul. De aici mi-a venit si ideea articolului.
L. imi mai spunea ca tot asa a ajutat-o mult si nebulizatorul. Marturisesc, am cautat mereu alternative pentru aerosoli in cazul copiilor mei, dar ea nu pleca nicaieri fara nebulizator. Cum cel mic avea probleme, il punea sa inhaleze ser fiziologic in diverse combinatii de medicamente recomandate de medic si imediat puiul se linistea si putea sa respire.
Termometru e musai sa ai in casa. Ai copil, ai si termometru, ca nu stii cand e nevoie, iar temperatura luata cu mana nu-i intocmai o optiune. Daca vrei sa rezolvi mai simplu, poti cumpara un termometru cu infrarosu, precum cel pe care l-am descoperit la runda asta de cumparaturi. Noi avem un termometru pentru ureche, care de 8 ani isi face bine treaba pentru toti membrii familiei. Deci e un obiect pe care il tii mult si bine.
Mi s-au lipit mainile si de niste protectii fosforescente pentru colturi. Au la Carrefour o gama larga de protectii pentru prize, usi de dulapuri sau colturi pe care le gasiti la raionul de puericultura.
Si saltelutele astea de joaca sunt o optiune buna pentru bebelusi. Isi mai plimba privirea si manutele pe jucariile colorate, cat mama are putina liniste sau duce la bun sfarsit vreo treaba in preajma celui mic. Sau cat se uita la el cu drag.
Am plecat din Carrefour cu o punga gigant de scutece pentru Aris (nu, inca n-a renunta la ele, va povestesc si de asta in curand), plus niste ciocolata pentru mine. Orice ajutor pentru buna dispozitie e binevenit, pentru ca astia mici ma iau mereu de fresh. Iar de la cumparaturi direct la ei am mers.
