Copiii nu sunt stane de piatră


Stau la o cafenea cu laptopul in brate si un pahar de suc de portocale in fata. Bate vantul pe aici, nu-i picior de om, asa ca îmi vad linistita de scris. La un moment dat, intra in cafenea doua femei, insotite de un pusti cret, la vreo 3 anișori. Femeile isi iau cate o cafea, pustiul primeste suc si se asaza toti trei la masa din fata mea. Ele se pun pe vorbit, el pe uitat pe pereti. Vorbesc femeile ce vorbesc, rad, glumesc, copilul tot cu ochii pe pereti sta.

-Mami, le intrerupe timid. Pot sa ma uit la desene?

-Nu, fulgera una dintre femei, si isi continua conversatia cu prietena ei.

-Mama, le intrerupe copilul din nou, cateva minute mai tarziu. Pot sa…?

-Nu, nu poti sa nimic! Poti sa stai cuminte si atat!

Pai statuse si tot statuse “cuminte”, cat sa mai stea, ma gandesc. Il vad cum bagă capușorul creț in pământ.

Daca esti obraznic, plecam acasa, intareste femeia. Sigur perspectiva plecatului acasa nu i se pare prea trista celui mic, care continuă sa fie “obraznic”, la modul ca plimba masinute imaginare si scoate sunete de motor, zboara si avioane imaginare, cu sunete cu tot, apoi se inchipuie masina de politie sau ambulanta.

Stai potolit, copile, stai potolit! Acasa abia iti aud gura, aici nu mai pot de raul tau si de galagia ta! șuieră femeia-mamă, sub privirile aprobatoare ale femeii-prietenă. Eu, in spatele lor, fierb. Nu imi mai arde nici de scris, nici de altceva, am mintea si toata fiinta blocate in scena care mi se desfășoară sub ochi.

Mai frate, eu inteleg nevoia asta de a iesi din casa, de a avea o viata in afara copiilor, de a socializa. O inteleg si o incurajez, dar nu asa, nu cu pretul de a-ti chinui copilul. Are 3 ani, ce naiba, e un copil curios si plin de viata, ca orice copil de varsta lui. Nu e o stana de piatra si nici nu ar trebui sa il tratezi ca si cum ar fi. Fa un exercitiu de empatie, pune-te in locul lui: cineva te obliga sa stai tintuita pe un scaun si sa asculti o conversatie care nu te intereseaza nici cat negru sub unghie. N-ai voie sa faci nimic din ce iti place, se asteapta de la tine sa stai nemiscata si atat. Ia vezi, poti? Si esti ditamai femeia, nu un copil de 3 ani, care efectiv nu are capacitatea de a sta locului perioade lungi de timp. De asta si programa din gradinite (ma rog, din alea in care copiii conteaza) e facuta in asa fel incat sa alterneze statul pe scaunele, cu statul pe covor, cu topaieli si altele care sa le permita sa isi schimbe pozitia si sa se concentreze la oră.

Vrei sa iesi la cafea cu fetele, lasa copilul acasa! Nu ai cu cine, bun, inteleg si asta, nici eu nu am avut ani intregi, ia-l cu tine, dar ofera-i activitati! Baga in geanta jucarii, strecoara piese Lego, ia cuburi sau magneti, ia puzzle-uri, foi si creioane colorate. Da-i sa se uite la desene animate, ca ultima alternativa, nu moare nimeni din 15 minute de stat cu ochii in ecrane, dar nu te comporta ca si cum ar fi normal sa stea nemiscat langa tine. Pentru ca nu este normal. Nu ii spune ca e obrazic daca, din lipsa de alternative, isi inventeaza jocuri care iti deranjeaza șueta.

Du-l, frate, la un loc de joaca, asa se disteaza si el, cat te relaxezi si tu. Ia-i un prieten, nu stiu, da-i o ocupatie sau asteapta-te sa se plictiseasca in cateva minute si sa fii nevoita sa pleci. Asteapta-te oricum sa puna intrebari, pentru ca vrea atentie, asteapta-te sa te intrerupa, asteapta-te sa nu i se para la fel de placuta iesirea la cafea pe cat ti se pare tie. Esti mama, ce naiba, pui binele copilului inainte, ca de asta facem copii, sa ne pese de ei.

Eu nu am auzit urma de blandete in glasul femeii-mamă de care vă povestesc. Era in timpul ei liber, cu prietena ei, isi savurau cafeaua si isi derulau conversatia, iar intre toate astea, pur si simplu nu mai era loc de copil. Trist! E nevoie de mai multa empatie, intelegere si respect pentru copiii nostri. Si e nevoie sa realizam ca nu putem avea aceleasi pretentii de la un copil de 3 ani, pe care le-am avea de la, sa zicem, altul de 11. Nu e obraznic daca se plictiseste, e doar un copil normal, care se comporta ca atare. La noi, ăștia mari, e problema. Timp de cafele ai o viata intreaga, nevoia lui mare de tine e doar in primii ani de viata.

foto

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.